Moldoveni/şoldoveni, chiar şi munteni/neardeleni, dobrogeni şi alte naţionalităţi! Ce vine cu paşi repezi/ Nu Regele, nu criza teatrului, nu Madonna: vine vara! Şi ce-mi face Savarinul es-timp? Merge la grădină; la iarbă verde (fostă albastră, viitoare roză). Şi-acolo, Toma ce-mi făcea? Paloş mic mi-l învârtea şi-n mititel îl băga! (aţi recunoscut para-fraza & măru-propoziţia!).
Da’ ca să-1 vâre unde-am zis, musai să-1 aibă. Şi-atunci dacă nu are încredere în grataragiu, nu-i bine să şi-l prepare singur, în condiţii ieftine & igienice? Păi da… Chiar dacă n-or ieşi ei, mititeii, precum la Folosea (lângă Braşov, unde era plasată, într-o vreme, capitala micilor), ori la Cocoșatu-n, București,oricum, ceva-ceva tot vă rămâne plăcut pe palatin, esofag, stomah & almanah… Mititeii, adoraţi de bucureştean, idolatrizaţi de Caragiale, divinizaţi de Muşatescu, reabilitaţi de Cella Delavrancea, au chichirezul lor; dar s-o luăm bătrâneşte – vorba preşedintelui Clubului Veterinarilor din Alimentaţia Publică.
Micii se fac mai întâi din carne de vită (de la ceafă, coadă ori pulpiţă). Dar în compoziţie, zic eu, musai vârâţi şi 10% purcel, 10% cal, 10% oaie (ori măgar). Apoi: nu-i tocaţi cu maşina, ci cu satârul (aşa ne-au lăsat cu limbă de moarte bătrânii, antum! . Păstorel, care era genial, a avut o scăpare la capitolul mititei şi a recomandat în compoziţie „miez de franzelă – de mărimea unei lămâi”. Ce vreţi, şi Homer moţăia uneori; noi nu pentru asta însă îl iubim, deci mergem mai departe: sare, mujdei, cimbru, piper, enibahar, chimen, zahăr, bicarbonat (foarte puţin!), boia iute etc. Ei se ţin în suc de vită, în congelator, 24 de ore înainte.
Parcă vă văd că vă grăbiţi să ziceţi: „Gata! De-aici ştim şi singuri!”… Ştiţi pe naiba; ce, bucătăria e cibernetică, să aibă habar de dânsa tot mocofanul? Aici e vorba de ştiinţă, geniu, fantezie şi demenţă; cine nu are măcar 33% din fiecare, s-o ia la goană, precum Charlot, către THE END şi să ne lase-n durerea noastră de lăcrămoşi ai aromelor…
Revin: după ce-aţi scos micii din frigider, nu-i puneţi oriunde, oricum, că nu-s hârtii de 1 leu, dintr-alea de stins mucul lumânării! Ei se porţionează, se rulează, se tăvălesc prin seu de vită & batal, se pun pe grătarul încins şi se lasă numai la foc de mangal, nici prea iute, nici complet agonic, stropindu-se cu o măturică udă, din 5, în 5 minute. Evitaţi prăjitul lor în tigaie, chiar şi friptul în cuptorul aragazului, căci numai la mangal se fac bine şi miros Dumnezeieşte. Aveţi grijă, micii-manilor: să nu-i lăsaţi cruzi, da’ nici să nu-i uscaţi şi ofiliţi, căci mititelul tre’ să fie lucios şi mustos, durduliu şi pe gât alunecos, măriceii moşului!…
Şi dacă nu o să vă placă vinul, nu-i nimic: ţineţi-o pe bere din aceea rece, cu guler înalt şi acid potrivit; cam o sticlă la 3 mititei (aplicaţi singuri regula de trei simplă).Cele mai multe sortimente de bere (41!) le găsiți la Adi și Cristi, patronii Atelierului de bere din Iași. V-o recomand pe cea cu gust de stridii…(sic!).
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
