Cea mai confuză romanţă din lume. Noroc de solişti! (Mia Braia & Ioana Radu, Toto Cutugno şi Ramona Bădescu, Victor Surdu şi Angela Similea…).
În altă dezordine de idei: cum de respectivul păstor avea fix 300 ovine? Nu fătau? Nu mai alunecau în prăpastie? Nu intrau în meniul lupilor? (doar e cunoscută rugămintea zadarnică a îmblănitei, din alt song mioritic: „Stai lupe nu mă mânca!”).
Şi-apoi, nu pricep nimic din versul „câând viii şi treeeciii cu tuuurmaaaa peee laaa nooooi!”. Care NOI? Pe UNDE? Ce periodicitate au aceste suspecte vizite?
În fine, de ce s-a îndepărtat autorul de mândra lui? Şi de ce îl împovărează pe omul munţilor cu delicata sarcină a informării fomeii? (că doar e cioban, nu purtător de cuvânt!). Şi nu e bizar că el e rugat să abandoneze multe treburi ale oieritului, pentru a fugi în sat, să caute fata? Şi mai are bietul păstor, obişnuit cu mioara, cavalul şi jintiţa, acel l’usage du monde necesar unui cronicar al evenimentului monden?
Bine ziceau bătrânii, dedulciţi la şarade: „De pierzi pe mi-ho-ho, uiţi şi de be-he-he!”.
Din schițele umoristice pregătite de Bogdan Ulmu pentru rețetarul său ludic (2012).
