Directorul Zămosu fu numit în fruntea teatrului pentru copii ZDREANŢĂ cu un scop precis : să demonstreze că o unitate bugetară de cultură se poate autofinanţa(lucru care nu mai fusese adus în discuţie din anul 1989).Dar Zămosu era sigur că va cîştiga pariul : tru pa era mică(22 de oameni şi un cîine-care păzea clădirea); clădirea era propusă spre dărî mare(deci, nu se plătea chirie),repetiţiile erau numai la lumina zilei,iar spectacolele ţineau nu mai 40 de minute(deci, se economisea curent),nu se plăteau drepturi de autor pentru scenarii – fiind montaţi numai scriitori decedaţi pînă-n 1933 şi nu se aduceau colaboratori(regia o semna, la toate, însuşi Zămosu ; muzica o făcea un maşinist ,în contul normei, iar sce nografia – croitoreasa & butaforul , ca să nu li se restructureze posturile).Aşadar,22 de salarii minime pe economie(cei cu studii superioare, fuseseră în mod inspirat, daţi afară!) nu era greu să le faci, fără efort, cu ochii închişi…
Prima măsură luată de Zămosu: în curtea teatrului trăgeau, des , vara/ toamna, negus torii de pepeni : aşadar, pe de-o parte, directorul le lua chiria pe locul de vînzare; pe de alta, le percepea taxă la WC-ul unităţii conduse de el; pepenii, se ştie, fac bine la rinichi,uneori- exagerat de bine. Circa 100 de negustori & consumatori deci, foloseau toaleta teatrului: 3.000 biletul, ori 100 de bilete pe zi, ori 26 de zile pe lună…era ceva! Din cele 7 spectacole pe săp tămînă, zămoşii reduseră unul: actorii erau mulţumiţi că mai aveau şi timp de casă, iar pe penarii mîncau harbuji, mai relaxaţi…
Cum pepenii însă-s marfă de sezon, destoinicul lider avu grijă ca, după ce trece vremea lor să le ia locul alte fructe şi legume: merele,cartofii…după o vreme,ceapa şi varza…Făcu Ză mosu ce făcu şi, fie iarnă, fie vară, curtea prestigioasei instituţii de cultură gemea nu doar de copii încolonaţi care vor la Capra cu trei iezi, ci şi de verze care plac lighioanei din titlul spectacolului; treaba mergea din ce în ce mai bine, pe la consfătuiri, Zămosu era dat exemplu ce lorlalţi conducători de unităţi bugetare , că ştie să facă economie bugetului local, consumînd doar cîteva milioane amărîte pe lună…(cam 0,3% din bugetul filarmonicii, spre exemplu!). Drept galantonerie, directorul degrevă trupa de încă un spectacol pe săptămînă…Histrionii e rau în al nouălea cer! Aveau acum timp şi de copii, şi de ţuică la bodega din piaţă , şi de colindat prin second-handuri…
Ce să mai lungim vorba : văzînd ce bani aduc activităţile extra-artistice, se luă decizia instalării, într-unul din foaiere, a unui bar : cît timp părinţii aşteptau copiii de la spectacol, puteau servi acolo un coniac, o cafea, o apă plată…La fel, pieţarii:că zgomotul bufetului aco perea uneori, replicile actorilor, nu mai conta :raportat la banii care veneau din hol,cei de pe scenă şi din sală erau un mezelic!(totuşi, grijuliu cu calitatea artistică a montărilor,directorul a cerut imprimarea pe bandă a tuturor reprezentaţiilor:astfel, cînd beţivanii se încingeau , sonorizatorul mărea şi el volumul vocilor).Se făcea astfel ,discret, aproape subliminal , şi o incipientă cultură, consumatorilor din foaier!(unii din ei, sătui să audă a treizecea oară Capra cu trei iezi, se mai rugau de Zămosu să mai schimbe naibii povestea, să mai bage şi o Emmanuelle sau Povestea poveştilor,spre exemplu…).Inutil să adaug că, birtul cultural mergînd foarte bine,actorii jucau acum doar două reprezentaţii pe săptămînă…(T)rai,tată!…
Din păcate, cum orice bine are şi o faţetă rea, după puţină vreme, Zămosu fu avansat (secretar de stat în Ministerul Industriilor) şi trupa, încăpută pe mîna unui artist, reîncepu să repete în draci, să joace pe rupte şi să ia şi premii pe la festivaluri : spre disperarea pieţarilor din zonă şi a ordonatorilor de credit de la judeţ…