CARRINGTON( Ch.Hampton,’95) este o peliculă proaspătă.Prin subiect.Prin minunata interpretare a tandemului Emma Thompson-Jonathan Price.
Atîta nonconformism – căptuşit cu un filtrat erotism,atîta ingeniozitate a ”punerii în pagină”,a eschivării de la imoralitate şi scandalos,cum rar se vede pe micul sau marele ecran.Povestea ciudată a pictoriţei şi-a scriitorului devine, în înţeleapta şi măsurata propunere regizorală, un model de promovare a toleranţei ; pe ecran, ca şi-n viaţă…
Nici PHILADELPHIA(Jonathan Demme,’93)nu e un film comod( plăcut) .Nici problema atitudinii faţă de bolnavii de SIDA nu se poate rezolva simplu, într-un film.Sunt întrebări cu răspunsuri leneşe.Omul e atît de complicat,încît se codeşte să spună dintr-o dată,cum e cu practica( teoretic, totul fiind simplu).
Iarăşi impresionează Tom Hanks într-un rol deloc uşor ( avocatul bolnav care rămîne…fără avocat!). Din nou e plauzibil Denzel Wasington ( avocatul care are tăria să-şi reprime frica). Subtilă, şi de data asta,Mary Steenburgen ( o javră zîmbitoare).PHILADELPHIA e un 12 OAMENI FURIOŞI up to date…
Excepţional acest NIMIC DESPRE ROBERT ( Pascal Bonitzer, ‚99 ) ! Rar o peliculă în care problema triunghiului amoros să fie atît de a rebours privită! Ce bine te poţi distanţa de ”bulevard”, atunci cînd ai talent autentic şi cauţi soluţii şocante!Scenariul, regia şi mai ales interpretarea cuplului Fabrice Luchini/ Sandrine Kiberlain fac toţi banii!( cum se zice la hala de peşte) .
De revăzut, neapărat!
EYES WIDE SHUT ( Kubrick,’99 )este, după cum se ştie, testamentul artistic al mult citatului regizor iconoclast. S-a făcut vîlvă, nu glumă, încă din timpul filmărilor.S-au încasat bani, nu glumă, încă din primele zile de proiecţie.E senzuală, nu glumă, Kidman! Sunt agreabile zecile de nuduri care fac figuraţie şi sunt cu gust găsite costumele & măştile. E destul de bine condusă,de dincolo de ecran, aşteptarea spectatorului.
Dar, cu Arthur Schnitzler sau fără, cu Kubrick ori fără,filmul nu rămîne în istoria celei de-a şaptea arte, decît prin vîlva extra-artistică! Se scremutără munţii, ţaţo. Şi se născu un şoricel obsedat sexual.La adăpostul lui Freud, orice libidinos pretinde că interesează estetica.Miza-i mică.
Păcat!
Am revăzut RINGUL ( S.Nicolaescu,’84) .Ciudată senzaţie!Să asişti plin de compasiune la lupta unor sexagenari în ring(amintindu-şi cum, în lagărul fascist, unul era călău, celălalt victimă…Hm…).Şi moşneguţii nu termină, ca puştii antrenaţi,după trei reprize! Ura-l face potent tare pe erou ( ce-i plac senatorului rolurile de eroi! Şi cum n-ar scăpa unul – indiferent de epocă,condiţie socială, verosimil)şi-şi ia revanşa după fo’ douăzeci de reprize – chit că el n-a mai boxat de trei decenii şi ceva! Dar să nu fim cusurgii şi să căutăm logică în filmele celui mai iubit( de public) dintre cineaşti…
Ca de-obicei, între trei rafale de pumni mai apare un antrenor comicos (Marinuş Moraru),o femeie decorativă( Letizia Gabrielli) şi un ticălos care l-a chinuit cîndva pe conu’ Sergiu ( V. Boghiţă).
ÎNTÎLNIRE CU VENUS ( I.Szabo,’91) ne bucură şi ne întristează, ca oameni de spectacol,nu numai ca iubitori de filme.E o lume greu de înţeles, şi cînd eşti în interiorul ei, d-apăi…Opera Europa din Paris e un fel de arcă a lui Noe,pe care urcă animale artistice : de rasă, ori fără.Elitişti şi sindicalişti.Comunişti şi legionari.Minoritaţi naţionale şi sexuale etc.
Cu toate acestea, minunata Glenn Close( o primadonă celebră) şi Niels Arestrup( un dirijor venit din est) reuşesc să înfiripe o poveste de dragoste frumoasă, dar nu uşor de întreţinut.Ca fundal sonor,muzica din Tannhauser.Ajunge,nu?!…