Sfaturile sunt adresate numai celor ce merg cu liftul. Cei care n-au părăsit niciodată satul natal, să nu citească, fiindcă nu-nţeleg nica’!
Pentru ceilalţi – 95% din populaţie: era şi o melodie cu textul „toată ziua-n ascenor/ ba mă urc, ba mă cobor!”; deşi, cînd cobori nu prea mai merge să-i zici tot ascensor ci, mai propriu,…descensor!.
Şi, fiindcă tot suntem la vocabular: femininul de la lift nu e liftă!(cum am auzit un uncheş strigînd acu’ fo fouă zile:”animalul de la 6, închide uşa la liftă!”).Tot aşa cum femininul de la puţ nu e…ce credeţi voi, ci fîntînă.
În primul rînd, dragi peizani, nu urcaţi mai mult de şase persoane a cîte 80 de kg.; că nu porneşte. Sau, mai rău, cade-n gol. Şi golul nu e infinit. Iar dacă o doamnă este corpolentă, renunţaţi la bancuri gen „coană mare, mata mergi în două rate!”; supraponderalii îs ăi mai sensibili de pe glob!
Apoi, nu urcaţi cu îngheţată, cîini violenţi, pui dezgheţaţi, copii ţăcăniţi, chiftele usturoiate, că celorlalţi pasageri s-ar putea să nu le convină. Sau : dacă e înghesuială, nu vă-mpingeţi în vreo paceaură cu forme apetisante, că s-ar putea să primiţi vreo palmă – binemeritată. Sau, matracuca s-ar putea să fie cu soţul, care arată precum culturiştii şi ajungeţi la Urgenţă.
Nu faceţi nici pe intelectualii, apucîndu-vă tocmai aici pasiunea lecturii : am un văr care cum urcă-n cabină, scoate un volum de Patapievici şi după o oră îl auzi că joacă rolul distratului cult :” Vai, trebuia să cobor de mult, dar Horia Roman ăsta e teribil de captivant! O ia pe Rodica Ojog-Braşoveanu!”…
Nici nu faceţi economii, ducîndu-vă nepoţii să se dea cu liftul, la Bancorex, pe motiv că nu-i cu intrare, precum la Parcul de distracţii : bieţii copii ameţesc după atîtea drumuri inutile, şi dacă mai au şi rău de înălţime, debordează.
Dacă rămîneţi între etaje, nu vă panicaţi; în loc să-ncepeţi să urlaţi isteric „Ajutor! Sunt claustrofob! Să vină extratereştrii!”, mai bine sunaţi depanatorul şi aşteptaţi-l în linişte, gîndindu-vă la ceva plăcut – Angelina Jolie, Ignatul, primul divorţ, căderea Guvernului…
Şi, pentru numele lui Doamne-Doamne, încetaţi să scrijeliţi pereţii cabinei, defulîndu-vă pornirile belicos-literare; dacă aveţi talent, într-adevăr, trimiteţi versuri la revista Ateneu: e mai demn, decît să compuneţi graffitti nereproductibile, ori infantile („Stănescu de la ap.34 e un mameluc!”)…Am un cunoscut care, la ceasul sincerităţii (ora 1 noaptea), se laudă: „Habar n-aveţi cît am scris eu în viaţă! Cîteva cartiere!”
Sunt şi momente în care îţi vine să dai foc, liftului: aţi ghicit, atunci cînd se defectează şi tu stai la etajul 10. Da’ cine v-a pus să cumpăraţi apartament tocmai la Cucurigu? Şi-apoi, ăia din Dubai, din hotelul ăla celebru cu 145 de etaje, ce să mai zică? Dacă nu merge liftul, într-o zi de muncă abia apucă să ajungă pîn’ la ultimul etaj!
Da’ ceva mă face să cred că-n Dubai nu se defectează niciodată ascensorul. Plicticoşenie mare, pe-acolo!…
