Din istoria subiectiv/anecdotică a teatrului românesc
Bădia Costache împarte bani la cîrciumă!
Deceniul opt. Este cunoscută prietenia de pahar a celor doi mari actori – Gheorghe Cozorici și Constantin Rauțchi. Pînă spre finalul lor, această patimă nici nu părea să aibă repercusiuni asupra activității lor artistice.
Dar mai e pînă departe. În deceniul de care vorbesc, cei doi aveau o zi proastă: le era taaareee sete, și nu aveau un chior. Cozorici mai avea și repetiție.
Rauțchi o ia încet spre Peștera, localul unde-și alinau necazurile cotidiene. Trist, ca omul care-ar bea o sticlă de votcă, dar n-are bani decît pentru „una mică”. Se așează posomorît la masă, căutînd din priviri vreun Mecena.
La Național, Cozorici repeta și el cam fără chef, gîndindu-se la posibili investitori în patima-i notorie. Cum stătea așa năcăjit, iată că vine poștașul instituției și întreabă unde-i actorul Rauțchi. Cozorici se ridică vioi și se interesează de ce. „Păi are de încasat 5.000 de lei de la un film”. Factorul este îndrumat, amabil, spre localul cu pricina și i se promite un bacșiș substanțial. Îl ardea să meargă și el acolo, dar este chemat în scenă. Blestemată soartă! Să ai bani și, în loc să stai în cîrciumă, cu cel mai bun prieten, trebuie să repeți într-un viitor spectacol în care, culmea, nu se dă de băut!…
Cînd, în fine, bădia Ghiță este liber, un mașinist îi atrage atenția că la Peștera Rauțchi împarte …hîrtii de-o sută, consumatorilor. Marele actor grăbește pasul.
Cînd intră, Rauțchi, care-avea la bord cîteva sute de votcă, înșirase bețivanii la o mică coadă și, după ce-i privea lung, le înmîna cîte-o hîrtie de o sută. Prietenul său fuge spre el să împiedice dezastrul. Costache îi spune, scurt,„treci la rînd!”. Știind că n-are cu cine vorbi, se așează, nervos.
Îi vine rîndul. Rauțchi îl privește lung și spune: „Mă, tu ai o figură cunoscută…cred c-ai mai stat la rînd, o dată!”.
După 1990. Sunt invitat într-un juriu, la un festival al teatrelor populare, la Slănic Moldova. Mai erau lîngă mine Țucu Parhon, doi băcăuani și Diana Lupescu.
La un moment dat, ca să mă mai destind, îi întind o capcană, actriței:
• Diana, tu ai jucat și la Bacău…
• Da, desigur, e orașul meu natal.
• Aha! L-ai prins în teatru pe Carol Isac? (cunoscutul secretar literar al instituției).
• Da!
• Și v-ați înțeles bine?
• Da, e un om cumsecade…
• Aha! De-aici bîrfele despre Carol și Lupeasca!…