Casa mea ca un peron de gară…

…a devenit!
Intră cine vrea, cînd vrea –
căci mi s-a stricat broasca de la ușă
și nimeni nu vrea s-o mai repare
(cică ar fi sub demnitatea specialiștilor).
M-am resemnat,
privesc apatic cohorte de vecini indiscreți
și boschetari, care scotocesc prin dulapuri
și pleacă cu tablouri, cărți, porțelanuri,
la anticar.
Azi însă, am devenit îngrijorat:
te-a luat vreun erotoman,
ori ai fugit, sastisită,
că nu te mai găseam prin casă!
Am început să caut disperat, cu înfrigurare:
nu erai nicăieri!
Am chemat detectivii,
am dat afară nepoftiții
și, într-un tîrziu,
după un pahar de coniac franțuzesc,
te-am descoperit,
minunea mea, speriată, ascunsă sub pernă…s
Domni, ce mai, pudici, hoții:
în pat n-au scotocit…
O să las ușa așa, nereparată:
cînd o să pleci,
mai am cu cine socializa…