Citesc într-un ziar moldav un articol al unui talentat cadru universitar & critic literar , nu lipsit de o recunoaştere naţională. Nu lipsit de cîteva premii în bani ( trei, numai în anul trecut!).
Cu toate acestea, încă junele se lamentează cum că „ la noi, sistemul face ca tinereţea să fie privită ca un soi de handicap. Te alegi, la început de drum, cu prea multe oprelişti, te loveşti de prea multe inerţii, încît parcă abia aştepţi să te faci mare şi să le arăţi tu lor”…
Sigur că nu e uşor să fii tînăr ; dar, pentru Dumnezeu, bătrîn e de o mie de ori mai greu…O zice unul care chiar a avut o tinereţe zbuciumată şi care nici acum nu se simte liniştit şi pus în capul mesei. O zice unul care nu putea ajunge nici cadru universitar, nici gazetar angajat, nici voiajor în cele ţări străine la 25-30 de ani ( fiindcă nu era membru PCR). Nu avea burse dincolo şi nu găsea joburi la pizzerii americane, în vacanţe.
Ergo, oricum o dai…
¤
Pe străzile Clujului, primăvara, mă uit pe stîlpi şi citesc afişe de teatru. Unul dintre ele îmi atrage atenţia : supratitlul „Mari actori ai Teatrului Evreesc : Maia Morgenstern şi Vali Roşca” ; titlul spectacolului – Mic şi-al dracului ; autorul piesei – lipsă ; autorul regiei – Maia; autorul coregrafiei – Vali.
De ce oare-mi aminteşte celebrele şuşe din anii ’75 -’80 , ai secolului trecut? Şi, de ce oare, marea actriţă Maia Morgenstern se pretează la asemenea înjghebări impardonabile?…
¤
Apropos de şuşanişti : un actor din Iaşi îmi spune o anecdotă delicioasă, pe care nu mă pot abţine să v-o spun, fiindcă tare mă unge la suflet!…
Cică marele Dinică stătea în restaurantul Teatrului Naţional din Bucureşti, şi bea liniştit o votcă. Deodată, intră-n local micuţii Ţociu şi Palade, însoţiţi de body-guarzi. Gigi le spune celor din jur, spre delirul acestora : „Ăştia doi umblă cu body-guarzi ca să îi apere de TEATRU!”. Minunat! Si non e vero…
¤
Mă duc la Naţionalul din Cluj să văd un spectacol de Andrei Şerban. Mona Chirilă, regizoarea teatrului, cu care colaborez excelent şi la teatrul Puck, îmi face rost, cu greu, de un loc bun, pe centru.
Am regretat. Nu puteam ieşi !
La trei spectacole mi-am dorit să ies din sală, după numai 20 de minute : Trei surori şi Nevrozele sexuale…(ale lui Afrim) şi acum, vai!, Purificare al lui Şerban. E o montare care umileşte nu doar bietul actor/martir ( pe care merită să-l îmbrăţişezi confratern / milos, după terminarea reprezentaţiei!), ci şi bietul spectator/martir !
Păcat, doi-trei interpreţi frizau geniul, în acest spectacol. Ce folos! Autoarea & directorul de scenă frizau demenţa…
¤
Domne’, de ce scriu cronici teatrale, note & interviuri, fel de fel de neaveniţi? A ajuns arta, în ziarele centrale, Cenuşăreasa exigenţei? Tocmai arta, care cere cultură, pasiune, rafinament, competenţă?
Despre Becali , Columbeanu sau Vanghelie, fie, poate scrie unu’ la fel de docţi ca şi ei ; dar despre teatru…
Spre exemplu, în Adevărul din 28 aprilie a.c., suntem informaţi că Magda Catone joacă în Fii cuminte, Cristofor!, în regia lui… Aurel Baranga. Pesemne, e ceva paranormal la mijloc, dramaturgul decedat de mult, apucîndu-se, postum, să-şi regizeze textul.
Asta nu-i tot ; sub poza Magdei Catone mai găsim şi o legendă chisnovată : „ Actriţa regretă că vremea bună îi îndepărtează pe spectatori din sălile de teatru”. I-auzi! Deci, actorii vor să fie mereu, vreme rea, asta fiind singura condiţie a umplerii sălilor!
Propun ca atunci cînd e soare pe cer, nici să nu mai joace.