De ce?… De ce?… Decembrie!

Ilustrație pentru „De ce?… De ce?… Decembrie!”, text de Bogdan Ulmu: perete crăpat și un tablou strâmb după cutremur

Băi fraţilor, intrăm în UE, ceea ce chiar că ne face să ne simţim cu oleacă de festivism interior! Că de cînd aşteptăm! Şi se dădură şi mangoţi, pe chestia asta, de sărbătorire…

Şi de cînd unii ne tot blochează calea, acu’ să se oftice, veneticii naibii!

Of, numai în UE să nu fii , o vreme : că ungurii veneau şi cumpărau de pe la noi zahăr, oloi & varii produse.

Acu’, noi de un’ să cumpărăm mai ieftin? Că şi bulgarii cu ceafă lătuţă intră – deci şi la ei sar pre ţurile…Ungurii îs! Cehii îs!

Noroc că nu intrară şi ruşii, drept care, o vreme, mergem dincolo, pe la ucrainieni, mai achiziţionăm peşte afumat & votcă…

La fraţii de peste Prut nu m-aş duce, că mi-e că Voronin bagă şi el otrăvuri în populaţie, după modelul idolului său, Putin.

Cert e că după un an-doi, zburdăm şi noi, precum ieduţii dedulciţi la UE!

Cine-o mai supravieţui, desigur…

Că iote, pe la Chişinău un post se-nchise chiar în timp ce emitea! Hm!…

Nu e de stat p-acolo, dacă chiar simţi româneşte!

Da’ nici nu e cuşer să vină rusofonii şi să ceară paşaport românesc, numai să nu li se mai ceară buletinul, cînd trec în vest…

Da-n perioada asta, stăm bine : se-ntorc acasă, de sărbători, cam 15.000 de români, pe zi. Bani, tataie, în magazine şi-n conturi! Cum să nu te bucuri!

Că-s euroi munciţi în ex-putredul capitalism, şi aduşi în ex-reavănul mioritism!

Banu-i ochiul Dracului, zic ateii, da’ prinde mai bine decît , acum, de Sărbători, decît calicia…Domnului!

Cică, apropos de Necuratul, apăru şi o şampanie…Bin Laden. Păi s-o bea Spurcatul, cu mămicuţa lui cea damblagioaică!

Că au mai fost unii care deşertau kile de votcă Stalin şi cocîrţ Ceauşescu!

Cinste lor – la dezalcolizările în care se tratează acum, cu violentă nostalgie ! …

Apropos : Munaf e fericit, fiindcă e condamnat la moarte. Da’ numai într-o ţară. În ailaltă, încă îl mai judecă.

Cu un avocat bun, face 70 de ani.

De altfel, ideal e să te execute cînd oricum nu mai puteai trăi…

Că mă mai liniştii şi cînd autorităţile noastre deciseră cam ce-ar trebui să cuprindă o trusă de cutremur :biscuiţi, chiloţi şi , consecutiv, hîrtie igienică. Ptiu!

Eu aş lua cu totul altceva, pentru cutremur, da’ nu vreau să influenţez docilii cutremuraţi ; oricum, de ce cred cei ce alcătuiesc trusa cu pricina că la cutremur e musai să faci pe tine, nu pricep.

Trecui prin fo trei bîzdîgănii de-astea, şi tre’ să recunosc, cu ruşine, n-avui nevoie de biscuiţi, chiloţi şi cur-papir, ci doar de whisky, icre de Manciuria şi o companie feminină optimistă ( eventual, o unguroaică din alea care fac masaj thailandez!). Sîc!

Cică vine iarna : scîrţ! Păi ce, -n decembrie tre’ să vină canicula?!

De cînd vă ştiu, vă văitaţi : iarna că-i frig, vara – că-i cald….Da’ nu făcui io regulile în meteo!

În cazul simbolurilor religioase din şcoli, se petrecu exact cum proorocii eu, în săptămîna ce trecu : ministrul Hârdău ( pardon de expresie) cică fiecare să decidă cum va fi loco. Just!

Naşpa-i că reclamele la tutun, din 1 ianuarie, gata! Interzise!

Păi de ce? Că fumătorii oricum nu se luau după reclame ; iar nefumătorii – tot nu se apucau de pufăit …doar văzînd reclame. E o falsă problemă, draci publicitarişti!…

Rapid s-a dus să se odihnească puţin. Ghinion!

Dar nici Steaua şi Dinamo nu stau relaxate : cu echipele cu care picară-n mingicării, nu e de şagă!…

În rest, pregătiţi-vă, fraţi căuzaşi, pentru primul vostru Revelion EUROPEAN : după ăsta, sigur va veni şi unul…naţional!

Baftă! Cristos a-nviat!

Nu faceţi abuzuri în sera de Crăciun! (că tot vă văitaţi mereu că n-aveţi bani).

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).