Mai întîi, concedii reale & concedieri virtuale.Apoi, să trecem la fapte,căci gazetele sunt coapte! Bref :
am primit o revistă („ de atitudine”) pe care nu o cunoşteam – DOMINUS, tipărită la Galaţi. Ciudat! A ajuns deja la numărul 40! Bravo ei! La mai mare! Că arată bine.
De asemenea, Conu’ salută „renaşterea”(cum zice editorialul) unei publicaţii creată în acelaşi spaţiu geografic : NODURI ŞI SEMNE. Numărul 1 este cam vitregit – beneficiază de un spaţiu tipografic restrîns ; dar orice re-început e greu…
Acelaşi editorial atacă „ţîrcovnicii cu veleităţi de culturnici ce risipesc banii contribuabililor, spălîndu-i pe reviste care nu trec dincolo de Barboşi,chiar dacă sunt din ce în ce mai lucioase şi colorate”…O fi făcută referirea la DOMINUS (că şi ea e lucioasă & colorată!).Pesemne, e o dispută de interes local,dunărean, deci noi, ca munteni care scriem în capitala Moldovei, nu ne băgăm. Cum ar zice Şmil ot Delavrancea :”Ce treabă au ei, cu treaba lor,nu-i treaba mea!”…
Din revista ARGEŞ,numărul pe mai,am reţinut : articolul lui Th.Codreanu despre un proiect eşuat – „naţiunea moldovenească” , comemorarea unei jumătăţi de secol de la dispariţia lui Gh.I.Brătianu, un studiu despre poezia religioasă a lui Arghezi semnat de Paul Dug neanu, amintirile seriale ale lui Marin Ioniţă despre Şcoala de literatură( în care, ciudat!, iar este idealizat măruntul , dar periculosul culturnic Novicov!)…
Aceeaşi revistă,decent ca-ntotdeauna vegheată de M. Diaconescu, alocă două pagini unei premiere piteştene cu o piesă de…P.Everac!
Raritate! Căci, aşa cum spune şi dramaturgul într-un autointerviu, deşi înainte de 89 era jucat, de mai multe ori pe stagiune, după a strălucit…prin absenţă!
Iniţiativa piteşteană îndulceşte, iată, suferinţa autorului – care, cum mărturiseşte în interviu luat sieşi,a continuat să scrie într-una şi-n aceşti ultimi treisprezece ani :”…Aş putea să dau de lucru la toate teatrele bune, pentru multă vreme!”.
Mai încolo, autorul persecutat mărturiseşte :”Spre norocul meu, nu sunt nici Shakespeare, nici Gogol,nici Caragiale,nici alt autor clasic de care regizorii să dispună cum vor ei”.
Suferinţa domnului Everac rămîne, din păcate, fără leac .
Conu’ l-a cunoscut pe mai tînărul scriitor : un om inteligent,spiritual,cult,cu har, cu o bună stăpînire a artei dramaturgiei,care va fi în continuare neglijat de directorii & regizorii din teatre fiindcă nu s-a preocupat deloc, în ultimii ani, de cosmetizarea imaginii sale. Autorul nu trebuie să scrie într-una, ci să demonstreze lumii artistice că este un om care-şi recunoaşte păcatele trecutului, îşi pune cenuşă-n cap, şi e gata s-o ia de la capăt,chiar şi în al optulea deceniu de viaţă. Ori domnia sa ,ce face?Scrie într-una şi se plînge că ceea ce scrie nu urcă pe scenă! „Coaliţia” managerilor & practicienilor împotriva sa, nu este legată de calitatea pieselor, ci a omului. Scrisorile adresate, pe vremuri,Cabinetului 2,imixtiunea în probleme spectaculare, reclamaţiile făcute Primilor secretari de judeţ,interzicerea unor spectacole, o anume aroganţă (longevivă!),prestaţia sa mult-hulită din fotoliul de Preşedinte al Televiziunii,apoi mutarea „disciplinară” în… Italia , atîrnă mai greu în balanţă, decît valoarea dramaturgiei sale din ultimii treisprezece ani. Păcat!
Din revista 22, numărul 690, am reţinut sinopsisul filmului lui Pintilie Niki şi Flo. Şi, tot aici, o veste bună : din 2004 se va acorda premiul literar Eugene Ionesco,cu secţiunile debut, eseu,teatru şi literatură pentru copii. O şansă-n plus pentru creatorii valoroşi. Şi pentru literatura noastră ( cei premiaţi fiind traduşi în franceză).
Tot din publicaţia Grupului de Dialog Social,numărul din săptămîna anterioară,reţinem din articolul lui Stelian Tănase :”Duminica orbu lui,20 mai 1990,a fost primul exerciţiu electoral după multe decenii. Ce se cîştigase în 22 decembrie, s-a pierdut atunci. Votul din 20 mai a fost un refuz de a consacra revoluţia şi noua lume în care tocmai intram. Nu ne trebuia capitalism,nici proprietate privată,nici libertate de asociere sau de expresie. Ce să faci cu toate astea?Riscurile erau mult prea mari. Vasalităţile ştiute au apărut, pentru milioane de români, mai bune decît riscurile unei libertăţi ingrate.” Corect!
În continuare densă-n conţinut prahoveana AXIOMA. Cîteva pagini sunt dedicate lui Caragiale şi lui Dela vrancea.
Ieronim Tătaru transcrie şi comentează cîteva scrisori inedite ale Cellei Delavrancea către geniul din Haimanale. Plus un certificat de botez din care rezultă că, în realitate, ziua naşterii dramaturgului nu e 30 ianuarie( cum s-a crezut),ci 1 februarie! Amănunt de-o deosebită importanţă pentru istoricii literari, care, în mod logic, ar trebui să modifice datele biografice din manuale şi istorii! Bine făcută este şi Revista revistelor.
Am cita,tot de-aici, şi cîteva versuri dintr- o poezie semnată Nichita Stănescu şi aflată în „proprietatea privată a fratelui meu Adam Puslojic”: „…Apără Doamne,poporul român/şi nu te spăla de el!/Pe maică-mea/care m-a născut pe mine/am dăruit-o poporului român./Dărueşte-ţi,Doamne/pe maică-ta, care te-a născut pe tine,/poporului român!// Ha lleluyah!”…Frumos!
Originală, în ţinută grafică,dar şi-n conţinut,TRIBUNA de Cluj( nu putem să ne abţinem să lăudăm numărul consacrat ,nu de mult, monarhiei; nouă ne e clar că Monarhia ar sal va, în continuare,România,dar asta n-o ştie prostimea îndoctrinată 45 de ani de diverşi politruci cu simbrie la Moscova).
Numărul 19 conţine şi el materiale demne de interesul împătimitului lecturilor” revuiste” : un interviu cu Dan C. Mihăilescu (titlul este destul de amar – Rău e că majoritatea criticilor literari preferă ignorarea prostiei şi a nonvalorii…),o recenzie la Caietele B. Fondane(Carmina Popescu),o cronică la ultimul film al lui Kawalerowicz ( Mircea Dumitrescu), pagina ingenios intitulată Salonul defavorizatului (M.Dragolea & Monica Gheţ),ori cea cu supratitlul Cititorul şi biblioteca( Adrian Grănescu).
Trimestriala REVISTA ROMÂNĂ nr.2 conţine un incitant interviu cu Gelu Ionescu, un eseu de Noemi Bomher(Soţiile & semnele divine în Baltagul),rubrica lui St .Dumistrăcel Expresii ale mentalităţilor şi studiul lui F.Faifer,ca de-obicei, documentat şi judicios,de data asta despre G.Ciprian şi „candriii” lui.
Din mai rar întîlnitul „periodic” VITRALIU ( editat de Centrul Cultural „G.Apostu”, în martie) reţinem articolul lui Alexa Visarion Caragiale – un histrion desăvîrşit. Alexa, se ştie, rămîne unul dintre nu puţinii regizori care au talent la scris ; în ultima vreme chiar, s-ar putea spune,fără maliţie, că scrie mai cu poftă, decît montează! Din materialul de faţă cităm un fragment care are o tulburătoare rezonanţă în fanii ILC : ” …Cred că suntem într-un moment de cumpănă privind spectacolele Caragiale. Spectacolele pe un text clasic trebuie raportate la imaginea prezentului, nu la prezent. Dacă le raportezi la prezent înseamnă că cel mult, pot să fie o copie a acestui prezent. Dacă îl raportezi la imaginaţia prezentului ,Caragiale trebuie să nu mai fie un autor atît de caragializat pe cît l-am făcut noi. Devine un autor subtil,devine un autor în care acest frison politic ,acest frison erotic,acest delir al băşcăliei are importanţă dacă se subtilizează.”
Interesantă,bine-venită( prin raritatea abordării)este şi referatul, bănuim,studenţesc, al Ozanei Budău Unitate de timp, spaţiu şi acţiune la Eschil.
Din numărul dublu 3-4 al VIEŢII ROMÂNEŞTI, reţinem cîte ceva, cu uşurinţă( deoarece publicaţie apare în format carte, consistent). Spre exemplu, un poem al lui Cristian Simionescu, din care cităm :”…Rareori îmi apare cîte o zi întreagă,/disperat că am pierdut-o în memorie ca şi cum mi-ar fi fost/furată pînă şi umbra în maşina de tocat carne./ Înţelegeţi că sîngerează şi umbra…”.Frumos!
Tot aici ne-a interesat proza regizorului Daneliuc, Petru şi Pavel sau „restituirile” din arhivele M.Vulcănescu şi I.Zamfirescu. Acestea din urmă sunt preţioase mostre de cultură autentică, solidă, universitară (de stil vechi!) şi revista merită cumpărată fie şi numai pentru a le putea citi…
De la o vreme TOMIS apare într-o haină grafică avantajantă şi pe o hîrtie impecabilă. O bilă albă!
Numărul pe mai propune şi o utilă Web agendă – întocmită de Simona Stănilă, o traducere a unui eseu italian despre ascultare (altă temă vitregită de gazetele literare!),un nou episod din serialul Pentru o definire a postmo dernismului (autor Ihab Hasan),o luare – aminte intitulată Caragiale şi lustragiul Osman( Titus Rusu) şi multe recenzii. Una din ele – Teatrul de atitudine civică – are un titlu rămas,parcă, de dinainte de 89. Ce mai e CIVIC,azi?! Sau, altfel spus, tot ce scriem noi în 2003,poate fi scos de sub zodia …civicului?!
Cuvîntul nu sună bine. Cred că trebuie evitat. Doar lumea-i plină de sinonime,nu?!…
Şi cum recenzia era la un volum de teatru al lui V. Cacoveanu, nu-i bine să zicem că în el autorul are o atitudine civică, fiindcă-l punem pe raft cu Everac. Şi te pomini că rămîne şi clujeanul nejucat( şi-aşa nu a prea fost răsfăţat de teatre – nici înainte, nici după)!…
Mă rog…
Despre CONVORBIRI LITERARE,ce poţi să zici?! Ar putea fi scrisă o …revistă, despre revista ieşeană!(şi ea, asemenea Vieţii Româneşti, are format carte). Cassian Maria Spiridon deschide numărul 5 cu Etic şi estetic la Nichita Stănescu (partea a doua).Mihai Cimpoi se ocupă de Fantoma ideii la Caragiale („ei – eroii lui ILC,n.n. – intră în mod implacabil în umbra ideii,adevărată anticameră –sic!- raciniană a morţii şi nu mai pot ieşi de-acolo,înghiţiţi de zona fantastică a proiecţiilor fiinţei demonizate. Moartea lor e o moarte ontologică,ei nemaiavînd valoare umană. Nu-şi mai aparţin esenţei”).
Interesantă ni s-a părut cronica lui L.Grăsoiu la cartea semnată Grigore Traian Pop Puşi contra Dumitru Dinulescu. Zic interesantă, dintr-un unic punct de vedere :iată că pot apărea monografii despre autori care au început opera şi nu se ştie dacă mai au cheful s-o gate! (cum zic ardelenii).Puşi Dinulescu e un personaj. E simpatic, e talentat, s-a apucat –cu temei- de cel puţin trei meserii,dar, pînă la vîrsta pensiei, nu a demonstrat,vai!, că a sosit vremea să i se dedice un studiu critic. Ce-i drept, are două-trei volume care au stîrnit oarecare vîlvă ; a montat şi vreo patru –cinci spectacole ; a făcut două-trei filme ; da’ oare nu-i puţin, bre?!(întreabă şi moşu’, nu dă cu paru!)
Şi-atunci, vom conchide o dată cu recenzentul,că acest volum nu se vrea,neapărat, un act critic, ci unul „de prietenie şi admiraţie”.
Dar mă-ntorc şi zic : dacă Puşi,zurbagiu cum îl ştim, vine la bietul Con Leonida şi-i zice : ” Da’ ce, tu ai făcut mai multe ca mine,tataie?!Ai răsfoit ziare şi i-ai împuiat capul martirei-Efimiţa cu halimale revoluţionare! Atunci, cum îţi permiţi să faci gît?!” ; păi, dragă Puşi,moşu-i personaj-personaj, nu creator deturnat ( din oblomovism) spre personaj…sîc!
Mai semnează articole interesante, în acest număr, Eugen Simion,Ioan Ţepelea, Irina Mavrodin,Dan Mănucă,Mircea Ghiţulescu, Liviu Papuc, Florin Faifer , Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Cătălin Mihuleac,Ştefan Oprea, Valentin Ciucă, Ion Truică ş.a.
BUCOVINA LITERARĂ din mai ne propune mai multe subiecte atractive, printre care : continuarea unei povestiri a lui…Nicolae Labiş (Casa omului)şi o binevenită anchetă – Spiritul polemic în presa literară (IV).Din răspunsul lui Liviu Antonesei,reţinem :”…de fapt, s-ar putea să avem mai mulţi pamfletari, decît polemişti, pentru că adesea uităm diferenţa dintre polemică şi pamflet”.Sigur că da!
Tot aici merită reţinută constatarea lui Mihai Vakulovski „…se pare că la unii oameni critica dăunează grav sănătăţii!”.Just!
Din foarte tînăra ASPIRINA SĂRACULUI,nr.9, am citit(şi recitit),cu silă, cum făcea „mişto” în 79 cuviosul de azi Dan Cia chir,de marele Ionesco. Ruşine să-i fie!
Binemerită titlul Un petic pe turul lui Teoctist!
CON TEMPORANUL (pe mai) continuă actul de admirabilă temeritate intitulat Nietzsche,ajuns la episodul 70! Tot Breban, îndulceşte cu bun-simţ tonul unei scrisori cam prea…deschise, a lui Goma.
Binevenită ancheta (cu titlu deloc retoric!) La ce bun revistele literare în vremuri de tranziţie?.Ca şi grupajul de poezie Aleea 90ştilor. Sau rubrica lui Călin Căliman în care, iată, aproape reparatoriu, se vorbeşte (cu argumente irefutabile), despre importanţa regizorului Dan Necşulea în filmul românesc de televiziune.
Serioasă şi de data aceasta orădeana FAMILIA( nr.3-4 ). Spicuim din cuprins :Cîrja lui Sisif (N.Catanoy),cugetările lui Gh.Grigurcu,Freud de Kate Millett,cronicile teatrale iscălite de D.Chirilă şi M.Morariu.
OGLINDA focşăneană ne prezintă un număr bun (cel din mai), echilibrat,fără a fi spectaculos. Un articol insolit semnează Paul Goma (pornind de la …muzica evreilor!).Al . Săndulescu scrie despre Mihail Sturza şi corupţia. Ioan Deaconescu comentează o inedită scrisoare a lui Cioran, din 1957, la moartea tatălui(epistolă de mare simplitate şi laconică, dar autentică ,durere).”Elevul lui Iov şi al lui Chamfort devine, deseori, un corespondent lipsit de inspiraţie, jubilaţia absentează întotdeauna în scrisorile sale către părinţi,tonul e aproape rece,protocolar”- zice autorul comentariului.
Mai semnează Leo But naru,Magda Ursache, M.R.Iacoban, Vasile Andru,Virgil Panait ş.a.
MOZAICUL din Bănie(nr.3-4) vine cu o inteligentă temă de anchetă :Noul compromis. Întrebările sunt bine stabilite şi le redăm,în continuare, poate ,prin noi, vor apărea şi alţi benevoli participanţi la anchetă : „1)Care ar fi coordonatele compromisului intelectual înainte şi după 1989? S-a schimbat ceva? ;2)Ce relaţie vedeţi între compromis şi toleranţă ( multiculturalitate,postmodernism,pluralism etc.)? ; 3)Există antonim(e) pentru compromis?”. Merită răspuns,nu?
Din păcate, unul dintre cei care participă, numărul acesta, la anchetă (nu-i dăm numele, fiindcă încă ne e simpatic!),face o afirmaţie duşmănos/hazardată la adresa criticului României literare :”…Alex.Ştefănescu, cu spiritul lui critic lipsit de orice fel de clarviziune,e un trist politruc… literar,care nu poate trăi fără compromis din care trage un folos”.Chiar aşa? Alt nume pentru personificarea compromisului literar, să nu fi găsit scriitorul întrebat?
Să sperăm că e un accident de umoare al poetului şi jurnalistului care refuză ,după cum declară ritos, compromisuri…
Obosit de lecturi parşive din hebdomadare & mensuale, ispitit de nurii Saftei,care deja trebăluieşte,aplecată,prin odaie, în lipsa Efimiţei,Conu’ Leonida,vrea să facă un compromis cu morala ;deci, între a continua să hăpăie ziare,şi-a-şi propune să hăpăie frînturi frivole de feminitate cinetică(Safta), cedează ispitei carnale. Ceea ce doreşte şi puţinilor, dar devotaţilor săi cititori!
O vară calmă & ovare fremătînde!
CONU’ LEONIDA
(faţă cu… Efimiţa)
