Relația mea cu editura Junimea

Ilustrație pentru „Relația mea cu editura Junimea”, text de Bogdan Ulmu: carte deschisă cu stilou și însemnări pe margine

E o poveste veche. Sau nouă – cum vreți s-o luați…

Prin 1976 mă întîlnesc la București cu Mircea Radu Iacoban, într-un restaurant bucureștean (cred că Berlin). Îmi cere o carte pentru Junimea, al cărei director era. Mă bucur! Și nu-mi vine să cred! Pe vremea aceea nu era simplu să publici, ca azi…

I-am propus Cehov, mozaic afectiv. I-a plăcut titlul. Am lucrat la ea, dar…

Nu știu ce s-a mai întîmplat, cartea n-a apărut. Nici nu mă așteptam. Repet, nu era simplu să apari pe piață…Am venit în Iași în 76 (cu ocazia aniversării Naționalului), am băut o votcă în biroul directorului și i-am admirat secretara.

Trec 12-13 ani. Mă mut în Iași, ca să fiu cu soția mea. Și cu fiul nostru, născut de Moș Nicolae, 1988.

Am destul timp liber de la teatru și reiau ideea de colaborare cu editura Junimea. O cunosc pe Ada Fărtăiș care se arată dornică să-mi scoată o carte. Îi dau Spectacole de hîrtie, volum tot despre teatru, un miscelaneu cu scrieri dedicate Thaliei, plus mici caiete de regie. Ne vedem des. După Revoluție, și mai des. Director era Nicolae Crețu.

Devenisem de-al casei. Numai că, vai!, redactora mea moare. Mi-am luat adio de la Junimea!

Au mai fost doi directori care mi-au cerut oferte. Bănuiam că nu am șanse: le-am scris în dorul lelii…

La un moment dat chiar mă intriga fenomenul: am publicat la atîtea edituri, și numai la Junimea nu?

Au mai trecut anii, ca nouri lungi pe șesturi. Ghinionul s-a spart. A venit director Lucian Vasiliu. Mi-a cerut o carte. I-am dat-o. Un volum cu titlu acroșant, cred eu: O istorie subiectiv/anecdotică a teatrului românesc. Va inaugura colecția Colocvialia.

Lucian e un om în care am încredere și cu care colaborez de cînd m-am așezat în Iași. Mi s-a spus că o să apară de Moș Nicolae, de ziua fiul meu.

Ce cadou! Mi-am pregătit deja ghetele.

A, și să nu uit, vă invit la lansare…

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).