Comunicat UAGE: Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa maestrului Andrei Serban

Ilustrație pentru „Comunicat UAGE: Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa maestrului Andrei Serban”, text de Bogdan Ulmu: sală de repetiții cu scaun de regizor

UNIVERSITATEA DE ARTE ”GEORGE ENESCU” din Iaşi va decerna titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA maestrului Andrei ŞERBAN, renumitul regizor şi profesor de teatru.

Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Arte ”George Enescu”, cu prilejul decernării titlului, va avea loc la data de 26 octombrie 2012, ora 11.30, în Sala Eduard Caudella, Casa Balş, Str. Cuza Voda nr. 29.
         Ceremonia va fi prezidată de rectorul universităţii, Prof. Univ. Dr.  Atena Elena Simionescu,  care va rosti un cuvânt de deschidere. Personalitatea şi cariera maestrului Andrei Şerban vor fi prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către Prof. Univ. Dr. Bogdan Ulmu.
După momentul solemn al înmânării diplomei şi a semnelor distinctive de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte ”George Enescu”, maestrul Andrei Şerban va rosti o alocuţiune prin care se va adresa Senatului UAGE, cadrelor didactice universitare, studenţilor şi publicului prezent la festivitate.

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Comunicat UAGE: Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa maestrului Andrei Serban”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Octombrie 2012. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/comunicat-uage-decernarea-titlului-de-doctor-honoris-causa-maestrului-andrei-serban/ [accesat 10.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Din aceeași rubrică

Toate textele din „Diverse”