CUTREMURE și mici zgîlțîieli…

Ilustrație pentru „CUTREMURE și mici zgîlțîieli…”, text de Bogdan Ulmu: perete crăpat și un tablou strâmb după cutremur

Ce se-ntîmplă în Japonia e chiar îngrijorător: peste 10.000 de morți, radiații în exces, axa pămîntului deplasată…Hm!

Și tocmai un stat atît de evoluat și civilizat trebuie să treacă prin clipe atît de dificile…Păcat!

La noi nu-s cutremure de pămînt grave, dar le avem pe alea social-politice…

Iote, o mamă din Bacău a vîndut copilul de doar o zi unor italieni: pesemne, n-o fi avut altceva prețios prin casă…

Oricum, aia nu-i mamă.

Și fiindcă tot am început cu vești rele: ce ziceți de statistica sumbră „în 2010, la noi, s-au sinucis 8 oameni pe zi”? Parcă nu-ți vine să crezi!

Sau alta, tot tîmpită: un judecător din Constanța a fost destituit fiindcă hărțuia sexual grefierele. Huo! Tocmai tu, judecător-chipurile?

Aproape comică a fost apărarea lui: „eu nu le am cu femeile!”. Du-te naibii, libidinos penal!

S-a dat verdictul final în cazul Felix: a colaborat. Ei și?

Mai întîi că noutatea…e veche; apoi, n-are consecințe: rămîne senator.

De ce? Fiindcă, se zice, 60% dintre parlamentari sunt în aceeași situație…

Apropos de deputați: știți că au două zile libere, fiindcă-i Ziua Maghiarilor. Lucrul nu ne miră, din păcate: în total și-au tras 215 zile libere pe an!

Ciudat e că-s plătiți ca pentru… 500 de zile lucrătoare! Au unii un noroc, teteo!…

De vreo 10 zile tembeliziunile ne intoxică cu un nou divorț – Oana/Pepe. Nu știu cu ce se ocupă Zăvoranca și nici Pepe nu-i Pavarotti, dar o groază de reporteri pîndesc porțile lor, dornici de reportaje senzaționale.

Ce-i atît de șocant în faptul că doi oameni divorțează? Am mai zis-o: disperat și debil mintal tre să mai fii ca să scormonești în rufele murdare ale altora…

Și ultima veste neplăcută – că vor fi ajuns și vouă! – scumpirea alimentelor transformă ciorba săracului, în…a bogatului!

Noroc că vine vremea frumoasă: iese iarba reavănă, o culegem, o punem la fiert cu un bob de sare și un strop de ulei, și ține-te haleală! Și-ncă moca!

Vedeți, românul găsește soluții la orice!

DIN PĂCATE.

Vizionînd Românii au talent realizăm că da, dar numai unii. Întrebare: ce-i face pe cei fără să se prezinte la preselecție? Poate văzduhismul…sau lipsa autoexigenței.

Enervanți sunt cei care, și aici, se simt nedreptățiți…

Cei ca ei trebuie evitați: România, biata de ea, colcăie de inși care se nasc și mor „nedreptățiți”.

Și-nchei cu o știre incredibilă: proprietarul unui magazin din Onești susține că-n 5 zile a fost jefuit de…35 de ori! Chiar 7 furturi pe zi? Cred că-i record mondial!

Să vezi acu ce se rușinează ăia care n-au avut niciodată un hoț în magazin!

Nu dă bine la imagine: concurența poa să insinueze că ai marfă proastă…

Vă las cu îngîndurarea pe figură, boieri dvs.!

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).