Arkadina-eroina capodoperei cehoviene PESCĂRUȘUL (1896).
Sigur, e greu de sintetizat într-o pagină de carte, o existență cehoviană; uneori, într-o carte de 400 de pagini nu reușești să-ți epuizezi interogațiile! Dar, a la guerre…
Ne-a surprins să aflăm, nu doar dintr-o singură sursă, că PESCĂRUȘUL ar fi „piesa împlinirilor”.Cum asta? Ea nu conține un singur realizat profesional! Căci, știm deja de multă vreme, nu putem confunda statutul onorabil, cu împlinirea profesională, cu triumful talentului.
Ce-i drept, A., ca și Trigorin, sunt celebritățile piesei. Ei au o oarecare notorietate, practică o îndeletnicire invidiată(actoria, literatura) cu aparent succes…ei nu au, cel puțin la începutul piesei, nesiguranța celor care le vor păși pe urme…cu toate acestea, gloria lor este discutabilă, iar viața personală-eșuată.A. se agață cu disperare de Trigorin, ca de ultima ei posibilă realizare erotică; iar el se aruncă în legătura cu Nina sperînd că viața-i va deveni, în fine, frumoasă.
Eșuează, în esență, ambii: înlăturînd concurența nu înseamnă că obții supremația, ci doar amîni, autoamăgitor, constatarea ratării. La întrebarea „ce simți cînd ești celebru?”, A. ar putea răspunde, ca și partenerul ei de viață și artă:”ori eu nu sunt celebru, ori celebritatea nu se simte!”…
Mediocră ca artistă, infirmă ca mamă, plicticoasă ca amantă, eroina trece prin lume cu ifos, dar la fel de gratuit ca și Serebreakov sau soția lui(din UNCHIUL VANEA). Numai că actrița are și crize de gelozie, accese de umilință, răutăți caraghioase; nu-și menajează nici fiul-dramaturg, nici concurența feminină(Nina), nici măcar nu tresare în final, cînd Konstantin(Treplev) se împușcă.A. rămîne importantă doar pentru Polina sau Șamraev, oamenii neînsemnați ai piesei.
Extraordinar e la Cehov darul de-a înfățișa eșuații în uniformă de staruri! Și, paradoxal, de-a crește tensiunea erotică a eroinelor, odată cu creșterea vîrstei!
Finalul PESCĂRUȘULUI ar putea instaura o liniște peste eroina noastră:ispita-Nina e departe, Trigorin e lîngă ea, supus, Treplev nu mai are nevoie de afecțiune maternă, ceilalți afișează o oarecare stimă cînd o zăresc…
Dar pot fi liniștiți cei care trăiesc de pe urma artei și nu simt, măcar o clipă, mocnetul focului sacru, în EI ÎNȘIȘI?!
Teatrografie: spectacolul lui Liviu Ciulei de la Teatrul Bulandra(1976), cu Clody Bertola; interesanta reprezentație a Cătălinei Buzoianu, de la Teatrul Mic(cu Valeria Seciu, minunată și aici); și varianta constănțeană, realizată de Alexa Visarion în deceniul 1990-2000.
Filmologie: ecranizarea lui Sidney Lumet (1968) cu Simone Signoret.
Glose: în montarea de la Giulești din 1989, A. era o „Domina Bona”, amorezată de Trigorin-Tipătescu(cum atît de amuzant/incitant scrie cronicarul revistei de specialitate, în numărul 7/1989).Astfel,”…substanța eroilor cehovieni și-a diluat aromele tari, devenind o banală apă de colonie”.
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
