…Mutu de la Manutanţă!
Nu mult, 17 milioane de euroi. La o avere de numai 14.
Nu mă bucur niciodată de necazul altuia, însă şi el parcă a cerşit pedeapsa!
Sper că are consilieri buni şi rapizi, s-apuce să treacă pe alte nume cîte ceva…Apoi, Dumnezeu cu mila!
Apropos şi de fotbal şi de mila : domne, de trei –patru ori pe zi se dă reclama cu Mila care-n 1990 a sărbătorit golul în felul lui, dansînd, drept care acum toată lumea…bea Cola! Am început să urăsc Cola!
Uneori, o reclamă prost făcută, devine anti-reclamă!
Nici Giusto nu mai beau de cînd se dă zilnic publicitatea cu „Eu zic să nu ne grăbim, să-i lăsăm să se mai cunoască!”…
Dar să trecem la subiectul cel mai fierbinte : nu se mai micşorează pensiile. E bine!
Dar se măreşte TVAul, se măresc cota unică, taxele şi impozitele : e rău!
Altă belea : inundaţiile din ţară!
Unele şosele au devenit…fund de lac! Nu-i bine!
Da’ te pui cu natura?
Ghinionist mai e şi românul : nimeni nu ţine cu el! Trebuie să procedăm ca spartanii: care-i mai firav, aruncat în prăpastie.
Dacă se-ntorce de-acolo, înseamnă că rezistă la viaţa mioritică din anul de dizgraţie 2010.
Sau, procedăm ca africanii : suim bătrînii-n pom şi zgîlţîim copacul; dacă nu cad, le mai dăm pensie încă un an…
Tezaurul s-a mai rotunjit, în ultimele zile, cu peste 500.000 lei noi! Numai din amenzile poliţiei!
Şi CNA se laudă c-a adus 210.000 din amenzi date televiziunilor, în ultimele şase luni. Dar ar mai trebui nişte amenzi…
Unii încearcă să stopeze evaziunea fiscală : dar şansele-s mici. Fiindcă, aşa cum zicea şi Şeful Fiscului, au de luptat cu…inventivitatea românului. Nu credeam să-nvăţ a condamna…inventivitatea, vreodată!
Acu’, sigur de la evazionişti s-ar mai scoate ceva miliarde, dar într-o lume coruptă, e greu să-i depistezi…
Iote, şi Grecia-i inventivă, îşi scoate insulele la vînzare!
Dac-aveam şi noi insule…
Alt tărăboi fu, săptămîna ce trecu’, cu Dan Diaconescu, ba arestat, ba eliberat, ba restricţionat în socializare…
Nu mă interesează insul, dar sigur ceva găinării a meşteşugit în micuţa-i carieră…
Din păcate, arestarea unor astfel de tipi, le aduce spor de popularitate : Becali, spre exemplu, dacă nu era ţinut cîteva zile la pîrnaie, nu ajungea europarlamentar.
Şi piticul cercănat ne-a ameninţat cu un nou partid şi chiar…o candidatură la Preşedenţia României! Ptiu!
Care iese din arest, gata, se visează Mesia sau Carol I!
Exceptînd cazul Nati Meir, care-ntîi s-a vrut Preş, apoi deţinut…
Dar să nu uităm că la ei se citeşte de la dreapta, la stînga…
Revenind la campionatul mondial : mai mare ruşinea! Trei dintre favorite – Franţa, Anglia şi Italia, au părăsit cursa. Huo!
Să-nchei cu ceva frumos : am văzut, pe TV Iaşi, emisiunea Oanei Lazăr dedicată marii actriţe Sarah Bernhardt. Companion – George Banu.
De mult n-am urmărit o emisiune cu-adevărat de cultură, de bun-gust, cu o imagine superbă, cu decoruri şi costume minunate…cu o recuzită inspirat aleasă…
Să mai fie şi-o zi bună, la o sută proaste!
Supravieţuiţi, copilaşi jalnic de graşi! Se poate.
Vă garantează Mandea.
