De-ale televiziunii

Imagine pentru „De-ale televiziunii”, text de Bogdan Ulmu: fotografie suprarealistă: un chip alcătuit dintr-un trup, cu mâinile acoperind ochii.

* Articol scris pe data de 14 mai 2016

 

Reclamele la bere ne prisosesc. Poate e normal, berea fiind un produs de permanentă actualitate, cam ca detergenții.

Dar ce aflăm din aceste reclame? Că „ori bem bere, ori bem bere!”Ar mai fi o posibilitate: ori bem bere, nu?…

                                                *

Alta, cu berea: Loredana duce halbe la mese, cîntînd, firește.La una din ele,este un solist de la Zdob și Zdub, care cîntă și el trei versuri. Nu-nțeleg de ce.

Publicitatea la Bucegi este și plină de patriotism: în Germania se bea fără poftă.În țară e altfel…

Una mai bună este cea în care joacă și actorul Călin Chirilă – unul dintre puținii interpreți care fac bine ambele meserii.

                                                *

Moartea fotbalistului Ekeng, în șapte minute, a produs stupoare: cine are vreo vină? Greu de spus!

Păcat că la 26 de ani s-a mai dus un fotbalist!

                                                *

Deveselu a devenit un nume cu răsunet internațional: localnicii sunt mîndri.

Rușii, mai puțin…mai ales că ei au înființat baza…

                                                *

Apropos: Banca Națională a hotărît să emită o monedă cu efigia lui Manoil Manoilescu, cu această ocazie. Decizia a indignat Ambasada SUA, care a declarat că Manoilescu a fost un ins de tristă amintire.

Mă abțin: de unde știe mai bine asta America?

                                                *

Mierea e-n suferință: vremea n-o avantajează. Va fi mai scumpă.

                                                *

Colectiv – subiect de tristă actualitate. Nerezolvabil, din păcate.

                                                *

Doi sportivi români(apoi,încă doi) au fost depistați dopați – li s-a închis drumul către Rio (asemenea lipsei României de la Eurovision).

                                                *

Nu vă era dor de reclama de la Catena?

Mie, nu!

                                                *

A, a mai apărut una la farmacia Dona: băbuța Halic spionează și descoperă că a fost furat brandul. Fais!

În plus, prețurile au rămas la fel – mare lucru!

Totul se termină cu bine. Minunat!

                                                *

Românii au talent – mereu atractivă. Chiar dacă Smiley mai face glume proaste, la întrecere cu Florin Călinescu. Iar unii concurenți clar nu au măsură.

În plus, publicul acordă- ca întotdeauna – ciudat, elogiile lui. Mă rog…dacă asta e regula jocului…

                                                *

Cu dezinfectanții ….rămîne ca-n tren: dar au ajuns și în Bulgaria! Oricum, problema nu e simplă, din moment ce pare longevivă ! Totuși, parcă-i incredibil să fi fost diluați și de 2.000 de ori…

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „De-ale televiziunii”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Iunie 2016. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/de-ale-televiziunii-11/ [accesat 09.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Din aceeași rubrică

Toate textele din „Diverse”