În Şalom Alehem (Halal de mine, sunt orfan!) se vorbeşte mult şi incitant despre băutura slab alcoolizată, mereu minunată, dar vai!, rar fabricată pe aceste meleaguri. Şi doar trecură peste noi slavi, ruşi şi sovietici, nu odată şi nu în număr mic.
Românul (indiferent dacă e din Deltă, ori din Iaşi) ştie să adapteze cu atâta talent bucătării străine, încât, la un moment dat, nici nu mai pricepe care-i a lui!… Eu fiind bucătar internaţional & xenofil, vă fac un desert de aide-memoire şi vă aduc pe tapet băutura din titlu, ieftină şi mereu „de sezon”…
Azi, cvasul din coji de lămâi, grepfruturi(grefe, cum zic medicii) & portocale. O juma de coajă se lasă într-o sticlă cu gura largă, timp de fix 24 de ore. Evident, după ce s-a turnat peste coajă apă fiartă (să se dizolve uleiul eteric!). Peste apă puneţi miere (cine n-are – zahăr; nu mult, cam trei linguriţe). Apoi, totul se răstoarnă într-un vas de lut pe fundul căruia există 10 gr de drojdie. Se astupă totul bine, bine. Se răceşte. Se pune la frigider cam o zi. Apoi, se bea; dar nu până la fund Din cei trei litri, lăsaţi mereu cam 250 de mililitri Na dne (cum ar zice Gorki), pentru ca următorul cvas să nu mai aibă nevoie de drojdie… Cvasul e bun când se-nnădeşte, că el nu e vin, să iasă copiii cocoşaţi, ori bâlbâiţi…
Câte unii (în frunte cu mine) lasă în drojdie nu numai coji amestecate de citrice (adică şi lămâi, şi portocale, şi grepfruturi), ci şi coji de pâine uscată (pâine neagră, e preferabil). Şi, evident, după ce a fermentat, e bine să-l scurgeţi, pentru a păstra pe fund maiaua – din care gospodarul dibaci prepară seria următoare de băutură aromată şi stingătoare de beţii…
Cum se bea cvasul? Cu litrul, cu jumătatea, ori cu sfertul, după burdihan & aventuri estivale anterioare. La orice oră din zi şi, mai ales, din noapte…
Dosfidanie, Marmeladovi contemporani!
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
