Zoe – personaj din O SCRISOARE PIERDUTĂ(1884) de I.L.Caragiale.
Pentru grecii antici Zoe însemna VIAȚĂ.În geneză, l înlocuiește numele ebraic Eva. Am puta spune deci că nici în acest caz marele dramaturg, care umpluse sute de foi cu posibile nume pentru personajele salenu și-a botezat eroina întâmplător. Soția lui Trahanache este slavă Domnului, și vitală, și…Evă! Zoe s-au numit două martire din Roma Antică(iar femeia din OSP are și ea, prin actul doi, aere de martiră); Zoe era o împărăteasă a Bizanțului din secolul XI(rapel-Zoe a noastră care tronează peste un județ de munte în ecolul XIX); mai există o Zoe în nuvela lui Negruzzi-ca și aceea, ca și aceea aceasta are șarm, feminitate; dar e și labilă psihicÎi pune ce-i drept lui Nae:”Sunt o femeie bună!”, dar tot ea cu câteva replici înainte, îi aruncase cu ton de walkirie:”A, de ce nu pot să te omor? A, esti un om pierdut! Nu mai ai scăpare!”și-l strigă pe Ghiță ca să-l ridice. Dacă nu apărea întâmplător, Cetățeanul turmentat această femeie bună îl băga pe șantajist la răcoare! Deci Z. Nu e domina bona ci domina insana.
Nici didacaliile comediei nu laă vreun echivoc asupra periculozității domini, precizând că:aceata ba”îsi ia capul în mâini și plânge”, ba”se îneacă d plân”, dovedind chiar”o frământar concentrată”; sau”e zdrobită”.Remontându-se ea dă tonul la lupta”contra oricui”,”contra guvernului”,, acea care îl amenință, dur, pe Tipătescu cu ruperea relației, iar în diputa cu avocatul opoziției, ni spune(sugestiv), în paranteză, acesta”se îndoaie din încheituri”…Momentul culminant și edificator mi se pare că ar coincide(din punctul d vedere mai înainte enunțat)cu acea înșiruire de trei replici, incredibil de scurt geniale, în care nepotul Momuloaiei era maestru:
„Tipătescu:Zoe ești nebună!
Pritanda:Curat nebună!
Zoe:Da, sânt nebună!”…
Ar mai încăpea două observații aici: 1)eroina rămâne una dintre puținele din literatura universală care are curajul să recunoască, la furie, starea-i temporar patologică; 2)singurul care o crede „bună” e Cetățeanul turmentat; dar din păcate depoziția lui n-are valoare juridică…Ludicul Călinescu construiește un adevărat poem, plecând de la complimentul unui veșnic ebrietat! Hm…
Ar putea vorbi doamna noastră cu cuvinte din…Bacovia? La prima vedere nu. Totuși există un vers care i se potrivește doamni Z.mănușă, o bună parte din piesă:”Și gem, și plâng, și râd în hî, în ha!”.Cam asta face femeia în momentul pierderii epistolei și cel al regăsirii ei. Punctum.
O confesiune discutabilă:”Pe Zoe nu o interesează scrisoarea publicată-n ziar. Toți știu secretul adulterului. Ea are nevoie de acțiune de luptă”.
Din păcate, una dintre singurel certitudini al comediei est tocmai interesul afolat al personajului feminin(de fapt, și interesul celorlalți-Tipătescu, Cațavencu, Trahanache, Pristanda, Cetățanul)pentru nenorocita aia de epistolă care și-a găsit să se piardă taman atunci când sunt lupte electorale în județ!…
Există O zonă dramatică(dacă nu chiar tragică)în eroină? Ea era bine radiografiată de M.Dragomirescu:”Z.joacă comedie doar când se face că leșină și amenință cu sinuciderea”.
Am vorbit, cu altă ocazie, de masca dramatică a Vetei; ori de cea jalnică a Miței; are și Efimița un strop de tristețe. Nu putem să observăm deci că”doamna de fier” a orașului cunoaște chinurile iadului pe parcusul desfășurării piesei…Cineva spune că-n ea dormitează o Eumenidă. De fapt uneori se mai și trezește…
Cu ce cuvinte o descrie provincia pe nevasta prezidentului! Parcă ar fi spuse, avant la lettre, de…domnișoara Cucu din STEAUA FĂRĂ NUME! Z.ete o profesionistă a farmecului, ca și eroina lui Sebastian. Dar va muri în orășelul meschin de munte, fiindcă Grig al SCRISORII, Fănică, nu o va lua cu el în Capitală. Rămasă lângă Miroiu, Mona ar fi ajuns ceea ce-ajuns Zoe, lângă neica Zaharia.
Mulți critici(și regizori)au luat în serios replica „te-a arestat Fănică, te-am scăpat eu; acum te arestez eu și n-ai să mai scapi!”Chiar așa? Faără machiaverlîcurile lui Trahanache, biata seducătoare n-ar fi rămas decît o sursă de scandal monden…Vorba lui Al.George:ea nu este o Ana Pauker a epocii!
Subtilul Gelu Ionescu socotește drept una dintre cele mai teribile replici ale piesei acea „Te iubesc, dar scapă-mă!”(s.n.).Criticul se întreabă, în continuara eseului dacă ar putea fi imaginate, la Ibsen sau Cehov, replici atît de lipsite de iluzie & căldură. Noi știm că da, există-n Hedda GABLER, ori în IVANOV, replici la fel de dezesperante. Nena Iancu suportă orice fel d comparație. Asta –a văzut și-n cartea lui I.Constantinescu care, temerar, face trimiteri cam la tot ce-a existat în istoria teatrului(de la atellane, la Beckett)cu invidiabilă nonșalanță.
Înainte de-a încheia fișa aceasta:cum de nimeni(nici Z., nici Fănică, nici Trahanache)nu, s-au gîndit la cea mai demnă soluție: divorțul?! Apoi, logic, la măritișul cu Tipătescu. În clipa aceea Z. și-ar fi recăpătat onoarea, șantajul lui Cațavencu n-ar mai fi fost posibil, iar scandalul s-ar fi stins, ca-n finalul schiței CFR – „nemaiavînd nici un haz!”.Cum de nu a intrat în calculul disperatei femei, nici o clipă, taman soluția de salvare ca mai decentă?!
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
