Iosif Costinaş, cunoscut publicist, regizor, revoluționar, a publicat cartea de dialoguri Încîntătoarea viaţă a lui Buju Ternovits – actor şi fantezist incorigibil. E o filă bogată din istoria României prinsă-n ea, e o viaţă de boem, de personaj, nu doar de actor.
A jucat destul – dar nu cît ar fi meritat; a trăit intens – dar nu fără anxietăţi periodice; a iubit şi a glumit mult. A fost popular, dar și privit de sus.
Dar cine este eroul cărţii? În Banat nu mai are nevoie de prezentare ;pentru cei care au ghinionul să trăiască înafara Timişoarei, precizez că B.T. rămîne unul dintre cei mai pitoreşti slujitori ai Thaliei din zonă, om cu vechi state de funcţiune în teatrele şi cîrciumile ţării, personaj seducător,de cele mai multe ori, care şi-a-mpărţit talentul între scenă şi bufetul teatrului, între România şi spaţiul geografic germanic. Costinaş a ştiut să pună-n valoare dezinvolt, deloc tezist, deloc „educativ”, calităţile personajului, dezvăluind, treptat, file interesante, aprope inedite, din unele epoci negre (sau cenuşii) ale complicatei istorii prin care Buju a trecut, fără să vrea şi nu fără urmări.
Volumul e interesant nu doar pentru oamenii de teatru,ci şi pentru cititorii care n-au apucat acele vremuri, ori nu au cunoscut direct, realităţile postbelice din România vestică, atît de speriată de… Est! Sau pentru cei care nu cunosc psihologia (fiziologia?) imigrantului. Pentru cei care nu cred în vorbele lui Danton „patria nu se ia pe talpa pantofului”.
De la 1774 (cînd şi-a descoperit primul strămoş cu numele Ternovits), pînă azi, viaţa ex centricului histrion cuprinde secvenţe atît de diferite, încît poţi spune că dai paginile cărţii cu o curiozitate …anxietantă! Ce n-a făcut Buju în această spectaculoasă viaţă?! (precizez că artistul a împlinit 84 de ani şi e, din nou, gata să…se-nsoare!). A purtat cămaşa brună; a stat în lagăr (nu o dată); s-a refugiat, deghizat, în munţi şi la mănăstire; l-a slujit pe Hitler, dar a beneficiat şi de înalta poziţie politică a unor rude…comuniste (ministrul Alexandru Laszlo sau Gizela Vas); a devenit campion naţional la atletism juniori; a intrat la Agronomie; a fost exclus apoi, în 53, din UTM (pentru origine nesănătoasă); cu noroc,în 54 a ajuns şeful secţiei viticole Recaş (unde, după cum spune cu umor intervievatul,”erai beat o dată pe an: de la 1 ianuarie, la 31 decembrie”); a ebrietat o parte din guvernul de-atunci al României (printre alţii, pe Al.Moghioroş,”cărat ca un sac cu făină la maşina cu care venise”; a cîntat, îm preună cu soldaţii ruşi,celebra…Lili Marlen!; a intrat ,ca actor, la Teatrul German din Timişoara, ajutat de colegul recăşan Iani Cojar, dar şi de Cadarcă(pe lîngă „talentul nativ” ; şi-a găsit un erou, Franzi din Iosefin, care i-a adus, în rîndurile publicului şvab, o ex traordinară popularitate; a apucat să joace, prin anii 60, în cîteva filme (apoi i-a fost oprit ac cesul, fiind demascat ca o„cizmă teutonă); a plecat,apoi, la teatrul din Galaţi, pentru a se pune la punct cu limba română; a ajuns la Viena dintr-o întîmplare (rudele de stînga), într-o vreme cînd Securitatea nu-i dădea voie să plece; s-a certat, în cele trei teatre pe care le-a slujit, cu directorii (şi regizorii) mici de statură, de la care „vin toate nenorocirile lumii”; prin intervenţia mătuşii din Viena a ajuns la seminarul lui Lee Strasberg (de la care a primit şi-o diplomă); a şofat, pentru 100 de mărci pe zi, în Sudul Austriei; l-a văzut dirijînd pe Ionel Perlea la Bamberg; între 40 şi 51 de ani n-a băut! (sic!); a trecut prin sanatoriul C.C.-ului,după o cădere psihică; după ce l-a văzut în Arthuro Ui şi Geniul şi zeiţa, V.Silvestru l-a-ntrebat unde a fost pînă atunci :”La schi, maestre!”- i-a răspuns actorul, cu dezarmntă sinceritate (p.79); a colaborat bine cu Ion Iliescu şi Cornel Pacoste (după 80); drept care…în 88 fuge în Germania; de-acolo pleacă-n Siberia pentru face un reportaj pentru o televiziune ; se-ntoar ce, fireşte, după 89, mistuit de dorul de Timişoara; acum are o pensie bună de la statul german.
Cunoscîndu-i bine pe cei doi – intervievator şi intervievat – îmi dau seama ce greu s-a născut volumul ; şi cu cîtă răbdare (plus diplomaţie) din partea celui ce a redactat haoticul material, meandrata viaţă a „actorului şi fantezistului”. Oricum, din ceea ce am rezumat, bănuiesc că nimeni nu va putea considera cartea plicticoasă.