„Taci, ori zi ceva mai bun decît tăcerea!” (Brâncuși). Ce frumos!
Dar, pentru omul de teatru, mai ales pentru dramaturg, citatul ar putea deveni inhibant: dacă nu scapi de el, nu mai poți scrie, ori nu mai poți declama textul!
Am mai spus-o: cel mai interesant este să taci, pe scenă. Și cel mai greu; cere actori cu „greutate”, inteligență, profunzime. Am cunoscut asemenea histrioni: Emil Botta, G. Ionescu-Gion, George Constantin, Constantin Codrescu, Ștefan Iordache, Poldi Bălănuță, Dorel Vișan, Kovacs Gyorgy, Vali Seciu, Constantin Popa, Ion Vîlcu…
*
La Tîrgu-Mureș, actrița clujeană Elena Ivanca îmi povestește o scenă care a impresionat-o teribil, într-un spectacol al marelui regizor și pedagog Lev Dodin (Unchiul Vanea): Astrov îi scotea Elenei Andreevna mănușa, încet, elegant, cu o tandrețe inegalabilă. În acel gest simplu, în aparență, se ascundea un sentiment complex, complex cum rar se întîlnește pe scenă, în mileniul trei: dragoste, delicatețe, cavalerism, pudoare…
Și tot ea îmi amintește de relația actorului cu accidentul scenic, așa cum apare ea la o repetiție a marelui Vlad Mugur: Elena își pierde un pantof, mergînd pe scenă. Juca Regina, în Hamlet. Deci, i se părea bizar să meargă fără un pantof. S-a întors să-l recupereze. Dar Mugur a țipat la ea: „Lasă-l acolo! Accidentul trebuie exploatat: joci într-un pantof!”…
În fond, e o provocare: dacă ai prezență de spirit, te încarci suplimentar…
*
La un examen de licență actorie-păpuși, fiind în comisie, ascult un student vorbind despre Steaua fără nume a lui Sebastian. E întrebat de ce a ales dramaturgul tocmai numele Monei, pentru steaua descoperită de Miroiu. Văzînd că studentul întîrzie să răspundă, vreau să-l ajut: „Crezi că se putea vorbi de Alcor și…Cucu?”.
Unii colegi din comisie zîmbesc, alții se arată deranjați, drept care ies din sală și mă duc să beau o votcă. Nu vreau să devin indezirabil, prin ludicitate…
*
A trecut ianuarie, luna suspinării după Eminescu.
Tot în prima lună a anului s-a născut și Caragiale. Dar după el nu suspină nimeni! Oare de ce?!…
*
În ziarul cultural on-line Metropolis, care-mi vine zilnic în mesaje primite, citesc un interviu cu marele actor Marin Moraru. Acesta afirmă că Oana Pellea „i-a fost nevastă în O noapte furtunoasă, la Odeon, în regia lui Dabija”.
E adevărat, numai că spectacolul a fost regizat de Măniuțiu!…
*
În același ziar, cronicarul teatral al Metropolisului, un oarecare Andrei Crăciun, face o afirmație care te lasă …bujbei: „Chiar dacă nimeni nu e mai presus de ridicol, nu voi scrie, totuși, că Tarelkin este o comedie de moravuri”.
Înțelegeți ceva?…
Bogdan ULMU
