Scriind despre inovațiile lui Hausvater din Livada…, Ștefan Oprea zice, cu plăcută ironie: „Ici, colo, mai învinge și Cehov!”.
Tot e bine: în Trei surori al lui Afrim, spre exemplu, n-apuca!…
*
Unul dintre motivele pentru care am fost urît, în viață, a fost ironia. Un actor pe care-l credeam al nucleului trupei mele (cum zice Sandu Dabija), mi-a spus odată: „Unii te evită fiindcă-i deranjează miștocăreala ta! Recunosc, și eu intru-n această categorie!”.
Am rămas perplex: nu puteam concepe asta! Cum, omul meu, din echipa mea, cu care-am făcut spectacole, deplasări, chefuri, să-mi spună că preferă o relație glacială, dar fără zeflemele? N-am fost om, o lună, după asta…
*
Dintr-un ziar aflu că ar trebui să dăm în judecată Hollywoodul, pentru că extratereștrii din filmele lor aduc….cu domnișoara Pogany! O idee lucrativă.
Dar ce ne facem dacă și englezii ne dau în judeacată, spre exemplu, pentru că dl. Crin Antonescu e o copie după Richard Burton?!…
*
Dintr-un almanah Cațavencu, rețin o propoziție care sună neplăcut, dar interesant, bazată pe un ciudat oximoron: „Toți iubim România cu o ură grea”. Chiar așa?
Eu o iubesc necondiționat. Banal, adică fără ură. Pesemne, unde-s desuet…
*
Merg cu prietena mea A. în vizită la familia C., într-o comună de lîngă București. Și el, și ea, foști actori la un teatru din Banat (el a fost și director, cîțiva ani!). Am montat destul de mult în acel oraș frumos și ei au jucat în spectacolele mele.
S-au bucurat enorm că ne-am văzut și, două zile, am vorbit despre acel teatru mic și oamenii lui. Am și rîs, pe îndelete. Am fost și triști. Dar erau în culmea fericirii!
Cînd am plecat, i-am lăsat abătuți; și am realizat, nu pentru prima oară, că din teatru, ca și din poliție, nu poți ieși la pensie…