…Sunt cuprinse în recenta carte a doamnei Carmen Mihalache!(Unora le place teatrul,ed. Deşteptarea,2000).Titlul, o prafrază inspirată a unui film celebru,spune totul despre ” viciul nepedepsit” al vizionării & consemnării de spectacole româneşti.Cînd în ţară, azi, au rămas destul de puţini teatrologi,unul care, fără să se bage în faţă cu orice preţ,îşi slujeşte cu probitate şi talent arta,nu este de eludat .Mai trăieşte la Oradea un foarte bun comentator de spectacole(Tuţu Chirilă) ; idem, la Craiova ( Romulus Diaconescu).Mai există Carmen Tudora la Constanţa,Adrian Ţion la Cluj,Antoaneta Iordache a revenit pe meleaguri timişe ne,V.R.Ghenceanu se ocupă de montările băimărene…aşadar, Bacăul are şi el un fin comentator avizat de reprezentaţii teatrale – autoarea cărţii de faţă.
Deşi, volumul nu se ocupă doar de montări locale : între 1983 şi 2000,C.M. discută şi spectacole bucureştene,clujene,bîrlădene,brăilene,botoşenene,ieşene,nemţene.Sunt puşi la zi dul analizei dramaturgi, regizori, scenografi, actori din generaţii diferite,de forţe artistice ine gale.Sunt analizate,mai amplu, ori în fugă( după caz) piese de Shakespeare,Pirandello, Arra bal,Gogol,Bulgakov,Marivaux,Cehov,Lorca,Elias Canetti,Goldoni,Moliere,P.Morrency,E. Albee, Capek,Havel,dar şi D.R.Popescu, D.Solomon,Tudor Popescu,V.Savin,G.Genoiu,Viş
niec,Mazilu,C.Udrea,C.Caragiali,V.Eftimiu,Iacoban.Se glosează pe propuneri regizorale semnate Liviu Ciulei,Cătălina Buzoianu,Măniuţiu,Hausvater,Dan Alecsandrescu,dar şi Mircea Marin,B.Ulmu,Dumitru Lazăr-Fulga,C.Dinischiotu,N.Scarlat ş.a. În numai 130 de pagini nu poţi epuiza tot ce s-a creat important,pe scenele teatrelor,în intervalul de timp propus. Dar,cîndva, puse cap la cap, volumele de cronici ale deceniilor trecute,precum şi cele ce apar în mileniul trei, vor face o imagine elocventă, sperăm-completă, a artei spectacolului naţional.E nevoie de asemenea lucrări, deoarece, după 1989 cărţile despre teatru sunt într-un număr îngrijorător de mic(colecţia Masca,a editurii Eminescu a sucombat!),iar Teatrul românesc a lui Massoff s-a oprit, din păcate, la anul 1945.
Am citit cu interes,uneori cu nostalgie, alteori cu curiozitate de regizor cronicile lui Carmen Mihalache,strînse în acest al doilea volum al ei.Cartea,aşa cum îndreptăţit observă şi Ştefan Oprea în prefaţă, este a unui critic valoros,sigur pe mijloacele sale,de un bun gust indubitabil.În plus, nu o dată, am descoperit în ea virtuţi de eseist,ori chiar de…prozator! Şi verdictul e,mai întotdeauna, exact.Ce e bun e arătat cu tandreţe, ce nu a reuşit în montările discutate,e comentat cu delicateţe.Evitînd stilul pamfletard,autoarea nu e lipsită de exigenţă : oamenii superiori nu dau cu barda,ci operează cu raza laserului.Este o tradiţie a sensibilităţii feminine convertite la teatrologie : Alice Voinescu,apoi Ileana Berlogea;în continuarea lor,scriitoarea băcăuană îşi clădeşte, încet dar sigur,postamentul critic.
Vorbind despre Cerul înstelat deasupra noastră,comentatoarea observă că lipseşte din titlu a doua parte a adagiului kantian :”Neliniştitoare această absenţă”(p.9); pe Cătălina Buzoianu o prinde cu exactitate, în doar cîteva paradoxe :”…febrilă, lucidă şi exaltată totodată,bîntuită de himere livreşti şi însetată de real,trăind dramatic datoria artistului de a epuiza toate formele bucuriei şi disperării de a fi prin artă”(p.12) ; referindu-se la …au pus cătuşe florilor,C.M. scrie :”…ai senzaţia,brusc,că totul frige.Actorii sunt parcă,posedaţi”;în spectacolul Piaţeta nu se despart de Veneţia doar personajele frumoasei piese restituite nouă de Purcărete,ci”Goldoni însuşi!”(p.112)…ş.a.m.d.
Plăcută la lectură şi utilă în bibliotecile iubitorilor (creatorilor) de teatru,Unora le place teatrul rămîne mărturia valoroasă a unui critic căruia îi place la fel de mult şi să dea socoteală contemporanilor.Chiar viitorimii…
Bogdan ULMU
31 oct.2001