Antigona-eroina lui Sofocle din tragedia omonimă(442 î.e.n.).
După legendă, ar fi născută din căsătoria incestuoasă a lui Oedip și-a Iocastei. Opunîndu-se lui Creon, își înmormîntează fratele, pe Polynike(Polinice), asumîndu-și astfel pedeapsa supremă.
Numai că nici regele cetății nu a avut parte de liniște, după crunta sentință:odată cu A., sfîrșesc Hemon, fiul lui(îndrăgostit de eroina titulară)și Euridice, soția tiranului, care înaintea morții înnebunește de durere. Hegel, care a văzut în capodopera lui Sofocle „tragedia prin excelență”, rezuma conflictul dintre A. și Creon astfel:”Amîndurora le este imanent ceea ce ambii combat în sens opus și sunt loviți și distruși tocmai de ceea ce apar ține cercului propriei lor existențe”.Cum s-a mai observat, ”palpitul faptei e continuu, nimeni nu cunoaște, aici, expectativa. Poate că acesta e unul dintre capetele arcului ce unește tragedia de odinioară cu sensibilitatea omului contemporan”.
Dar să nu ne imaginăm că eroina era o fanatică, o „fecioară de fier”(precum sora-șe fă din ZBOR DEASUPRA…); dimpotrivă, iubea viața, își iubea fratele indezirabil lui Cre]on, dar îl iubea și pe fiul tiranului, pe Hemon. Ciocnirea dintre tată și fiu(prin intermediul dușmanei unuia, iubită a celuilalt)ar fi scheletul tragediei.O tragedie cu destui morți și cu învingători(Creon) care-s…înfrînți!
A. a fost comparată, adesea, cu Electra.E adevărat, intransigența le aseamănă; dra gostea fraternă; pioșenia; dar ele-s deosebite prin scopuri(idealuri).A. e dirijată de iubire; E. – de ură.A. e deschisă îndemnului mistic; E. luptă cu el.
Altă comparație necesară:A. și Ismena, sora ei, sunt complementare: fiecare din ele este emblema unei direcții în care merge, suicidal firește, societatea antică.A. promovează demnitatea & responsabilitatea individuală.I. – omul aflat într-o prudentă retragere.E pusă-n discuție, cum se știe, și condiția umilitoare a femeii, a individului deposedat de drepturi și care plătește opțiunea, cu moartea.
A. își mărturisește regretul de-a nu putea fi soție, apoi mamă. Ideea nu este dusă mai departe de Sofocle, deoarece societatea nu îngăduia decît curtezanei să-și părăsescă gine ceul. Iar înainte de căsătorie, nici nu putea fi vorba de întîlniri sentimentale!
Ceea ce la Racine(TEBAIDA), e posibil:personajul lui Sofocle pune pe prim plan dra gostea frățească; al lui Racine-cea pentru Hemon. Cum s-a mai observat, importanța femeii în teatrul clasicului francez e un reflex al locului ocupat de ea în epoca galanteriilor lui Ludovic al XIV-lea.
O nuanță captivantă adaugă Anouilh eroinei: vîrsta. Aici, A. e o adolescentă care cre de, ca o școlăriță, că a fi mamă nu e ceva mult deosebit de a te juca cu păpușile! Anouilh pedalează pe puritatea personajului; și ea refuză maturitatea, tocmai pentru a-și păstra in genuitatea! Aici conflictul apare, așa cum remarca Pol Vandromme, între „ordinea copilăriei și ordinea adulților”.
Tragedia lui Sofocle este una dintre cele mai izbutite creații ale tuturor timpurilor, fiind deseori reprezentată și nu o dată, reluată, sub parafraze sau reinterpretări celebre și e le, semnate de Euripide, Racine, Alfieri, Brecht, Anouilh, P.Karvas, Jacqueline Harpman ș.a. J.Beck & Judith Malina au avut și ei varianta lor, celebră în deceniul șapte al secolului trecut:”Eu nu îl jucam pe Creon și nici Judith pe A., ci raportul dintre revoluție și tiranie, resimțit la nivelul senzorial”- a spus animatorul trupei Living Theatre.
Piesa lui Karvas ANTIGONA ȘI CEILALȚI nu prea mai e jucabilă, deoarece, deși se petrece într-un lagăr fascist și mută situația în condiții de egală tensiune(Polly e ucis și comandantul Krone dă ordin să nu fie îngropat; firește, deținuta Anti ignoră ordinul și vrea să-și facă datoria creștinească), rezolvarea e datată – comuniștii din prizonierat, uniți, duc la îndeplinire sarcina!…
Teatrografie: spectacolul lui A.Pop Marțian (1958), cu Olga Tudorache, al lui Ion Co jar de la Teatrul Mic(1972), cu Leopoldina Bălănuță, montarea arădeană a lui Dan Alecsandrescu (1973) cu Larisa Stase-Mureșan, și cea a lui Al.Tocilescu, Bulandra(1993)cu Crina Mureșan.
De asemenea, ANTIGONA & MEDEEA(de Mircea Marosin, la Nottara,1966, cu Gilda Marinescu)sau OEDIP SALVAT în regia lui M.Măniuțiu, cu Mirela Gorea(78).
Anecdotică: vorbind despre spectacolul Teatrului Mic din 1971, un critic stabilea fi liații care sunt de un umor(bănuim)voluntar:”…În Ismena, asemănarea fizică a Monicăi Ghiuță cu Leopoldina Bălănuță și-a găsit, în sfîrșit, un temei de biografie fictivă: interpretarea n-a fost chiar soră Antigonei, dar i-a fost vară de al doilea, și uneori, chiar primară” (Radu Popescu).
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
