Subiectul nu e nou: cu un deceniu și ceva, în urmă, un șef la Cultură anunța că va ridica Cetatea celor șapte coline la rangul de Capitală europeană a culturii; nu a ridicat-o, după cum se știe.
Ca ieșean adoptat – locuiesc aici din noiembrie, 1987 – sigur că mi-aș dori sincer acest lucru, dar nu văd transformarea visului, în realitate. Și nu pentru că orașul nu are tradiție culturală, ori prezent impozant. Nici cu viitorul nu stă prost. Dar îi lipsește prestigiul european, influența în cercurile internaționale de resort, poate – norocul și, sigur, un look favorabil…
Avînd șansa să mă întîlnesc, periodic, la întrunirile ARACIS, cu Constantin Chiriac, acesta povestește, în calitate de membru al comisiei internaționale de desemnare a viitoarelor Capitale culturale, cît de grea e competiția între marile orașe care rîvnesc acest titlu, cîte tensiuni se nasc între primarii acelor orașe, chiar cîte forme insesizabile de …mituire inventează cei interesați!
Chiriac e român, mai mult, e de pe lîngă Iași, deci s-ar putea crede că avem o șansă: nu avem. Miza e prea mare pentru un oraș, vai!, marginalizat. Și care n-are ca primar un neamț…și care n-are un mare festival internațional, cum are Sibiul.
Plus că, dacă printr-o minune acea comisie ar veni azi să evalueze potențialul cultural al Iașului, n-ar avea cum, Naționalul/Opera, Filarmonica, Palatul Culturii și Universitatea de Arte aflîndu-se, toate în același timp, în reparații.
Dar să nu disperăm: ce, acum douăzeci de ani, cineva își putea imagina că Sibiul va fi investit cu acest nobil titlu?!…