Un proverb mongol spune că părinţii & vecinii nu ţi-i alegi. Corect! Eu am avut parte întotdeauna măcar de megieşi valabili.
Am lăsat prin Capitală & diverse oraşe din ţară, ce-i drept, cîteva case ; dar nu din cauza vecinilor. Abandonul a-nsemnat faptul că eu îmi recunoşteam inca pacitatea de-a mă ridica la nivelul lor…Al vecinilor, fireşte. Pesemne, sunt un asocial…
În 1982 am montat o piesă care se numea Preşul; din ea am reţinut o replică scandaloasă : „ Într-un om, nu e frumos să tragi cu puşca; într-un vecin, da!”. Sigur că e replica dintr-o comedie, deci nu trebuie să o luăm în serios! Plus că Guţă Băieşu, autorul piesei, la care am fost de multe ori în casă, stătea atît de bine, într-un bloc de baştani liniştiţi, în centrul Capitalei, încît n-avea de ce să aibă asemenea gînduri criminale!…
Nici eu nu mă plîng; am vecini minunaţi, lîngă care viaţa trece plăcut şi, invidiaţi-mă!, deloc plictisitor. Dimineaţa, la ora 6 fix, vecina de sus mă trezeşte, ori cu imnul, ori cu slujba de la biserică, ori cu ştiri. Asta cînd nu mă trezeşte cu căscatul ei inconfundabil! Ori cînd nu mă suie la verticală telefonul care, deşi sună la ea, se aude ca şi cum ar suna la mine…
Să le luăm pe rînd : cînd e rîndul imnului de stat, evident, mă ridic brusc şi cetăţeneşte din pat, căci nu se cade să dormi cînd corul acela sobru zice „Deşteaptă-te, române!”…Odată trezit, ce să mai dorm?! Băiatul pleacă la şcoală iar eu fac cafea. Oftez refrişant.
Mult mai neplăcut e cînd mă trezesc în muzica slujbei; nu ştiu ce post radio din Iaşi dă la ora 6 dimineaţa slujbă, dar brava lui – căci o ţîră de sfinţenie nu strică nimănui, nu?! Aşa mă curăţ de păcate, în fond!
Naşpa’ e cînd vecina cască : un leu din Africa ar face mai puţin zgomot. Dar, ce vreţi, lei nu am avut norocul să am în preajmă…Şi ştirile mă interesează, sincer să fiu: dar sufăr teribil fiindcă nu se aud prea bine. Iese clar cîte un „… escu”, „…eanu”, …”ue”, …”lament”, dar pierd şirul frazei şi mor de ciudă; pesemne că ea ar trebui să dea radioul şi mai tare!
Pe de altă parte, nu-i bine nici să-nţeleg chiar tot : într-o zi, s-ar putea ca minunata şi altruista mea vecină să-mi ceară …cota parte la abonamentul radio-tv!
Deci, treaz de la ora 6 – deşi încep treaba abia pe la ora 10-11 – beau cafea, fişez ziare şi mă uit pe fereastră: zilnic, nişte şoferi laborioşi din Basarabia deşartă benzină în portbagajul unor tipi simpatici, care au garajele chiar lîngă blocul meu. Pesemne benzina aia e mai bună. Şi o fi şi gratis.Treaba lor! Eu sunt înciudat că n-am maşină. Şi, ergo, garaj. Plus că n-am vitalitatea lor. Şi pofta lor de viaţă!
Ce dacă nu locuiesc în cartier? Au aici garajul, se simt stăpîni. Vara petrec la uşa garajului, mai beau, rîd zgomotos, ascultă delectabile manele, spun porcărele şi se simt în largul lor – acasă la ei, evident, fomeile sunt ciufute şi n-ar îndrăzni să facă tărăboi. Aici, sub fereastra mea, e mai multă libertate. Mă rog…
Toamna, stînd la parter, aflu şi cine-a început să pună murături, ori să facă vin : miasmele urcă-n baie, complexîndu-mă – căci sunt singurul din bloc care nu am beci…
Pe la 8 încep cei ce-şi modifică apartamentul; se aud ciocane, bormaşine, pistoale de introdus şuruburi în perete, se pun termopane, se mansardează …Ce mai, activitate, tată! În drum spre centru, unde am aproape zilnic, treabă, arunc punga cu gunoi; din aer, nişte cascadori balaoacheşi, o prind şi o vămuiesc; îi depăşesc, mîndrindu-mă în sinea mea că, uite, fac şi eu, în fine, ceva folositor în cartier.
Mă bate cîteodată gîndul să mă mut la o casă pe pămînt, departe de lumea dez lănţuită, singur în curte, singur în casă, beneficiind de intimitate, discreţie şi linişte; dar în secunda următoare mă-ntreb : oare oi putea face faţă unei vieţi sarbede şi individualiste?
