Haz de nehaz
Despre prieteni
În tinerețe, eram asaltat de prieteni. Stăteam în buricul Bucureștiului și, care n-avea treabă, sau avea două ore libere, urca la mine.
M-am mutat mai spre margine: asta a simplificat relația cu ei – două treimi au dispărut…
Apoi, am luat drumul diferitelor orașe ale țării, prin teatre; desigur, aici găseam amici de moment, dar iarăși s-a mai împuținat numărul celor din Capitală. Așa se face că într-o viață, spun cu mîna pe inimă, n-am avut mai mult de zece prieteni adevărați. Și acum îi am, pe cei care nu au murit, desigur, deși cu unii din ei nu m-am văzut de zece ani…Vorbim din cînd, în cînd, la telefon, și mă liniștește teribil faptul că fac parte dintre puținele-mi consecvențe ale vieții…(despre prietene nu vorbesc, că nu-i pedagogic; deocamdată).
În ultimii doi ani, am pierdut încă trei prieteni: caraghios de simplu.
Primul, cu care aveam o amiciție notorie, s-a supărat că i-am vorbit brutal. Dar asta era convenția prieteniei noastre! Ne jucam, în public, de-a … antipatia reciprocă. Pesemne, nu era contextul potrivit, ori eu am sărit calul, ori erau prea multe doamne de față, ori orgoliul lui era în suferință, cert e că nu ne mai vorbim, deși ne vedem destul de des: am un sentiment de neplăcere cînd îl zăresc, căci e obositor și inutil exercițiul de-a neobservatul…
Al doilea, care și-așa n-avea prieteni, nu mi-a mai vorbit de cînd i-am spus că fata lui nu are șanse, în anul acela, la doctorat. I s-a părut că-s venal și ingrat. În paranteză fie spus, conducătoarea mea de doctorat trei ani la rînd m-a amînat cu admiterea și nu m-am supărat pe ea; dimpotrivă, am iubit-o ca pe mama mea. Dar poate că-s eu exagerat de tolerant și el cu mania persecuției…Păcat! Amiciția noastră se apropia de 20 de ani!
În fine, ultimul, mai bătrîior ( cu care mă vedeam rar, ce-i drept) a dat la master: n-a intrat. Atunci, jignit, mi-a trimis un sms din care rezulta că am mai pierdut un prieten. Culmea, eu n-am vrut să corectez tezele, tocmai pentru a nu căpăta reproșuri, ulterior; și-apoi, întrebarea dacă nu cumva el a venit complet nepregătit, la examen, nu și-a pus-o: omul face parte din categoria celor care au numai drepturi, nu și datorii…
Și-uite-așa, prostește, mi-au dispărut din agendă trei prieteni.
Sau poate nu-mi erau chiar prieteni, din moment ce au renunțat așa ușor la o amiciție…