Pibimbap

Ilustrație pentru „Pibimbap”, text de Bogdan Ulmu: bibimbap coreean cu ou, legume și carne de vită.

După cum vă imaginaţi, e o bucată străineză, dar uşor fezabilă şi-n Mioritia, ţara celor o mie de feluri de mâncare adaptate şi actualizate cu geniu, din varii bucătării, care de care mai chisnovate. Tradiţionaliştii se sperie când aud cuvântul PIBIMBAP(crezînd că are legătură cu PIBul României), dar noi, cunoscătorii, zâmbim cu superioritate (ori doar şăgalnic) şi zicem răspicat: „Ho! E vorba de orez cu carne şi legume, nu de creier de maimuţă, ori cuiburi de rândunică! Scrieţi, băieţi, numai scrieţi odată reţeta – că pentru făcut cruci şi stuchit liftele sunt destinaţi alţii; noi nu facem nici politică, nici istorie – ci jucăm hora frăţiei , pe pământul României…”

Pentru patru persoane sunt necesare: 200 gr varză, 200 gr dovlecei, 200 gr morcov, 200 gr castraveţi, 200 gr carne tocată, patru linguri soia (sos), patru foi de salată, patru ouă, 1 kg orez, patru linguri susan (pisat). Plus, fireşte, sare, piper, boia, curry.

Se şterge transpiraţia de pe inspirat şi se rehidratează etuvatul cu nişte spumă de drojdie din cea arămie şi plină de bulbuci. Apoi, se fac lucruri mai puţin agreabile: se fierbe orezul şi se scoate-n castron; se prăjeşte carnea cu sosul de soia; legumele se taie şi se călesc, separat. Foile de salată se taie fâşii. Pe marginile castronului în care se află depus orezul fiert (şi oleacă prăjit la cuptor, zic eu!) se aşează, cu gust ornamental, legumele prăjite, una lângă alta, ori intercalat; în tigaie se prăjesc ouăle şi se pun pe mijloc, peste orez. Carnea tocată se strecoară în castronul mare, între ochiuri şi legume, aranjată în ronduri. Peste fiecare ochi, în final se presară o lingură de susan pisat).

La pibimbap… ce să zic că se bea? Cei care-l fac acolo, prin ţările calde, nu beau nimic, că nu-i lasă religia. Da’ noi avem o religie tolerantă, ţârcovnici diletanţi, şi zic că nu-i păcat să tragi un şpriţ de pelin, că singura amărăciune agreabilă a pelinaşului rămâne, mânca-l-ar tata de tonifiant băştinaş!…

Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Pibimbap”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Aprilie 2012. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/pibimbap/ [accesat 01.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Textul anterior
Textul următor