Trăind mult în Timişoara, începe să mă agaseze,cîteodată, „buzereala”(buzeraiul)-cum zic oa menii locului- amicilor & colegilor de-aici, pe chestia „miticismelor” celor care-s de loc din Bu cureşti (sau Muntenia). Am mulţi cunoscuţi care stau ziua-ntreagă la bere şi, cînd mă văd, se-nvio rează : a apărut un Mitică, „pradă sigură”!
Mulţi din ei, nu îşi permit să arunce cu banii în cîrciumi fiindcă ar munci,nu : ci pentru că au ru de,prieteni, pensii,venituri obscure de Dincolo. Nu fac nimic, clevetesc, rîd, beau,trăiesc din amintiri şi-şi papă pe terasele de pe Bega sutele de euro ajunşi, printr-un noroc deosebit, în buzunarele lor. Nu produc mai nimic acum, dar rîd de un Mitică, precum eu, care aleargă,ziua-ntreagă, între facul tate, teatre şi reviste, pentru a –şi cîştiga, cu greu, pîinea.
Dar Mitică e inferiorul, chiar dacă vrea să lase ceva în urma trecerii lui prin viaţă. Cine l-a pus? Doar se poate trăi lejer, cu bere-n faţă, zilnic,şi fără muncă! …Dacă ai inconştienţa (iresponsabilitatea) necesară.
*
Am scris, cu ani în urmă, un articol care se intitula Miţa & Ximena. El demonstra că, în traducerea învechită a capodoperei lui Corneille,eroina Cidului vorbea cam ca republicana din …D-ale carnavalului. Explicam atunci că multe capodopere au nevoie de o contemporaneizare,prin traduceri treimiiste, realizate de erudiţi autentici( cum ar fi Romulus Vulpescu, spre exemplu).Dar cine să dea bani pentru aşa ceva? Ce teatru, ori ce minister alocă 50 de milioane,azi, pentru traducerea lui Corneille? Sau a lui Sofocle? chiar Cehov( cînd am repetat, cu studenţii, Antigona, şi Trei surori, m-am îngrozit de cît de prost sună, azi, în româneşte!).
Dar de ce să merg atît de departe?! Descopăr în Cuvîntul liber din 1 martie 1924 o… proto-cronică care atestă longevitatea sentimentului de jenă,aferent traducerii :”Fedra, care pe franţuzeşte e o tragedie,a devenit pe româneşte o comedie bufă ; ea a delectat în chip delicios pe asistenţii spectacolului de acum cîteva seri!”. Dacă acum 80 de ani traducerea părea rizibilă, vă daţi seama ce comic sună azi!…(evident, dacă regizorul nu are tihna & talentul necesare rescrierii textului).
*
Ruşine (ruşinică)! Lansez la Academia bîrlădeană Dicţionarul Caragiale şi, deşi evenimentul fusese mediatizat pe plan local,nici un actor nu se arată interesat de această carte scrisă, culmea!, pentru …actorii care-l joacă pe Conu’ Iancu! Secretarul literar vine la lansare şi-i scuză în chip cvasi/original :” Sunt ocupaţi,mîine au o premieră cu D-ale carnavalului!”…
Poate că trebuie înţeleşi : pe de-o parte, dacă joci un Caragiale,ce-ţi mai trebuie să şi citeşti despre el?! Şi-apoi, cu 100.000 lei, cît costă cartea, poţi să bei 5 votci!…
*
Un studiu efectuat de Norwegian Book Clubs hotărăşte care-s primele 100 de cărţi ale lumii. Oamenii de teatru pot fi, vag mulţumiţi, deoarece s-au strecurat, în exigentul sondaj, şi cîteva piese : de Beckett, Euripide, Goethe, Ibsen, Shakespeare şi Sofocle.
Opt lucrări dramatice, dintr-o sută, nu ar fi un bilanţ dezamăgitor, dacă tot în topul cu pricina n-ar fi fost selectate ( criteriile – ne scapă!) şi cărţi de raftul doi, precum Mîndrie şi prejude cată (Jane Austen), Nostromo (J.Conrad), Fii şi amanţi (D.H.Lawrence),Middlemarch (G.Eliot), Tristam (L.Sterne) sau chiar Poeziile lui Paul Celan.
*
O imagine care mi se pare posibilă, pe scenă : cînd apare un personaj care va naşte( cum am avut şi eu, în Crăiasa fără cusur, după Călinescu),să pui un acvariu în locul burţii lehuzei, cu un peştişor care se plimbă, alene, prin el…De încercat, cîndva!