Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

File dintr-un jurnal teatral

Revăd, la Teatru Tv, pentru a treia oară în numai trei luni, Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian. Am mai spus-o, rămîne una din piesele-mi preferate. Nu s-a așternut praful pe ea de (fix) șapte decenii. Mai mult, a generat și trei texte dramatice despre destinul ei și-al autorului.

 

Am revăzut, între timp, și filmul lui Henri Colpi, după celebra piesă. Mi se pare, însă, mai apropiat de spiritul lui Sebastian spectacolul tv. realizat de Eugen Todoran. Deși în ecranizare apăreau nume celebre – Marina Vlady, Claude Rich, Birlic, Eugenia Popovici, trupa tele-playului este, cred, mai bine alcătuită. Filmul însă are un final minunat, superior celui tv.

 

O idee regizorală stimabilă: domnișoara Cucu nu este o țață respingătoare, ci o femeie încă frumoasă, care joacă fără îngroșările cutumiare (Rodica Tapalagă). I se alătură Florin Zamfirescu (un Miroiu candid și echilibrat în joc), Eniko Szilagy (convingătoare, deși-i mai trebuia puțin…mister), Octavian Cotescu – un Udrea  jucat cu căldură și discreție, Ovidiu Moldovan (excelent, neostentativ, în dificilul rol al lui Grig) și Petrică Gheorghiu (pitoresc, mucalit în Șeful gării).

 

Le vorbesc, adeseori, studenților despre piesele impecabil construite. Acestea, în general, nu sunt capodoperele literaturii universale. Ci textele exigente scrise și  pentru public, jucate și răs-jucate într-una, de la premieră: Take, Ianke și Cadîr, Gaițele, Mitică Popescu, Titanic Vals, Micul infern.. și, desigur, Steaua fără nume.

Puteti vedea Steaua fără nume, în variantă integrală, dând click pe clipul de mai jos:

 

http://www.youtube.com/watch?v=Q9LT29Z1C8c

 

*

Învățarea (studiul-n.n.) este eliberarea inteligenței”(Viola Spolin).

Mulți tineri însă, pesemne n-au ce elibera: deci nu-și pierd vremea studiind…

 

*

Am văzut, în turneu, Scripcarul pe acoperiș în interpretarea teatrului orădean. Nu era ceea ce se anunța pe afiș („cel mai mare musical românesc!”), însă efortul trupei a meritat aplauze. Mai ales interpreții lui Tevie și al soției lui erau minunați!

Montarea însă era cam lungă și, pe alocuri, desuetă. M-a mirat faptul că spectacolul avea două pauze. De douăzecișicinci de ani nu cred c-am mai apucat, în teatru, două pauze!…

 

*

Un mare om de știință – Alfred Mehrabian – afirmă că 93% din comunicarea cotidiană este non-verbală. Parcă nu-mi vine să cred! Trebuie o pregătire serioasă pentru renunțarea la cuvinte.

Majorității oamenilor, dacă le iei vorbele, fac atac de panică!

Un paradox: cel mai bine știu să renunțe la cuvinte tocmai cei care le stăpînesc mai bine…

 

*

În Gaițele lui Kirițescu, ca și-n capodopera lui Cehov, sunt trei surori. Desigur, n-au legătură, cele două piese. Și-n Lear există cunoscutele fete ale regelui. Și-n Scripcarul…sunt trei surori. Și-n Surorile Boga a lui Lovinescu.

Dramaturgia universală e plină de surori, grupate cîte trei. Și totuși, cînd spui trei surori te gîndești numai la Anton Pavlovici…Cît de important este titlul, uneori!