Lumea teatrului a cunoscut, în timp, fel de fel de anomalii cinetice. Ea colcăie de hibe genetice, de limacşi care, culmea!, au condus, decenii la rînd, teatre – mari sau mici, din România. Am mai spus, cu altă ocazie, că directorul de teatru dramatic cu stagiu prelungit,cel mai longeviv,a fost, la origine,o oarecare croitoreasă din Brăila. Cel care a făcut gloria teatrului din Piatra Neamţ era,la bază, maşinist. Cel mai mare manager al Naţionalului din Bănie fusese unul dintre actorii care jucaseră numai în figuraţie.
Am lucrat şi eu, Slavă Domnului, cu fo cinci conducători de teatru (ori chiar…Institut de teatru!) care erau semidocţi.
De departe cel mai consternant a fost un oarecare Jenel (să-i zicem),cel mai viguros conducător de instituţie artistică din Caraş-Severin. Într-una din zile, prin 82-83,omul nostru, ma nager de nădejde & experienţă al socialismului, fu chemat la secretarul cu propaganda al judeţu lui . Era 20 ianuarie. Politrucul întrebă cu ton grav :
– Tovarăşe Jenel,ce se va petrece peste o săptămînă?
– Tovarăşe secretar, raportez : peste o săptămînă vine soacră-mea la mine, că ea-i din Socolari şi-acolo cică nu-s spitale…
• Vine, pe dracu’! Peste o săptămînă, mă nenorocitule, e ziua tovarăşului Ceauşescu!
Jenel al nostru, albi : flerul politic, subordonarea ierarhică, obedienţa în faţa CCES-ului şi hărnicia în întocmirea delaţiunilor, îl salvaseră în aceşti 11 ani de directorat!…Cum să nu fie el pregătit, tocmai acum?!…
-Sunt tîmpit. Ştiam io că-i ceva pă 27 – ori a Lui, ori a Ei, da’ uitai!Cum dracu’ de uitai?! Că eu nu uit, tovarăşe Secretar! Şi ziua dumneavoastră o ştiu, că văzurăţi că în fiecare an „poc!”, o felicitare de la mine!…
– Lasă tîmpeniile! Mă interesează ce prezintă teatrul dumitale de Ziua Tovarăşului…
– Tovarăşe secretar, aici stăm bine : taman pe 27 avem o premieră cu titlu adecvat – TÎLHARUL.
Omul partidului, înlemni :în prima secundă, se gîndi la ăi de-ascultă. Apoi, îl privi lung pe Jenel, să vadă dacă e prost, ori se face. Deduse că nu se făcea.
-Cum să joci,mă, TÎLHARUL,în cea mai importantă zi a celui mai iubit fiu al poporului?!…
-Ptiu! Acu’ înţelesei! Înţelesei acu’!…Pot zice unii răutăcioşi ce se ţin de mucalele că e fo’ aluzie!…Da,aveţi dreptate, poate e mai bine să înlocuim spectacolul…Da’ cum e şi ziua Tovarăşei, cam odată cu Tovarăşul, poate n-ar strica să programăm o piesă care se joacă cu succes, pe scenele din întreaga Românie, încă de prin 65, COMEDIE CU OLTENI!… Vai, ştiţi ce rîde lumea la asta?!…
Jenel apucă să fugă înainte ca scrumiera de pe biroul celui de-al treilea om în judeţ,să-l lovească.
Şi cum la barza chioară Dumnezeul acelor ani făcea cuib, liderul teatrului local scăpă şi de destituire – secretarul cu propaganda fiind mutat la Bucureşti. Adică, într-un oraş în care directorii de teatre erau mai puţin hîtri şi mai uşor de controlat…