O mare plăcere mi-a produs revederea ecranizării lui Peter Yates DON QUIJOTE (2000).Filmul are o oarecare eleganţă, o cvasi-fidelitate faţă de roman, un cuplu inspirat ales , pentru cei doi notorii visători(John Lithgow – genial,aici!-& Bob Hoskins) şi,mai presus de orice, propune un final emoţionant ce mult mai place donquijoţilor din noi!…E atît de tul burătoare ideea că ai nevoie de o lume paralelă, livrescă,una frumoasă,care să te ajute s-o su porţi pe astalaltă,încît pelicula poate fi revăzută la infinit,într-un sublim gest de con fraternitate cu aiuriţii lumii…
*
Decepţie, fraţi cinefili,acest MARFA ŞI BANII(Ş.Puiu,2001)! Poate şi nerăbdarea de-a -l vedea a augmentat nemulţumirea ; cert e că filmarea unui drum,cu maşina, de la Cons tanţa la Bucureşti şi retur,nu mi se pare deloc… filmică !Distribuţia e făcută cu tineri (doi , din trei)stîngaci în roluri(cel puţin Ioana Flora nu se simte deloc bine în faţa camerei!),iar limbajul devine de o scîrboşenie ,efectiv,gratuită!( o spune un ins deloc pudibond!).Miza-fira vă ; muzica – cam jegoasă(nu poţi asculta manele o oră,chiar dacă vrei să arăţi – noutatea lu’ Peşte! –că nivelul cultural al populaţiei e scăzut).
Păcat de aşteptare…
*
Altă peliculă aflată în zona subintelectuală,deşi din alte motive,mi s-a părut SEXI HA REM ADA KALEH(M.Mureşan,2001).Kitsch da capo,al fine!
Aceleaşi probleme răsuflate(mare,soare,femei uşoare),aceeaşi distribuţie “de ser viciu”(Bănică,Jan Constantin,Arşinel,nevasta regizorului)plus,ca “noutate”,un pederast pe care-l cheamă…Bombonel! Ptiu!
Dispariţia cenzurii a însemnat,pentru unii, abolirea bunului-gust; condoleanţe !
*
Să revenim la Filme : întîmplarea a făcut s-o revăd,la un scurt interval,pe divina Gar bo,în două pelicule celebre :DAMA CU CAMELII(G.Cukor,’37)şi NINOTCHKA(E. Lubit sch,’39).Ce modern joacă! Ce farmec are! Cîtă inteligenţă i se citeşte pe figură ! Şi ce păcat că s-a retras atît de devreme din cinematografie !Cîte alte filme minunate ar mai fi putut purta pecetea inconfundabilă,a Sfinxului nordic !
Din a doua peliculă, nu mă pot abţine să reamintesc două secvenţe de sarcasm ado rabil :1) cînd ex-politruca-şi aminteşte de Paris,în compania celorlalţi trei privilegiaţi şi,trece unul din vecinii de apartament,grav,spre toaletă,tăindu-le cheful de nostalgii : »ăsta nu ştii dacă se duce la baie,ori la KGB ! »-remarcă unul din ei ;2) a doua,scrisoarea de dragoste pe ca re femeia o primeşte de la iubitul ei din Paris,epistolă în care nu erau tăiate cu roşu, de cen zura epocii,doar primul şi ultimul rînd !…
*
Savuros,cu momente de umor grandios,cu stropi de comic exploziv,acest SPUNE CĂ NU – I AŞA !(P.&B.Farrelli,2001) !
Meritul peliculei nu-i doar ingeniozitatea umorescă,avalanşarea situaţiilor crazy,ci şi inocenţa cuplului principal( păstrată pe tot parcursul filmului !),contrastantă cu situaţiile de loc inocente în care sînt puşi eroii.Secvenţa în care personajul principal, îndrăgostit brusc de frizeriţă(plină de şarm,dar nu şi de aptitudini pentru tuns !),îşi pierde o juma’ de ureche pe scaunul frizeriei,este antologică !Sau « socrul » ventriloc din cărucior,care cîrîie gro tesc/sarcastic !…Hingherii,nebunii,infractorii ,toţi ţăcăniţii acestei pelicule,subsumaţi gene roasei idei că iubirea e-nstare să mişte « sori şi stele »,te fac să-ţi doreşti revederea acestui film ,teoretic, de planul doi…
*
O ecranizare eşuată :MITICĂ POPESCU(M.Marcus,’84).Să faci un film despre se ducătorul erou al lui Camil(preluat de la nenea Iancu)şi să nu-l vezi pe ecran taman pe erou (aici,şters,şters de tot Mircea Jida !),mi se pare o gogomănie de zile mari.Păcat de su biect,miticologi dumneavoastră…
*
În schimb,aripa capodoperei a atins UNDERGROUNDul lui Kusturica(’95) ! Cîtă ne bunie artistică ! Cît umor negru !Cîtă satiră social-politică scrîşnită! Rîs cu cîr cei,grimasă,strîmbătură,cum vreţi să-i spuneţi,dar dincolo de geniul regizorului şi inteligenţa scenariului,rămîn şi interpretările celor trei actori principali :Mihai Manojlovic,Slavko Stimac şi Milena Pavlovic.
A,să nu uit : (un tardiv) LA MULŢI ANI !… Bogdan ULMU