Pe Gruia Novac îl cunosc de patru decenii. L-am văzut, prima oară, la o ediție a Colocviului regizorilor de la Bîrlad.
Apoi, l-am reîntîlnit în 1985, cînd am montat aici primul meu spectacol, Noțiunea de fericire. S-a legat o amiciție durabilă. Din grup, mai făceau parte doi dispăruți, bunii noștri amici Geo Iancu și Vasile Cîrlan; și vivanții Gigel Huiban și Jean Metehău.
Cîte seri frumoase am petrecut în Bîrlad! Cîte discuții despre artă și viață! Domnul Novac era fermentul acestor dialoguri: era cult, avea umor și cînta Dumnezeiește!
A urmat perioada de colaborare la Baaadul literar: farmecul „optzecistului” GN a făcut ca revista s beneficieze de semnături prestigioase, din marile orașe ale țării.
Ultima oară am fost împreună la Muzeul Pârvan, invitați de delicata Alina Butnaru: l-am evocat pe un fiu iubit al județului, marele critic și umorist Valentin Silvestru.
Azi e rîndul lui Gruia Novac să fie aniversat pentru 80 de ani de viață. Aș adăuga că mai împlinește 90 de ani de profesorat și 100 de ani de gazetărie.
Cum? 90 și 100 nu-s cifre reale? Da ce, 80 e verosimilă? Cine poate să creadă că mereu tînărul profesor a ajuns la 80 de ani?!
Oricum, la mulți, mulți ani, dragă Gruia! Să rămîi așa cum te-am cunoscut: vesel și plin de inițiative culturale!
Cu veche amiciție,