Caricatura a salvat mulți oameni: muritori, ori numai insipizi în viață, ei au nemurit prin grafica satirică. Deci, pe simeze te obișnuiești cu celebritatea (vezi șansa lui Caragiale, care, cum se vede-n expoziția lui Ioniță, a cucerit penelele graficienilor din lumea întreagă).
Vin iar la Salonul de caricatură, cu bucuria de-a-mi reîntîlni prietenii: Costel Pătrășcan, Baciu, Pavel, Ciosu, Bour , Turculeț, Viziteu ș.a.
Fericit că voi fi iar, alături de marele Popas.
Bucuros că garda moare, dar nu se predă, și că festivalul e pe mîna noii garnituri a culturii vasluiene: Bichineț, Chiriac, Onciu.
Abia aștept să-mi reîntîlnesc și prietenii scriitori de umor (Udrea, Bujeniță, Gagniuc, Eugen Albu), precum și publicul vasluian, dedulcit la haz și mucalitlîcuri.
Succes tuturor! Receptare plăcută! Și, poate, un pahar de Zghihară autentică, rece și multă!…
Bogdan ULMU
Iași, sept 2012
