…Deci, diferite de amestecatele de iarnă.
Fiindcă iarna nu-i ca vara : în rest, efectul lor e la fel de sastisitor (observaţi cum îmbogăţesc, dezinteresat, vocabularul limbii române?)…
Că nu toţi suntem Mihai Trăistariu, să fim cel mai solicitat cîntăreţ al campaniei electorale – 64 de concerte ; noi am mers şi vom merge iar să votăm, fără să luăm un ban pentru asta, pe cînd el a umflat 100 de mii de euro, fără să voteze!
Avantaj, el!
Măcar i-a luat prin muncă, nu ca Radu Tişea, care, ca să mai ia 3 ani în plus pensia mamei ( pensie bunuţă, de 1.800 lei noi) i-a ţinut ascuns …cadavrul, în casă. Ptiu!
Da’ vecinii ăia or fi avut nasurile tare înfundate, bre!?
Apropos de pensii : ING-ul a descoperit că pentru a avea, peste 12 ani, o pensie de 1.000 de euro, ar trebui să depunem în contul lui…500 de euroi. Nasol!
Păi cum vine asta, depui în fondul de pensii un salar, concret, ca să ai peste 12 ani o pensie ipotetică ( deoarece, cu stresul cotidian, cîţi mai apucă pensia?).
Mult mai bine o duc cerşetorii din Italia : am aflat cu stupoare că ei cîştigă în jur de 70.000 – 80.000 pe an! Mai mult decît Preşedintele ţării! Hm!
Oricum, am răsuflat uşurat aflînd că măcar în topul turiştilor nesuferiţi nu ne aflăm în primele 5 locuri : aici conduc englezii, apoi vin ruşii şi chinezii. Sîc!
Da’ la noi, pe valea Prahovei, apăru o nouă specie de turist : ursul. Recent, nişte doamne care luau prînzul la Taverna Sârbului din Sinaia, s-au trezit la masă cu o ursoaică : întîi, au crezut că-i ospătăriţa pusă pe farse.
După ce animala a scos un răcnet bestial, doamnele au realizat că dimpotrivă şi au leşinat cu demnitate feminină…
Tot cu demnitate cvasi/feminină ( „cîrpă kaghebistă”), Ion Iliescu a acceptat să fie translatorul lui Boris Spasski. Vezi, rămîne util şi azi, să fi făcut studii la Moscova, ieri…
Da’ ce ziceţi de faptul că un judecător arădean a fost…arestat? Cică pentru mită.
Dacă şi judecătorii fac pîrnaie, ce pretenţii să mai ai de la infractori?!
Acu-nţelegeţi de ce nu iau mită : nu numai pentru că nimeni nu are de ce să-mi dea, dar şi de teama că voi ajunge în celulă cu judecătorii…
Că şi Olăroiu, om serios, fu oprit să plece de pe aeroport, cică tot pentru mită. Nu mai înţeleg nimic : iau mită 50% dintre cei care-nvîrt bani : şi-i arestează doar pe 1%!
Ori toţi, ori niciunii!
Că mi-e şi ciudă pe de altă parte, că am intrat în învăţămîntul superior artistic taman cînd nu mai dă nimeni f’un sfanţ, ca să intre!
E-he! Prin 70-75, te făceai om, fiind în comisia de admi tere…Acu’, mai e puţin şi o să dăm noi mită candidaţilor, numai să se prezinte la examen!
Da’ hai să trecem şi la veşti liniştitoare : Regele, după 60 de ani de aşteptare, a primit Castelul Peleş. Era normal, că doar îi aparţinea.
Sau o veste chiar absurdă : în judeţul Arad e o educatoare care se duce machită la ore şi pocneşte copilaşii. Pesemne îi căpăceşte numai pe cei care nu-i oferă ca mită, trăscău…
Alta : Teodor Meleşcanu are, ca ministru, un birou de 125 de metri pătraţi, care include dormitor, baie şi sufragerie. Pe cînd piscina?
Şi ca să-ncheiem în notă de mîndrie naţională : ştiţi cîte naţii, imigranţi oficiali, muncesc în România? Vă spui io : turcii, chinezii, moldovenii, vietnamezii, ucrainienii, bangladeşienii, indienii şi pakistanezii.
Eu aştept nişte thailandeze, să-mi facă masaj erotic. Dar dacă nu vin repejor, nu-i bai : sunt bune şi unguroaicele…
Vă ţuc, nebunoilor & scumpeilor ce era să fiţi!…Hai , România!
Bogdan ULMU
www.bogdanulmu.eu
