Nu am înţeles preocuparea – care ţine cam de un an – a televiziunilor-cioclu, sau a televiziunilor-cucuvaie : pîndesc personalităţi bolnave, precizează că-s „grav bolnave” şi induc telemanului ideea că oamenii respectivi sunt pe ducă. Urîtă practică!
Săptămîna ce trecu cobele avură trei nume,”grase” : Ştefan Iordache ( plecat la Viena, numai să scape de clevetelile gazetarilor – bocitoare!), Doina Cornea ( care, arăta pămîntie rău!) şi Fănuş Neagu – care arăta… ca de-obicei.
Nici un om educat nu trăieşte din veşti panicarde; în plus, nu este decent să anunţi maladii necruţătoare pe micul ecran, doar gîndindu-te la rating.
Îmi amintesc cu neplăcere ce cherelă de mahala a fost televizată – pe posturi importante, nu la OTV – cu cîteva săptămîni înaintea dispariţiei lui Sabin Bălaşa. Tot aşa, nu au pierdut ocazia, hienele tv, să dea ştiri alarmante despre bolile unor vedete autentice – Beligan, Tamara Buciuceanu, Dinică ( din fericire, toţi sunt în viaţă, azi!).
Neplăcută e senzaţia că ei ,aceşti teleaşti de joasă speţă, în realitate se bucură să prindă asemenea ştiri, care le măresc, probabil, salariul.
Personal, le doresc sănătate celor trei bolnavi iluştri şi sper să nu mai văd la emisiunile de ştiri filmări cu ei în spital…
Sau, o altă ştire care a fost lipită la cea principală, a bolii îngrijorătoare a Doinei Cornea : dizidenta cică e îngrijită în spital de…fiica unui colonel de securitate.
Şi asta e o grosolănie :de ce culpabilizăm un doctor, pe asemenea motive? S-ar putea ca medicul să fie competent şi atent cu bolnava, indiferent cu ce s-a ocupat tatăl. Asemenea lovituri sub centură, din păcate, definesc ziariştii de la cotidianele centrale, ahtiaţi după veşti senzaţionale, nu mai contează cît sunt de pardonabile…
Că tot suntem la capitolul boli & spitale : mi se pare revoltător faptul că o fetiţă de 4 ani a murit la Cluj, după o banală operaţie de polipi. Culmea, doctorul şi asistenta, după operaţie au plecat la şedinţă, lăsînd pacienta singură, pe masa de operaţie! Şi-au amintit de ea după 45 de minute! Prea tîrziu…
Şi fiindcă începe şcoala, ce ziceţi de scoaterea din bufetele şcolare a snacksurilor, sucurilor „artificiale”, bomboanelor, acadelelor şi a cornurilor cu ciocolată ? Aşa menajăm elevii?
Trei întrebări pun şi eu, nu dau cu parul :1) cîţi părinţi îşi permit să ofere copiilor sucuri naturale? (care costă cam 15 lei noi litrul, la Billa); 2) ce-i va opri pe elevi să cumpere ce vor ei, din chioşcurile aflate-n drum spre şcoală? ; 3) cum vei convinge un copil de 10 ani, să zicem, că bomboanele şi ciocolata sunt „cîh!”?
Cît despre experimentul, intens mediatizat, Sfîrşitul lumii, mărturisesc, am făcut parte din rîndul celor impasibili. Şi dacă ar fi fost ceva grav, tot n-aveam cum să-l preîntîmpin, nu?! Dar eram sigur că totul va fi o.k.
Aici m-am deosebit de reprezentanţii PC, în speţă, dl. Senator Marius Marinescu, care a mobilizat 100 de colegi de partid şi s-au pus pe …salvat planeta : au pichetat Reprezentanţa Comisiei Europene în România, au trimis scrisori de protest tuturor ambasadelor ţărilor din UE etc.
Da’ ce, e primul senator penibil?
Penibil mai e şi deja legendarul Cioacă – domnul de la doamna – care, de cîte ori e filmat, zîmbeşte . Are cătuşe, ori e între jandarmi, dar el zîmbeşte de parcă l-ar duce să-l ungă Rege al costobocilor! Hm…
Plus că el e prins între două dosare antagonice : 1) cel de omor la adresa soţiei; 2) cel de divorţ de aceeaşi soţie.
Ca să divorţezi de legendara Elodia, mai întîi trebuie să fie clar că e-n viaţă. Ori nimeni nu mai crede asta…
Hai să-nchei oarecum relaxant : Veturia Goga, zice strănepotul marelui scriitor, aflat la Sorbona, a fost agenta lui Hitler. Se poate!
Am citit acum trei ani că şi Birlic era spion american.
Îl suspectez şi pe Jean Constantin de spionaj în favoarea Tanganikăi.
Dar nu sunteţi vizaţi, dracii mei lectori! Voi găsiţi nişte mustării, să sărbătoriţi începerea anului şcolar. Cînd daţi de ele, chemaţi-mă şi pe mine!
Noroc!
Bogdan ULMU
www.bogdanulmu.eu
