Din colecţia mea de titluri ţăcănite din ziare, aleg pentri tine, cititorule, şi azi, cîteva :
O capră a fost arestată pentru furt de automobil (asta în Nigeria; iar capra era bănuită că e un şaman care s-a …zoomorfizat, să scape de pedeapsă; oricum, n-a fost condamnată – n-avea nimic de şaman, în atitudine; dar nici eliberată – că nu putea dovedi că nu-i şaman…); O pisică s-a născut cu şapte urechi (nu e chiar senzaţional! Cînd ai nouă vieţi, cum au mîţele norocoase, îţi poţi permite şi şapte urechi!); Se mărită Elton John (era şi timpul! mi-era teamă că o să moară fată bătrînă!); Tenor acuzat de rele tratamente ( ce să zic, baritonii or fi mai breji! Să nu mai vorbim de başi…); Cursuri intensive de aplauze (ideea nu-i rea, dar trebuie precizat : pentru artişti, ori lideri politici? Uneori, primii chiar merită…)…
¤
Un citat nostim, dar nu mai ştiu din cine :” Dacă femeia ar fi utilă, şi Dumnezeu ar avea una!”.
¤
Într-una din cărţile pe care o discut cu studenţii, am găsit un citat care m-a făcut să mă îmbujorez : de ruşine şi de rîs. El aparţine unui regizor care place unora – mie, nu – şi vrea să fie ori interesant, ori scandalos :”…Regizorul e un penis [pardon de expresie –n.n.], o putere, e un zeu al înseminării, al focului. Cu sperma, cu forţa şi pasiunea sa, el trebuie să intre în actorul-vagin şi să-l frîngă, să se unească cu el”. Mda…
Dar ştiţi cine-s, cu adevărat, criticii? Tot Andriy Zholdak vă spune : ”…rechini flămînzi care abia aşteaptă să îi mănînce pe artiştii tineri, să sugă sîngele din ei, să castreze anumiţi regizori sau, dimpotrivă, să se culce cu ei din punct de vedere artistic”. Directorii-prezervativ au scăpat…
Subţire mai e, uneori, şi graniţa asta dintre teatru şi patologie!…
¤
Se pare că beţivanii au cel mai vizibil simţ al metaforei : cum spuneam şi cu altă ocazie, ei alintă obiectul pasiunii lor definitive cu dezmierdări şi nume cons pirative demne de marii surrealişti – Adio, mamă!( parcă-i Esenin!), Şterge-mă din cartea de imobil!, Te-am zărit printre morminte, Măruntaiele căţelei, Vulpea brună, Matrafoxuri, Pufoaică translucidă, Rupe gît, Binladen, Pilot automat, Lacrima de electrod, Semifinale, Vopsea de seară ş.a.m.d.
Chiar şi abstinenţii trebuie să recunoască frumuseţea, ba chiar şi superioritatea fanteziei celor care nu duc la ureche! Prosit!
¤
Un dramaturg, mult jucat şi bine retribuit în perioada comunismului, Everac, se vaită, de fo’ douăzeci de ani, că el nu mai este băgat în seamă, deşi scrie mult şi bine. Şi că-i e greu să trăiască din pensie. Ba, nu de mult, a clamat în presă “N-am ce face cu libertatea!”.
Luţi-i-o, bre!…
¤
Cînd mă lăudam, în faţa lui Liviu Maliţa, că scriu cele mai scurte referate de doctorat din România, acesta-mi spune, zîmbind oriental :” Nu cred! Eram în comisie cu Andrei Pleşu şi, aruncînd o privire pe referatul lui, am constatat că aceasta scrisese numai juma’ de pagină…
Nici nu-mi imaginam că pot să-l întrec, vreodată, pe Pleşu…