Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

Teatrul ca lume: Regizori atipici (I)

Teatrul românesc a cunoscut destui indivizi bizari. Mai ales din rîndul actorilor. Regizorii, se presupunea, musai să fi fost echilibrați, serioși, prestanți și aplecați, cu imaginație, asupra textului. Ei nu puteau veni nepregătiți la repetiții. Nu aveau voie să facă mizanscena cum s-o nimeri. Trebuia să se impună în fața colectivului și a criticii.

Cu toate acestea, am cunoscut, am văzut „cu ochii”- cum ar spune Titircă, și două figuri incredibile de directori de scenă, oameni care au practicat meseria trei-patru decenii, neîntrerupt, fără să aibă …habar de ea!

Primul, să-i zicem D., era un om abil. Un afacerist. Și un individ care știa să cîștige oamenii importanți din structurile superioare ale conducerii culturii. A semnat sute de reprezentații teatrale profesioniste, și alte cîteva sute, de amatori (Cîntarea României a fost mină de aur pentru el!). A montat la Radio și Televiziune. A făcut parte din jurii. A condus teatre. A șantajat/hărțuit actrițe. A umilit actori. A făcut sumedenie de afaceri necurate și, totuși, a scăpat de pușcărie.

Avea o metodă teribilă de-a închide gura detractorilor: avea spatele asigurat de Primul Secretar al județului cu care colabora. Repeta două zile, pleca, apoi venea la premieră și lua banii, plus aplauzele. Dar trecea întîi pe la culturnici și le propunea o emisiune tv elogioasă, despre județul respectiv. Incredibil, a rezistat multă vreme și, deși înjurat și disprețuit de confrați, impostorul arghirofil își vedea liniștit de afaceri (spre exemplu, vindea țigări BT cu suprapreț, celor din teatre), cu cugetul curat și spor în toate.

O singură întîmplare emblematică vă povestesc acum, ca să vă convingeți; e autentică și o știu de la un biet actor, Titorel, care i-a căzut victimă.

D. era director la Teatrul din Constanța. Titorel, actor. Într-o zi, D. Îl cheamă-n birou și-i propune un „ciubuc”(cum se zicea în teatre): să plece la Tulcea, la Teatrul Popular de-acolo, și să facă un spectacol cu amatorii. Va lua bani și niște pești mari, plus icre. Bietul comedian îl ascultă. Fuge la Tulcea, repetă o lună, scoate premiera și se duce la contabil să-și ridice onorariul: aici, surpriză! Banii fuseseră trimiși lui D. În schimb, va primi doi pești mari, în semn de consolare…

Titorel fuge, cătrănit, la Constanța, și de la gară intră-n biroul directorului și cere explicații. Cu tupeu, D. Îl lămurește că banii urmau să intre-n fondul instituției, deoarece cît a stat la Tulcea, actorului i-a mers salariul. Și-apoi ce, el e regizor? N-are drept la onorariu!

Apoi, schimbînd tonul, îl întreabă ce-are-n plasă. Actorul spune: „doi pești!”. D. replică:„unu-l lași la mine!”.

Ajuns la București, unde locuia mama lui, Titorel se bucură că măcar îi va duce bătrînei un pește mare. Dar la capătul peronului, îl aștepta maleficul D. Îi cere peștele, că are musafiri. Îi promite o primă și dispare cu bronhiotul, după ce-l bate amical pe umăr.

Cu altă ocazie, o să vă mai povestec (măcar) una și mai frisonantă.