Tipătescu – personaj al SCRISORII PIERDUTE(1884) de I.L.Caragiale.
Lui T. i s-au recunoscut, în timp, mlte calități. El e un SALVATOR al orașu lui de munte. El e după N.Em.Teohari(Convorbiri critice, februarie 1909),”personajul cel mai cu cap și cu bun simț din piesă”.Și Topârceanu îl echita drept:”modern”,”occidental”,”cult și inteligent”.În această lume(„Ce lume! Ce lume!”)pare un expatriat! Într-o montare aTeatrului Mic, actorul Mihai Dinvale și regizorul Purcărete îl arătau sincer în relația cu doamna Trahanache. Iar marele actor Toma Caragiu, unul dintre cei mai citați interpreți ai eroului, încearcă o biografizare ideală, într-un articol de dinaintea premierei de la Teatrul Bulandra:”…cred că a fost un june ofițer…a cunoscut-o pe Zoe la balurile date de notabilitățile locale…e un politician de rasă…în discuția cu Cațavencu se comportă ca un rechin…e mascul, un cocoș autentic”.Desigur ceva dintre toate cele mai de sus se poate lesne descoperi în pedigriul personajului.E o cheie de abordare a sa. Una dintre cele patru posibile-după umila noastră opinie.
A doua, poate cea mai spctaculoasă(și surprinzătoare), ar coincide cu…întoarcerea la modelele teatrului antic. Reputatul prozatorD.R.Popescu(totodată, excelent eseist)vede paralele și comparații ludice cu tragedia greacă:așa cum Zaharia Trahanache ste un „Agamemnon lăsat la vatră”, T.pare”un Egist”.Numai că cocoșul de Fănică”n-o să facă nebnii precum cocoșul Egist!”.C observa totuși eseistul, în clipa în care privea spre trecut? Că lumea lui Caragiale…nu-l are:”…Toți trăiesc în prezent:beau, mănîncă și nu procrează.[…]E o lume sterilă, care nu produce decît vorbe. Vorbe, vorbe, vorbe. Nu cuvinte, Nu idei. Care nu va muri pentru vreo convingere”…
Spre deosebire de anticii greci, în conediile clasicului român(și el, la origini, tot grec!)nu moare nimeni. Dar sunt învinși. Marele învins e, deocamdată, conu’ Fănică. Corneillean, se chinuie între datoria față de partid și pasiunea față de nevasta partidului. Nehotărîndu-se să renunțe la vreuna, el pierde alegerile. Dar salvează, ca-n romanele cavalerești, onoarea femeii iubite.
Comparații și idei actoricești posibile? Chei de abordare? O-ho-ho! Un critic remarca la interpretul spectacolului de la Teatrul Mic „o lucire fixă, ușor dementă-n ochi ”; Constantin Popa, la Iași, o îndepărta pe Zoe „cu silă”(se zice-n cronica din revista Fla căra); în actul doi, sc.10, T. pare Iisus între doi tîlhari(dom Nae și madam Zoe); actorul văzut de noi la Tîrgu Mureș, în deceniul opt, avea, în actul ultim, crize de amnezie(cînd se pre zenta lui Agamiță); într-o altă montae, primea palme de la madam Trahanache!
Dar să lămurim o interogație majoră:e T. păcălitul, ori păcălitorul comediei? El îl du ce de nas pe prezident, folosindu-i și nevasta sau bătrînul îl manipulează și prin Zoe? Consoarta lui s-a complicat cu Fănică dintr-un coup de foudre, ori din rațiune. Neica are ex primări echivoce:”să zici și tu că e a ta!”, spre exemplu.E prefectul cocoș, ca Egist? Sau nu mai cocoșel, cum se alintă? E manipulat de Zoe, manipulată de soț, la rîndu-i dirijat de Cen tru? Face eroul politică cu delicatese(& delicatețe)sau figurație cu inconștiență, într-un spectacol politic pe care nu-l pricepe și care nu e, vai!, interactiv?!(de altfel, să ne reamintim că și polițaiul îl trimite foarte ușor la „cai verzi pe pereți”, iar telegraful primește anonime periculoase, la adresa sa! În plus, spre deosebire de creatorul său, Fănică nu-i nici pru dent în corespondență, trimițând epistole compromițătoare unei femei cu care se poate vedea oricând, fără a se feri de ochii bănuitori ai soțului!(puțini au remarcat faptul că una dintre cele mai inutile scrisori din istoria teatrului mondial este scrisă de eroul nos tru! Întâlnindu-se cu aleasa inimii sale cel puțin de două ori pe zi, și la ea, și la el, cu con simțămâtul încornoratului, misiva este nu doar inutilă, ci și neverosimilă! E ca și cum Chi riac i-ar trimite scrisori Vetei, semnând”Cocoșelul tău„! Ori Pampon i-ar scrie Didi nei, Crăcănel-Miței, Leonida-Efimiței…).Mă rog, vorba unui”calamburghez”:cîtă comedie, atîta dramă.
Căci nu întîmplător am ajuns la dramă; ca orice om, și eroul nostru are o dramă a sa. O să rîdeți, dar problema lui este…un i.q redus! După gafa cu trimiterea mesa jului(școlărească, vorba lui D.R.Popescu!), urmează cea a redactării infantile a scrie sorii(„Scumpa mea Zoe! Venerabilul merge deseară la întrunire. Eu trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeși de la București, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu la cocoșelul tău care te adoră, ca totdeauna, și te sărută de o mie de ori, Fănică”).
Cînd îi scrii unei femei măritate(prima doamnă a județului!)că o adori, nu te și sem nezi. Cînd ești ditamai prefectul, nu te alinți oligoid și fără precauții,”cocoșelul”.Iar dacă destinatara e cineva cu care te vezi zilnic, cel puțin de două ori, ce rost are epistola?!(mai ales că relația lor are vechime, deci nu mai e în stadiul de pasiune dogoritoare, ci de inerție amabilă).Plus că e campanie electorală și oamenii politici, în această perioadă, evită să facă greșeli ireparabile…În plus, presupunerea cu ministrul & telegraful s-a dovedit ne fondată.
Prostia prefectului însă are „meritul” de-a compromite nu doar o femeie importantă a orașului, ci și pe expeditor, pe soțul doamnei, pe membrii de vază ai partidului(stafful unei formațiuni conduse, la vîrf, de imorali!)…culmea, și pe dușmanul numărul unu al gru pării!(căci, dacă acesta nu punea mîna pe misivă, nu-l obliga pe prezident să-i caute de fecte –plastografia- și să-l amenințe cu hîrdăul lui Petrache).Într-adevăr,”nu face de pre fect!”omul nostru…
Să te mai miri că Zoe refuză să fugă-n lume cu unul ca el?!…
Interpreți: C.I.Nottara(primul!), Petre Vellescu, A.Demetriade, R.Bulfinsky, A.Athanasescu, C.Mărculescu, Ștefan Iordănescu, Bruno Braeschi, A.Pop-Marțian, Dem. Ha giac, Sandu Rădlescu, Al.Critico, V.Avrigeanu, Ion Schimbinschi, Geo Barton, Delly Ferenc, G.Gridănușu, C. Bărbulescu, Marius Pepino, Zephi Alșec, Dumitru Pâslaru, Acs Ala jos, Otto Grassl, Alex Morariu, Toma Caragiu, Petru Dondoș, Ilie Gheorghe, Ion Jugurea nu, E.Popescu-Cosmin, Mircea Constantinescu, Victor Rebengiuc, Costel Constantin, Mihai Gingulescu, Viorel Baltag, Gelu Ivașcu, Volin Costin, Vasile Gheorghiu, Mihai Din vale, Valeriu Dogaru, Igor Caras, Daniel Vulcu, Liviu Timuș, Călin Chirilă ș.a.
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
