Din istoria subiectivă & anecdotică a teatrului românesc
Deceniul opt. L-am cunoscut pe Nuni Anestin, destul de bine. Încă din Institut. Era un actor bun și un caricaturist de excepție. Ne întîlneam des și prin cîrciumi. Avea o figură greu de uitat: o față dezabuzată, plină de cicatrici, care-l recomanda pentru roluri negative. Era un răzvrătit.
Cu toate acestea, era și un om deștept, dintr-o familie celebră de artiști. Iar cu prima lui soție, îl cununase Beligan!
Se pare că cel mai mult îi plăcea să rămînă …personaj. La Reșița, unde a fost repartizat, a oripilat „lumea bună” cu isprăvile lui. Savuroase, să fim bine înțeleși!
Una din ele: era cuplat, într-o perioadă, cu o actriță frumoasă (care fusese, în tinerețe, marea iubire a lui Colea Răutu). Se numea Lelia. Într-o duminică dimineață, Lelia îi face morală concubinului, atrăgîndu-i atenția că vrea și ea o duminică liniștită, fără beții și scandaluri, ca-n familiile normale. Îl forțează pe histrion să promită că, măcar duminica, nu va bea. Și-l trimite la piață, să cumpere o rață, că vroia să gătească rață pe varză. Spăsit, Nuni promite. Și mai promite că-ntr-o oră e acasă, cu rața sub braț.
Se prevestea o duminică atipică, pentru conflictualizantul comedian. N-a fost să fie…
Chestia cu rața a mers ușor. După aceea începe burlescul…Căci bietul Nuni trece pe lîngă barul poreclit Acvariu, unde se aduna actorimea între repetiții. Obișnuința-l face să privească cu jind, spre așezămînt. Și, evident, cedează: intră-n bar. Dar cu o motivație nobilă, de data aceasta. El NU va bea! Să vadă întreg orașul că e un mare artist, nu un vicios. Îi va da de băut…raței. Ca s-o frăgezească.
Sobru, se așează la masa-i preferată. Chelnerul se apropie cu un surîs familiar:
- Ca de obicei, domnul Nuni?
- Ca de obicei, dar eu voi consuma doar apa. Votca o va bea rața.
Ospătarul nu-nțelege nimic, totuși îi aduce clientului său o votcă și o apă. Nuni pune pasărea pe masă și-i toarnă paharul de votcă, pe gît. Rața are un frison greu ghicibil, pe care Anestin în decriptează ca plăcere:
- Aha, îți place, nu? Dăduși de gust? Chelner, încă o votcă!
Uimit, angajatul barului mai aduce o votcă. Nuni i-o toarnă și pe asta pe gît, pasării. Rața se clătina vibil, măcăind în surdină și ratînd piruete.
Deodată, actorul îi aruncă o privire sălbatecă:
- Nu ți-e rușine, bestie? Tu bei, și eu nu? Încă 200 de votcă, să recuperez!
A mai recuperat încă 500. Ebrietat, are mustrări de conștiință:
-Ce fac eu cu tine? Te duc la oala cu varză! Criminal ce sunt…mai bine-ți redau libertatea…Zboară, vulture!
Și aruncă „vulturul” spre zări albastre. Numai că acesta, etilizat, n-a putut zbura; în schimb, a dărîmat, de pe masa vecină, sticla și paharele. Nuni a a juns, încă o dată, la miliție. Prînzul liniștit al doamnei Lelia a fost amînat pentru o dată incertă…
