Cartea de teatru
Avangarda rusă
Întîmplarea face că, la interval de numai două zile, am fost solicitat să prezint două cărţi cu titlu identic : Avangarda rusă. Hm ! Ani de zile tăcere pe această temă…şi de-odată, două ! Ciudat mai este şi destinul cărţilor, nu?!
Apoi, mi-am pus, în mod firesc, întrebarea : cum trebuie prezentată o astfel de antologie? În orice caz, nu convenţional. În fine, unde ar trebui ea prezentată? Oriunde, dar nu într-un spaţiu tradiţional. Aşadar, autoarea uneia dintre cele două lucrări , a optat pentru Ateneul Tătă raşi ; idee bună, zic eu, deoarece instituţia este cunoscută pentru „ieşirile” ei avangardiste, iar pe unul dintre iniţiatori, îl chema…Benois ( se pronunţă aproximativ la fel ca şi-n cazul directorului Ateneului, Benoît!) ; în fine, regizorul Evangheliştilor este şi el iubitor de cultură rusă, la lansare oferindu-ne o importantă expoziţie de carte dedicată artei şi publicată la Moscova.
Ediţia propusă de doamna Livia Cotorcea ( publicată recent de către editura Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi) este impecabil alcătuită ; ea are trei secţiuni distincte şi, în aceeaşi măsură, edificatoare :1) coordonate istorice şi estetice ale avangardei ruse ; 2) antologie (declaraţii, manifeste, articole) ; 3) ilustraţii. Cele trei segmente ale opului, dau, fără îndoială, în cele peste 400 de pagini, o imagine completă asupra fenomenului – curentul aducînd o cotribuţie serioasă la dezvoltarea artei moderne universale.
Căci, prin avangardă avea să cucerească Rusia, în primele trei – patru decenii ale se colului trecut, Europa ( tot aşa cum şi România s-a impus în Occident, prin Tzara, Brauner, Brân cuşi, Ionesco ). Avangarda era cea care compensa, în anii zbuciumaţi 1905, 1914, 1917, cei ai războiului civil, îngîndurarea , chiar disperarea populaţiei derutată de violenţă. Avangarda – baletele ruse ale lui Djaghilev , spre exemplu – avea să ridice prestigiul artei din ţara vecină, la Paris şi Munchen. Stravinski, Kandinski, Meyerhold, Evreinov, Maiakovski, Harms, Alexandra Exter, Belîi, Hlebnikov, Bakst, Fokin, Malevici ş.c. aveau să trezească interesul lumii, nu poli ticienii care-şi exterminau poporul.
Apropos de moarte însă, trebuie să nu uităm că unii dintre ludicii şi teribiliştii care apar în documentata şi exacta lucrare a profesoarei ieşene, nu au avut o soartă normală : membrii mişcării OBERIU, spre exemplu, au fost învinuiţi de „agitaţie şi propagandă antisovietică” şi au fost arestaţi, apoi…executaţi! De aceea, ne reaminteşte slavista, vorbele lui O. Mandelştam : în Rusia poezia e importantă, deoarece se (şi) moare din cauza ei.
Alt detaliu important : dacă majoritatea curentelor esteticii teatrale puneau pe prim plan fie dramaturgul, fie actorul sau regizorul, artiştii noştri socoteau, nu o dată, că principala com ponentă a spectacolului ar fi scenografia. Chiar baletul era considerat, de avangardişti, „pictură în mişcare”, în timp ce Malevici vedea în actor o …prelungire a pînzei cubofuturiste. Se împrumută elemente din spectacolul de circ, de cabaret, sportiv şi cel stradal, de agitaţie. Se aduc pe scenă animale şi copii – elemente care atrag imediat simpatia spectatorului. Se apelează la maşinării de scenă complicate, care permit zeci de trucuri de efect. Skriabin a imaginat pentru Prometeu (1910) un clavir care regla luminile în funcţie de aportul fiecărui grup de instrumente.
Dar soarta avangardistului, ca o oricărui creator iconoclast, este să dispară din atenţia pu blicului şi a criticii, după o vreme. Sau, în cel mai bun (rău ?) caz …să se clasicizeze ; aşa cum Beckett, Ionesco şi Osborne au devenit ceea ce îşi doreau mai puţin ( burghezi cu glorie , titluri şi bani), mulţi dintre furioşii de care se ocupă doamna Cotorcea, ori au dispărut fizic, prematur, ori au devenit creatori consacraţi. Există un punct nefericit & cinic, în care avangarda şi ariergarda, la un moment dat, vai!, se-ntîlnesc…
Conceptul de avangardă , rămîne ; şi importanţa ei devine, peste decenii, axiomatică. Ea a zgîlţîit conştiinţe, a scos din rutină mentalităţi, a înnoit limbajul artei, împrospătîndu-l. Şi de aceea, Avangarda rusă rămîne o lucrare de certă utilitate şi indispensabilă informare. Aşteptăm , deci, volumul următor.