Se mai schimbă mentalitățile, nu?!…

Ilustrație pentru „Se mai schimbă mentalitățile, nu?!…”, text de Bogdan Ulmu: sală de teatru goală, cu fotolii roșii și balcoane aurite

Dintr-o istorie subiectiv/anecdotică a teatrului românesc

Se mai schimbă mentalitățile, nu?!…

1980. Sunt la-nceput de carieră regizorală. Montez abia al patrulea spectacol (după mai multe, ca scenograf).

Pun la Sibiu Noaptea furtunoasă. La premieră vine și o regizoare colaboratoare, Nicoleta Toia și se vede clar că e împotriva montării; sau, doar împotriva mea. Era o femeie nefericită și, de aceea, rea.

În toamnă, plec la Botoșani la un festival de restituiri repertoriale (Piese vechi în haine noi, parcă-i zicea!). Acolo mă duc cu un spectacol făcut după Noaptea…, la Brăila: Patima roșie. O montare care se plia perfect pe titlul manifestării.

Într-o dimineață, discuții oficiale despre spectacolele vizionate. Toia, în loc să comenteze montarea brăileană, mă pîrăște întregii adunări că am comis un sacrilegiu, la Sibiu: am distribuit în rolul Ziței o actriță în vîrstă (avea atunci 48 de ani!) și mai era și corpolentă (bătea cam la 98 de kile!). Parcă cerea indignarea întregii asistențe!…(vreo doi-trei s-au lăsat contaminați și deja mă priveau ca pe-un huligan cultural, care-mi bat joc de clasici!).

Peste numai două decenii, pe scena Odeonului, regizorul Măniuțiu a distribuit în rolul Ziței o actriță de peste 50 de ani și care avea peste 110 kg. Nimeni n-a spus că este o eroare flagrantă de distribuție.

Poate unde sus citata trecuse-ntr-o lume mai bună. Sau, unde pur și simplu, s-au schimbat mentalitățile…

Despre meștereală ca virtute

La teatrul din Reșița era un actor, Zeno, talentat, dar greu distribuibil, din motive de completă neseriozitate (cînd intra-n cîrciumă, uita să mai iasă, chiar dacă avea spectacol).

Dar nu despre iresponsabilitate vreau să vorbesc acum, ci despre o secvență amuzantă petrecută în autocar, în timpul unei deplasări.

Mai tînărul comedian Valentin, ironic, îl tot gratula pe Zeno, mirîndu-se de geniul său actoriceasc:

-Meștere, învață-mă și pe mine secretul meșterelii dumitale! Vreau și eu s-ajung geniu! Cum procedez?

Flatat, Zeno-i răspunde, pontifical:

-Muncă…muncă…și iar muncă, tinere!

Din fundul mașinii însă, un mucalit completează:

-Ei, și 1% talent!…

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).