Chiriac – personaj din O NOAPTE FURTUNOASĂ(1879)de I.L.Caragiale.
Dan Micu, într-o montare maghiară, renunță la imaginea tradițională a omului tânăr și ambițios, substituind-o cu aceea a unui matur obez, iremediabil ratat, a cărui unică șansă de supraviețuire era căldura căminului lui Titircă. Astfel privite lucrurile, am putea deduce că nu era vorba de o dragoste electivă, ci una ultimativă. Alexa Visarion, într-un ultra-mediatizat spectacol giuleștean, mergea mai departe cu relația, transformând-o într-una de cvasirudenie: ”Chiriac este o copie a rolului Jupân Dumitrache. Identitățile asemănătoare ale celor doi frapează. Veta nu are șansa de-a opta pentru altă individualitate”(cum s-ar spune, biata nevastă nici măcar nu comite un adulter); căci, tot Visarion continuă:”…Dumitrache o iubește atât pe Veta, cât și pe Chiriac, cu aceeași patimă, între ei doi se simte apărat”(Caiet de regie, februarie 1982).
Chiar dacă semnul egal pus pus între iubirile patronului sună aproape suspect, la o a doua meditație, vom conchide că nu este exclus ca nașul lui Spiridon(cum spune o variantă a comediei)să fie, în același timp, cumnatul lui Chiriac!
Pe de altă parte, așa cum regulamentul breslei cherestegiilor prevedea că în acest caz de deces al stăpânului, stăpâna se va recăsători cu cea mai vârstnică(!)calfă, nu este de mi rare că repetițiile(căsătoria de probă)să fi început deja sub direcția de scenă a pa tronului. Gestul mișcării mustăților al interpretul din 1879(gest care atât de mult i-a plăcut cronicarului de la Binele public, în 14 ianuarie), semn elocvent al”jaluziei”eroului, ar fi deci un prim pas către gelozia maladivă viitoare, moștenită de actualul tejghetar, odată cu văduva de perspectivă. Transferul nevestei, al casei, al geloziei, al cumnatei, al calfei, al a micului politic începe deci cu o naturalețe original-resemnată, Și așa cum, tot în montarea bucureșteană, cei doi aveau buzunare comune(Chiriac servindu-se, fără a mai cere apro baare, din”marsupiul” căpitanului), e firesc ca și legătura de gât din final să fie privită ca un accesoriu vestimentar cu dublă apartenență(într-o ipotetică similititudine, cherestegiul sfiindu-se să se repete, peste timp, gestul de maximă vigilență al lui Harpagon, care s-a autoprins, în dublă calitate:de polițai și infractor).
Se înșela Topîrceanu cînd vedea în el un escroc, un oploșit ingrat, care-și înșală generosul stăpîn.C. este construit pe o dimensiune:pasiunea amoroasă. Nu e parvenit, nu e egoist & rău(cum cred primii comentatori ai comediei reamintind comportamentul față de bolnavul pantofar); egoist? da, căci toți îndrăgostiții-s egoiști! rău? firește, toți părem, cînd iubita ne părăsește!
Cert e că nu e prea inteligent: preia orbește bănuiala jupînului și-și pune-n pericol viața, alergînd noaptea pe shele, aiurea! N-are nici prea multă fantezie: dacă Veta mai iese pe la Iunion, tejghetarul este întemnițatul gineceului(părăsește curtea doar cînd are misiuni pe linie de gardă).Sărac om! Singurele lui momente de loisir sunt ceasurile d intimitate cu Veta! Și dacă n-ar fi mult mai tînăr ca Dumitrache, și dacă Titircă ar fi oleacă mai deștept, desigur, chiar madam Dumitrache s-ar plictisi de el…
Mircea Tomuș ne dă povețe utile nouă, practicienilor:1)nu e bine să se știe, de către cei din jur, că Veta are o legătură adulterină; nu e bine nici să arătăm, clar, că aceasta e necunoscută; soluția cea mai artistică rămîne echivocul…2)nu e indicată o abordare emi namente comică, ori eminamente tragică a cuplului: să găsim calea compromisului sal vator – comedia cu sclipiri de seriozitate, spre exemplu…
Altă dilemă: este C. un gratuit al geloziei? Greu de răspuns. Cert că ticul lui Titircă(„onoarea de familist!”), repetat pînă la agasare, puiește-n mintea simpluță a mas culului; omul nostru preia spaima, așa cum fetele de la țară preiau cicăleala pe care ma mele o asmut asupra taților; și-apoi, deh, el n-a fost la grădină să vadă ce-i pe-acolo și, în lip să de alte preocupări, cochetează cu suspiciunea erotică…Mai ales că există și corpul de lict, apoi amorezul (R.Vent.), în carne & oase!
C. a fost comparat cu Tristan (sic!), Othello, Julien Sorel, bănuitorii lui Boccaccio, ba chiar, năucitor de-a dreptul, cu un erou din RINOCERII! Și fiindcă tot suntem la aberații:într-o montare din nord-vestul țării, era, la un moment dat, un continuator al sado-masochismului(Veta-l legase cu lanțuri și-l pocnea cu biciul, strașnic, bietul C. rîzînd fericit!).
Interpreți: Grigore Manolescu(primul!), C.I.Nottara, N.Petreanu, Ion Niculescu, Const. Mărculescu, V.Maximilian, Aurel Athanasescu, G.Calboreanu, N.Neamțu-Ottonel, C. Toneanu, Titus Lapteș, C.Sava, Niki Athanasiu, George Demetru, M.Balaban, Sorin Gabor, N.Făgădaru, Dominic Stanca, G.Gridănușu, Mișu Rozeanu, Marius Pepino, Zephi Alșec, Virgil Fătu, Vasile Constantinescu, Costel Rădulescu, Titu Vedea, R.Colberti, Marin Aurelian, Varga Vilmos, Sergiu Tudose, Ion Dichiseanu, Nae Dinică, Ion Schimbinschi, Gh.Moldovan, Romeo Mogoș, Dan Dobre, Ion Mîinea, Sandu Popa, Silviu Stănculescu, Sorin Postelnicu, Șerban Celea, Ilie Gheorghe, Traian Buzoianu, Liviu Rozorea, C.D.Borcia, Ovidiu Stoichiță, Ma rius Niță, Radu Panamarenco, Ștefan Sileanu, Dan Condurache, Ovidiu Gherasim-Robu, Marcel Anghel, Marcel Iureș, Gabriel Duțu, Bogdan Vodă ș. a.
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
