…Normal.
Cu condiţia să avem lift – sau ascensor, cum i se spunea, d’anţărţ…( vezi şi melodia “Toată ziua-n ascensor, ba mă urc, ba mă cobor!” etc.).
În lift, omul îşi dă arama pe faţă : dacă e neam-prost, urlă “mai dă-te coană jos, că ăsta nu suportă DECÎT 440 de kile!”…Dacă are rău de înălţime, urlă la fiecare etaj, “vreau să cobor! Am vertij! Vomit! Să vină toţi salvamontiştii!”…
Dacă nu a văzut lift în viaţa lui, şi mai e şi arghirofil, le zice copiilor :”dacă sunteţi cuminţi, mînjilor, vineri vă duc la Bancorex, să ne dăm cu liftul!”…Şi dacă e vorba de o cinefilă cu labilitate psihică, cînd rămîne singură-n cabină cu un tip dubios, urlă “Asasinul! Criminalul!”…(“criminalul” fiind, de fapt, un bătrînel paşnic care mergea să-şi reînnoiască asigurarea pe scurta şi inutila lui viaţă…).
Dar există şi detracaţi care vor să profite de faptul că într-un spaţiu mic, se poate creea o intimitate lubrică : urci de la parter, spre etajul douăzeci, şi la patru te pomeneşti cu un erotoman care te agreasează cu privirea, apoi cu mîinile; ce faci? Dacă eşti nimfomană, e simplu – blochezi butonul de avarie, pînă vin depanatorii, deci ai timp să-ţi rezolvi problema. Mai greu e cu frigidele şi doamnele caste : astea n-au chef de gagicăreală nici pe plaja fierbinte a Coastei de Azur, d’apăi în neospitalierul lift!…
Trebuie să fiţi pregătiţi moral, draci ascensorişti, şi pentru clipele de panică : se opreşte măgăoaie între etaje. Tu, mamă disperată, care ai lăsat bebeluşul singur cîteva minute, vii cu pamperşi şi te trezeşti între etajele patru-cinci, alături de un boşorog uscat, care profită de ocazie să-ţi povestească cum au decurs cele trei operaţii pe care le-a suportat la maţul gros. Cînd vorbeşte despre moartea clinică, îţi vine să-i provoci una reală, deoarece pruncul urlă disperat în cameră, fiindcă nu a fost schimbat. Cînd ajung, în fine, depanatorii, pe faţa ta se citeşte demenţa, iar martalogul, impasibil, ia de la capăt povestea, adresîndu-se purtătorilor de salopetă. Speri că unul dintre ei, milostiv, o să-i tragă o cheie franceză-n scăfîrlie, să te răzbune…
Dar ce te faci dacă ajungi la ăl mai înalt hotel din lume, aflat în Dubai? Acolo-s doar 154 de etaje, viteza e maximă, şi-n 45 de secunde ai ajuns pe acoperişul lumii. Important e să-ţi păstrezi sîngele rece, să pari demn, să mimezi calmul englezesc şi cînd ajungi la ultimul nivel, să întrebi, zîmbind politicos : „chiar nu mai putem urca vreo 50 de etaje? C-a început să-mi placă!”…Liftierul, mai ales dacă are un q.i. redus, va trăi un moment de admiraţie faţă de români…
Cel mai comic moment din viaţa mea însă l-am trăit acum un deceniu, cînd mergeam într-o vizită cu soţia : eram în holul blocului în care locuiau cei care ne invitaseră la masă. Apăsăm pe buton şi aşteptăm să coboare liftul: ascensorul ajunge la parter. Noi deschidem uşa şi dăm să intrăm; din lift iese puţin un tip somnoros, în pijama, care, între două căscaturi, ne-ntreabă pe cine căutăm. „Liftul!” – răspundem sideraţi. „Nu locuieşte aici!” – răspunde locatarul, apasă pe buton şi pleacă înapoi, spre un etaj superior.
De unde se poate deduce, draci excursionişti de bloc, că a merge cu ascensorul, uneori, e mai plin de neprevăzut decît o vizită pe Everest…
Suspense profitabil, pietoni ai glisării verticale!…