Un cuvînt adresat de amicul U., mi se potrivea, uneori, al naibii de bine : pretutindenar. Mai ales în prima-mi tinereţe….
Acum nu mai am decît un vis : să devin …anti- pretutindenar. O fi posibil?
Om muri & om vedea.
¤
O ştire recentă, mă pune pe gînduri : „ Nea Mărin miliardar rămîne cel mai vizionat film românesc din toate timpurile”. Hm…
L-am revăzut, acum un an, pe micul ecran : un spanac, o caricatură infantilă.
Dar ce, în teatru, cele mai longevive spectacole cu texte naţionale n-au fost Încurcă lume, Siciliana, Săracul Gică, Comedie cu olteni , Nic – nic ( ultima, de azi complet uitatul tandem Bursan/Panco)?
Da-n teatru au fost şi piese bine scrise, care au dus , în decenii, la mii de reprezentaţii : Take, Ianke şi Cadîr, Titanic Vals, Micul infern, Idolul şi Ion Anapoda etc.
¤
După (prea)mediatizatul spectacol cu Evangheliştii ( premiera – acum un an), tot aud, văd şi simt, pregătirea debarcării lui Benoît Vitse de la cîrma Ateneului Tătăraşi.
În primăvară, Vitse a contracarat mutarea cu cîteva ecouri în Franţa ; acum, a anunţat că va aduce 5.000 de semnături care aparţin celor ce nu doresc plecarea lui. Mă rog…
Benoît e un bun manager ; are un program teatral ambiţios ; e un om agreabil şi cu o putere de muncă teribilă ; are idei ; are colaboratori valoroşi; face teatru într-o sală improprie ( ştiu, fiindcă am montat şi eu acolo!) în care nu mulţi profesionişti ar accepta să monteze, ca el , piesă după piesă. Personal, îl simpatizez sincer şi, mai mult, în perioada polemicii din jurul Evangheliştilor, mi-am expremat public prietenia .
Cu toate acestea, nu pot înţelege înverşunarea lui, faptul că nu cedează, că se luptă cu o energie care poate părea, tuturor, disproporţionată. Mi-amintesc că atunci cînd Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Amza Pellea, Emil Boroghină ş.a. s-au aflat în situaţia lui Benoît, au plecat fără să privească înapoi cu regret…
Un intelectual român n-ar avea tenacitatea nerenunţării…
¤
La Bucureşti, organizatorul unui festival internaţional al teatrelor pentru copii, anunţă, în ultima seară, premiile : au fost doar patru – trei obţinute de străini şi unul, cel mai important, decernat …teatrului-gazdă.
Mimînd uimirea şi candoarea, directorul, fără să-şi dea seama, l-a copiat pe Ipistatul lui Caragiale ( din D-ale carnavalului): „ Închipuiţi-vă, dragi spectatori, iar noi ! Şi ediţia trecută…tot noi am cîştigat! Ce surpriză!”. Mda…
¤
La Berlin a fost interzisă premiera operei Idomeneu de Mozart, deoarece într-una din scene erau decapitaţi…Mohamed, Iisus, Buddha şi Poseidon. Şi totuşi, parcă-i păcat de banii investiţi în scenografie…
Vin cu o soluţie : scoateţi decapitarea lui Mohamed, pe Buddha – transformaţi-l în statuie, pe Iisus – crucificaţi-l ( ca asta s-a mai văzut de zeci de ori!), iar pe Poseidon…înnecaţi-l, bre!
Simplu, nu?!…