piesă pentru copii & copilăroşi
de Bogdan ULMU
2005
Obrăzarele :
Povestitorul ( va juca şi Lupul)
Copilul ( va juca şi Scufy)
Mama ( va fi şi Învăţătoarea)
Lupul (… cum am mai zis sus!)
Vînătorul ( poate fi şi Elev 1)
Bunica
Scufy (…poate fi şi Eleva 2)
(Cine vrea, poate face o distribuţie cu actori şi păpuşari; ori numai cu actori dramatici. Sau numai cu păpuşari . Autorul n-o să zică nici pîs!)
¤
Prolog
(Copiii aşteaptă în sală – sala de curs, nu de teatru – sosirea învăţătoarei. Cînd aceasta intră pe uşă, îi găseşte hîrjonindu-se, ascultînd DVD player, făcînd negoţ cu componente IT etc. Cadrul didactic ia o pastilă, priveşte oftînd, spre cer, şi urlă) :
Învăţătoarea : Staţi jos!
Copiii : Stăm jos!
Înv. : Azi vom învăţa, învăţa, învăţa…sau poate ne vom reaminti, o poveste frumoasă…O ghiciţi?
Elev 1 : Da, Ursul păcălit cu forţa !
Înv. (resemnată): Povestea asta nu există. Altcineva?
Elev 2 : Horoscopul din Oz!
Înv. : V-aţi defectat! Nu, nu, nu : vom învăţa Scufiţa roşie!
Elev 1 ( onctuos) :…Mi-aţi luat vorba din gură! Phiii!!!…
Înv.(ironică) : Da? Bine atunci, începe…Ascult! (se aşează la catedră)
Elev 1 : Odată…(rememorare dificilă)…o dată, trăia într-o pădure verde, o Scufiţă roşie….Ea ducea lapte alb, bunicului ei galben…(copiii rîd de se prăpădesc).
Înv. : Ceva-ceva ştii tu, da’ le cam amesteci…Stai jos! Ne spune povestea colegul tău care văd că se distrează teribil…Zii!
Elev 2 : Păi da, laptele e alb! A zis bine!…
Înv. : Lasă culoarea laptelui, continuă povestea!
Elev 2 : Pe drumul de costişă ce duce la bunica/ trecea o Scufă mîndră că nu ştie ce-i frica!
Înv. :…Frică mi-e că nici tu nu ştii bine povestea…(sălii) Draci spectatori, e cineva în sală care cunoaşte povestea cea adevărată, povestea lui Perrault şi-a fraţilor Grimm?!
Sala (fericită că e băgată-n seamă) : Evident ! Sigur! Cum nu?! Eu vreau afară! (etc).
Înv .: Mă bucur să văd atîtea mîini ridicate! Hai, urcă tu fetiţo (băieţelule) şi spune adevărata istorioară, s-o înveţe şi elevii de pe scenă…(copilul va plînge, va face pipi, ori chiar o va spune).Mulţumesc! Treci la loc în sală! Fiindcă ai ştiut-o primeşti o invitaţie gratuit, la matineul de duminică! (îi dă invitaţia). Iar voi copii, aplaudaţi-l! Merită!…(sala aplaudă frenetic, placid, ori huiduie – după educaţia fiecărui ocupant de scaun).
Un părinte (vine lîngă rampă) : Îmi daţi voie?
Înv. : Cine sunteţi dvs.?
Părintele : Eu sunt tatăl lui Gigioacă, ăla din rîndul cinci! (arată-n sală) Şi vreau să concurez şi eu cu o variantă a celebrei poveşti…Se poate?
Înv. : Da…(uşor mirată)…aveţi cuvîntul!
Părintele : Atunci, ascultaţi!…(scena se goleşte; se schimbă decorul; tatăl se aşează pe un fotoliu, în sufrageria personală; piciul stă jos, plictisit).
Scena 1
Părintele : Deci, vrei o poveste…
Piciul : Îhî!…
Tatăl : Să ţi-o zic pe-aia cu Scufiţa roşie!
Piciul : Nu ! Vreau Scufiţa albă!
Tatăl : De ce albă?
Piciul (cartezian) : De ce roşie?
Tatăl : Fiindcă ăsta-i titlul ei – de la autor citire!
Piciul : Autorul e mort; deci, eu hotărăsc!
T. (concesiv) : Fie! Ţi-o zic p-aia cu Scfiţa albă….
P. : Vezi că se poate? Ascult! (Piciul se tolăneşte în fotoliu, precum Motanul descălţat,în plus- sorbind un cola din sticlă, iar Tatăl oftează, aprinde pipa şi-ncepe să rememoreze & im provizeze, apelînd la ajutorul păpuşilor, spre exemplificare).
T. : Trăia odată, într-un sat, o fetiţă…
P. : În care sat?
T . : Într-un sat oarecare. Ea era taaareee micuţăăăă!!!…
P. : Sigur că era „ taaareee micuuuţăăă”, fiindcă dacă ar fi fost mare, nu mai era scufiţă, ci SCUFĂ! (soarbe).
T. (să-i plîngi de milă, nu alta!) : Cum le ştii tu pe toate!
P. (mîndru) : Internetul, deh!
T. : Da? Atunci, hai să inversăm rolurile!
P. : De acord! Dar să nu adormi cînd povestesc!
T. : Jur cu mîna pe pipă!
P. (suspicios) : Unde ţi-e pipa?
T. : Am împrumutat-o…(scorneşte una gogonată)… unui comandant de vapor.
P. : Ţi-am spus să nu mai înstrăinezi lucrurile din casă!
T. : A fost un schimb avantajos – el mi-a dat romul!
P. : O să pun eu ordine şi-n alimentaţia ta iraţională!…(schimbă tonul) Aşaaa! Acum, as cultă!…(heblu)
Scena 2
(Camera dispare după paravan. Vocea puştiului se aude din off, iar păpuşile & recuzita exemplifică ceea ce se spune).
P. Trăia odată într-o comună…(apar pancarte derutante – Paris, Londra, Roma) , o fetiţă (apar păpuşi mari) care era potrivită la stat (apăare chiar păpuşa aceea!) .
Scufy : Şi eram atît de drăgălaşă, încît nu-mi găseam perechea în lume…!
Tatăl : În lumea povestilor , fireşte! Mama ei o sorbea din ochi – da’ nu cu paiul!
Buny : Da’ şi eu o iubeam nespus! De ziua ei de naştere i-am dăruit o scufiţă roşie…
Pe bandă ( se aude) : Albă!
Buny : Roşie!
Banda : Albă!
Buny : Albă!
Banda : Roşie!…
Scufy : De-atunci, nu mă mai despart de scufiţă! Cînd mă zăresc, vecinii-mi spun – „Iat-o şi pe Scufiţa albă!”
Mama : Scufy, eşti bună să te repezi pîn’ la Bunicu, să-i duci o plăcintă şi-o sticlă cu lapte?!
Scufy : Plăcinta-i cu mere?
Mama : Nu, cu pere!
Scufy : Cine-a mai auzit de plăcintă cu PERE!
Mama : Cine-a auzit de Scufiţă albă, a auzit şide plăcintă cu…pere!
Scufy : Şi laptele cu ce e?
Mama : Laptele-i…cu sticlă!
Scuy : Deci, o să-i duc bunicului, sticla cu pere şi laptele-n plăcintă!… OK, mamy! ( bea tot lăpticul). Of! Bună-i plăcinta-n sticlă!…
Mama : Ce-ai făcut? Ai băut laptele bunicului?!
Scufy : Nu-i nici o problemă! Stupu-i alături!
Mama : Nu-nţeleg!
Scufy : O să mulg albinele şi-o să-i duc bunicului …lăptişor de matcă – e mai indicat pentru pensionari!…(coboară-n sală, antrenînd publicul în depistarea stupului; apoi, în umplerea sticlei cu…albine. Scufy acoperă repede recipientul c-un dop) Gata! De-acu, pot decola!
Mama : Păi…îi duci bunicului…albine-n sticlă?
Scufy : Sigur! Deoarece, pe drum se pot transforma în lapte… de matcă. Dacă nu, o să i le duc aşa, iar venerabilul o să-şi poată întemeia o familie…
Mama : Păi el are deja o familie!
Scufy : Da nu una de albine! Pa, mamy! (se pupă)
Mama : Drum bun, fetiţo! Dacă-ntîrzii, să-mi dai un e-mail!
Scufy : Aşa voi face! Căci niciodată nu ştii unde, cum şi cînd ajungi, în poveştile astea din mileniul trei!…(urmează cîntecul Scufiţei, pretext celebru de-a schimba decorul; ori, măcar de-a bate din palme, în ritmul unei muzici zbînţîite) :
La drum, devreme am pornit,
Dar nu pe-un drum bătătorit!
Povestea mea-i ingenioasă –
De cartea veche nici că-mi pasă!
Să schimbăm povestea-acum,
Tot pe drum, iar la drum,
Să spunem copiilor
Că Scufy e doar a lor!
Scena 3
(Apare, oarecum inopinat, Lupul. Nici el nu are look tradiţional : e un…lupuşor amărît, subnutrit, dîrdîind de frig & de frică, şi condamnat – pînă la urmă – ca orice animal treimiist, la boala lupului nebun, a lupului cu salmonella, ori a gripei wolfiene aviare ; pare evadat dintr-un orfelinat care n-a primit ajutoare din străinătate, ce mai! ) .
Lupul : Draci (sic!) copii, mă recunoaşteţi?
Sala : Daaaaaa!!!!
Lupul : Mă mir! Aşa jigărit şi lipsit de prestanţă, nu cred că am să pot duce la capăt isteria …pardon, istoria asta! Deoarece…hap-ciu!…strănut într-una şi, deci, mă dau de gol, oriunde m-aş ascunde!…(chiar se ascunde într-un tufiş, doind să exemplifice) Mă vedeţi?
Sala : Nuuuuuu!!!
Lupul : Ce folos! Fiindcă mă auziţi…(hap-ciu!) Ce v-am zis!…(se smiorcăie, reapărînd) Apoi, aşa înfometat cum sunt, nu aş putea face rău nici măcar unei albine! (premoniţie: apare o matcă şi-l înţeapă de nas; printr-un trucaj facil, nasul începe să i se umfle) V-aţi convins? Auuu!!! Ce mă ustură trompa! Hap-ciu! Văleu!…(personajul se-nvîrteşte precum la horă).
Vînătorul (apare din alt tufiş ) : Hei! Cine face tărăboiul ăsta acilea?!
Bunica ( apariţie aberantă, caracteristică senilelor) : Eu nu, maică!
Lupul : Bunico! Ce cauţi acum, aici? Aşteaptă-mă acasă la tine!
Bunica : Pardon! (iese, demnă, ca şi cum Lupul a greşit acţiunea!).
Vînătorul : A dat drumul la senile! Mda! Revin : care faci scandal în pădure, mă?!
Lupul : Eu, nene, sunt răcit, m-au muşcat albinele de năsoi, şi nici n-am mîncat nimic de trei zile!
Vînătorul : Nici eu n-am băut nimic de trei ore, şi totuşi, nu-ţi tulbur somnul!…(studiindu-l cu atenţie) Da’ ce jivină curioasă eşti?! După nas, pari a fi gibon!
Lupul : Nuuuuu!!!
Vînăt. : După dimensiune, porcuşor de Guineea…
Lupul : Vreau hara-kiri!
Vînăt. : …Şi totuşi, coada ţi-e de veveriţă!
Lupul (sec) : E limpede – a lipsit la orele de zoologie! (sălii) Spuneţi-i voi, copii, cine sunt!
Sala : E lupul! E lupul! Lu-pul!
Vînăt. : Care lup?
Sala : Lupul din Scufiţa albă!
Vînăt. : Scufiţa roşie!
Sala : Nuuuu, Scufiţa ALBĂ!
Vînăt . : Ha-ha-haaaa!!! În primul rînd, Scufiţa ALBĂ, ca şi girafa maronie, nu există!…
Sala : Ba da!
Vînăt. : Cuuum? Există?…Şi girafă există? Eu n-am văzut! Voi unde aţi descoperit-o, că aici, în pădurea verde nu am întîlnit-o!…
Sala (sec) : În Pădurea…roşie!
Vînăt. : Copii, spuneţi sincer, e cineva SĂNĂTOS în spectacolul ăsta?!
Sala : Daaaa!!!
Vînăt. : Cine?
Sala : TU!
Vînăt . : Mda…(măgulit) Mulţumesc! Sunteţi amabili!…O să împuşc cîteva note bune şi o să vi le fac cadou!…(asta şi face: trage-n aer, de sus cad note muzicale).
Lupul : Alo! (îşi ia inima-n dinţi) Ce te dai măreţ că-mpuşti ba una, ba alta?!….Mai bine arată-mi permisul port-armă!
Vînăt. (aparte): Am sfeclit-o! Trebuie să dispar!…(ceea ce şi face, bodogănind) Numai braconier la teatru să nu ajungi! Of!…
Lupul : L-am pus pe fugă! (apoi, mirat) : L-am pus pe fugă?! Mă mir!…În halul în care arăt…Da’ azi, toate-s anapoda, încît nu văd de ce ar mai fi de mirare că un lupuşor micuţ, pune pe fugă un vînătoroi mare! Bref, muzica, bre!…(urmează, după cum v-aţi dat seama, cîntecul Lupului, atît de aşteptat de copii, pentru a avea din nou ocazia să bată din palme, picioare şi ghiozdane) :
Buturuga mică…’i mare!
Lupu-i slab, anemic tare!…
Din povestea fioroasă
Rămîn o javră păroasă!…
Sunt aproape muribund,
Blana mea – nu-i blană bună!
Unde pot să mă ascund?
Ăştia-s puşi să mă răpună!…
Scena 4
Lupul (adulmecînd) : Mmmmm!!! Da’ ce miroase aşa plăcut?!…Parcă ar călători prin văzduh, o plăcintă cu miere!…(Lupul amuşină şi, într-un tîrziu, of!, iar intră cu năsoiul în sticla cu albine a Scufiţei). Auuu!!! Auuuu!!!…Ce ghinion am astăzi! …Şi abia mi se mai dezumflase năsucul!…
Scufy : De ce-ţi vîri nasul unde nu-ţi fierbe sticla?
Lupul : Da’ tu…cine mai eşti?!
Scufy : Scufiţa albă, veveriţo!
Lupul (isteric) : Iaaaarrrr???!!! EU SUNT LUPUL! LU-PUL!!!
Scufy (rîde de moare) : Cine naiba’a mai văzut
Iupai-dia, iupai-da,
Lup cu nasul de bursuc?
Iupai-dia-dia-da!
Lupul (melo) : N-ai ceva de mîncare?
Scufy : Da’ ce-mi dai în schimb? Ai timbre? Postere cu Vacanţa Mare? Jocuri pe calculator? Gumă de mestecat?
Lupul : Nu, n-am nimic din ce te interesează, dar află de la mine, că dacă mă vei ajuta, CÎNDVA AM SĂ-ŢI FIU ŞI EU DE FOLOS!…
Scufy (conspirativ) : Alo, vezi că replica asta-i din Harap Alb!…Încurci poveştile!
Lupul : Nu contează! Ce, parcă ăi din sală ştiu care-i una şi care-i alta?!…
Sala : Da, noi ştim, analfabetule!!!
Lupul : Sală! Nu strica dialogul! Tu stai şi-ascultă! Aici nu-i teatru interactiv!…(Scufiţei) Deci, ce te-ar interesa?
Scufy : Să mă gîndesc…Parcă o auzisem pe mama, zilele trecute, că şi-ar dori…o blană de lup!
Lupul (demn): E o glumă proastă! Zău aşa!…
Scufy : Fie! Dar numai COADA, ce zici?!
Lupul (doct) : Pesemne acum TU mă confunzi cu ursul păcălit de vulpe!…
Scufy : Nu te confund : dar cum Moş Martin a trăit bine mersi şi fără coadă, nu văd de ce tocmai tu, te formalizezi!…
Lupul : De ce? Fiindcă habar n-ai de importanţa cozii în viaţă! Muzica! (cîntă) :
Stai şi la coadă, pentru o coadă !
Laşi salariul de iscoadă,
Nu-i bai de n-ai apă-n cadă,
Dar stai la coadă!
Poţi trăi fără broboadă,
Nu-i bai de n-ai marmeladă –
Da’ ţii la coadă!
Renunţi chiar la o cireadă,
la o leafă cam năroadă
da vrei o coadă!…
Bunica (apare , iar, complet anapoda) : Scufy! Ce te tocmeşti cu Lupilă? Doar merindele-s pentru mine!
Scufy : Venerabilă rudă, află c-ai fost înlocuită, în povestea noastră, cu BUNICUL!
Buni : Da? Atunci…pardon! (dispare , ofensată).
Lupul (sălii) : Bătrînii ăştia-s teribili! Nu te lasă să-ţi continui povestea! Hm!…
Scufy : Respectă-le părul cînepiu, Lupy! Doar şi tu s-ar putea să ajungi bătrîn, şi-o să vrei atunci să-ţi deschidă cineva uşa şi să-ţi ofere un pahar cu apă plată!…
Buni (reapare, în mod neaşteptat ) : Aşa e, tinere! ( Îi trînteşte lupului un baston peste nas, apoi dispare la fel de brusc).
Lupul (urlă, observîndu-şi nasul care-ncepe din nou, să se umfle) :E un blestem! …Toţi au ce au cu năsucul meu cel cîrn!…Mi s-a umflat, cît o butelie!
Scufy : Ai grijă! Parcă-ncepi deja să te ridici în aer!…
Lupul ( pe post de nacelă ) : Ai dreptate, Scufiţo!… Am devenit…balon meteo! Ptiu! Şi nici n-am apucat să-ţi mănînc plăcinta!…Voi ateriza la casa Bunicului, din pădure! Vino cu merindele acolo, şi mai vedem cum intertextualizăm tărăşenia!…Zbor!…Zbooooor! (dispare din cadru ; apoi, îl vedem pe sus, pe sub ştăngi, legat de nasul ca un balon – wolful continuînd, evident, păţaniile Chiriţei în balon şi-ale eroilor din Cinci săptămîni în balon). (Cîntec) :
Zboooorrrr, zbooorrr!
Fără aripi, plutesc uşor,
Mă împiedic de un nor,
Mă ciocnesc de un cocor,
Dar nu-mi pasă, chiar nu-mi pasă,
Nici de masă, nici de casă,
Căci sunt UNIC,
Sunt năstruşnic,
Sunt magnific,
Da, sunt lupul zburător!
Zbor, zbor,
Fără aripi, plutesc uşor!…
Vînăt. : Hei,cine-mi strică iarăşi somnul?! Dacă nu-s odihnit, n-o să mai ochesc bine, şi-o să-mi fugă vînatul printre degete!…
Scufy : Da’ ce, nene, matale tragi cu degetele?!
Vînăt. : Nu, cu puşcociul!
Scufy( logiciană, deh!) : Atunci, o să-ţi scape vînatul printre puşcoace!
Vînăt. ( privind spre cer) : Aoleu! Da’ ce dihanie o mai fi şi asta?! (se referă, evident, la Lupul care e legat de balonul-nas).
Scufy : Ăla-i un balon, nu o dihanie!…
Vînăt.( privind cu atenţie) : Da’, da-n balon…e o dihanie!
Scufy : Un lup.
Vînăt. (grăbit) : Un LUP? (ocheşte, trage) Ha-ha , l-am nimerit! (aşteaptă să cadă jivina; din păcate, aterizează forţat un… avion de călători din Pakistan). Pardon! Numai boroboaţe fac azi!…Cred că e timpul să mă retrag…( ceea ce şi face).
Scufy : Of, personajele astea secundare! Parcă-s special puse, să încurce acţiunea!…Ia să iau eu avionul ăsta împuşcat de vînător, şi să pornesc spre bunicuţul, cît nu se lasă întunericul…( trage avionul cu o sfoară, alergînd veselă, cîntînd melodia ei cunoscută, „Povestea mea-i ingenioasă/ de vechea carte nici că-mi pasă!” etc. Cum deja ştiţi, se schimbă iar decorul…)
Scena 5
Buny : În fine, mi-a venit rîndul să intru-n scenă!…(aduce pătucul) Mă plictisisem aşteptînd în culise!…Ce ziceţi copii, să intru-n pătuţ, conform firului poveştii?
Sala ( bestie, ce mai!) : Nu, nu! În Scufiţa albă nu joci tu, joacă Bunicul! Ieşi!
Buny (încurcată, bre) : Păi…noi avem în magazia de păpuşi, doar o Bunică! …De unde să-l scoatem pe ghiuj?!… (pauză de gîndire) A, mi-a venit o idee! Ia să mă travestesc eu în…Bunic! (Îşi pune o bonetă lungă, albă, tip Moş Coprol, apoi o mustaţă lungă şi albă, în fine, un fular lund & alb – elemente care o masculinizează ceva teribil!). Aşa…(îşi îngroaşă vocea) A –şaaaa!!! Mda!…(histrionează) Tare-i rău să fii bătrîn & singur! (tuşeşte) Să mă sui în pătuc…(asta face)…că-mi zdrăngăne deja de frig, oasele grele şi îmbătrînite!…(se aud chiar oase zdrăngănite, ca nişte sticle agitate-n sacoşă). Of! Să cînt ceva, să nu mă deprime realitatea…(zice, cam fals, „Bătrîneţe, haine grele!” – etc.).
Lupul ( scoate, brusc, capul dintr-un tufiş învecinat) : Grea misie misia de lup scăpătat!… Te pune autorul să mănînci fel de fel de subproduse!….(cîntă) „ Unde-s oile , cîrlanii?/ Unde-s fleicile şi micii?/ Ah, în lumea asta şuie/ Ajunsei să-nghit…bunicii!/ Cîh!”…(privind cît de ne-apetisant e venerabilul) Acu’, dac-am intrat în poveste, musai să joc!…(bate-n uşa bunicului, tare) Alooo!!!E cineva în casă? (bate iar, cu nădejde).
Bunelul ( de dincolo de uşă) : E!
Lupul ( sălii) : În fine, o certitudine!
Buny ( curiozitate tipică senectuţii) : Da’ şi-acolo e cineva?
Lupul (absurd) : NU e!
Buny : Ah, m-am liniştit!…(se-ntoarce pe partea ailaltă şi sforăie).
Lupul ( sălii) : Am impresia că bătrînul nu-i prea primitor…(bate, iar) Hei, se-aude?!
Buny ( între două sforăituri) : Da, se-aude!
Lupul : Sunt nevoit să intru-n casă fără să cer permisiune…(asta şi face) Bunicul sforăie de se zguduie pereţii!…Pot eu să-l trezesc şi să-i aduc la cunoştinţă că-l voi mînca? Nu pot! Deci, să trec direct la fapte…( Lupul se apropie de pat, dă pătura la o parte, dar…de sub cearceaf apare o bîtă mare, cu care sadicul pensionar îl loveşte sistematic în nas, pe lup.)
Buny : Hoţule şi tîlhariule, na, să te-nveţi minte să mai ai gînduri necurate!…Na!
Lupul (observă, resemnat, că iar i se umflă năsoiul) :N-am avut noroc, şi pace! Numai lup de basm, să nu fii!…(plînge-n hohote) Singur…hap-ciu!, răcit, nemîncat de trei zile, lovit periodic în năsuc, batjocorit de autor, regizor, spectatori, ce mai, nu-mi rămîne decît să mă…spînzur de-o creangă de copac OMENOASĂ! (bătrînului) Bunicule, împrumută-mi, te rog, pe timpul scurtei mele vieţi, şnurul de la cămeşoiul dumitale…
Buny : Cu plăcere, Lupilă! (îi dă şnurul) Da’…de ce ai nasul atît de mare?
Lupul : Ca să mă pot smiorcăi mai bine…
Buny : Şi de ce ai ochii atît de exageraţi?
Lupul : Ca să pot exprima suferinţa în chip vizibil…
Buny : Şi de ce…
Scena 6
Scufy ( Intră inopinat în încăpere) : Mîinile sus! Toată lumea cu faţa la perete!
Lupul : Care-i faţa?
Buny : Care-i peretele?
Scufy ( rîde, culmea!, zglobiu) : Hai c-am glumit!…Bunicule, ce bine-mi pare că nu te-a mîncat lupul!…(lupului) Lupică, ce bine-mi pare că nu te-a mîncat bunicul!…(vînătorului) Tu, ce bine-mi pare că nu te-a mîncat avionul…!
Epilog
(Tatăl sforăie ca un prunc, în fotoliul în care a-nceput să asculte povestea.)
Piciul : Şi-am încălecat pe-o roată / Şi v-am spus Scufiţa TOATĂ! (observîndu-şi tatăl) Hm! Tare e greu şi cu părinţii ăştia! Cum schimbi puţin povestea, cum adorm!… (Copilul,plus păpuşile, se apleacă asupra maturului, cîntîndu-i melodia de final) :
Şi-am încălecat pe-o coastă
Şi v-am spus povestea noastră!
Şi-am încălecat pe-o nalbă
Şi v-am spus…Scufiţa albă!
(gata)
Iaşi, octombrie 2005