Haz de nehaz
Nostalgia cozii
Nu pot uita ce-nsemna COADA pe vremea lui Ceauşescu : nu pot uita chinul prin care soţia mea (Dumnezeu s-o odihnească!) trecea, noapte de noapte, punînd sacoşa la rîndul de la lapte. Nici umilinţa prin care eu eram obligat să trec, rugîndu-mă de Costică şi Viorel să-mi dea un kil de carne. Îl plăteam dublu, dar tot nu eram sigur c-apuc. Mai dădeam şi o sticlă de vin, ca să fiu sigur că am „carne degresată”( cum se zicea în epocă).
Nu e de uitat nici aberaţia comunismului supra-numită „adidas”( picioare de porc), ori „tacîmul” de peşte ( şira spinării & coada & capul). Iar îmi e proaspătă-n memorie sticla de vin ob ţinută cu greu – între anii 80-89 – cu relaţii, pentru care-i lăsai vînzătorului aproape încă o sticlă, bacşiş. Sau cafeaua – obiect de lux, un pachet de Wiener de un kilogram, obţinut cu relaţii & ris curi ( de la Shop,deh!), costîndu-te…o chenzină!
Am crezut că venind ’89, totul se va schimba. Într-adevăr, s-a schimbat. Azi găseşti în galantare carne, brînză, vin, cafea, caviar, cîte vrei, din fiecare. Bani să ai!
Totuşi, COADA a rămas o constantă a românului. Parcă nu e el dacă nu găseşte un pretext de-a se aşeza la coadă şi a bombăni. Parcă sadicii din lume s-au strîns pe tărîmuri mioritice şi fac ce fac ca blînzii noştri concetăţeni să nu-şi piardă obişnuinţa timpului furat. Da, o coadă = timp furat. Pe timpul meu, diverşi oligofreni – sau doar ciudoşi – îşi scot salariul. Ei au opt ore de lucru, deci nu le pasă că pierd şi eu o oră la ghişeu, din cauza urii ( sau a prostiei) lor.
Concret : mă duc să cumpăr un nou telefon mobil, pentru fiul meu. Eu dau banii. Eu sunt vechi client Orange( s-ar putea să fiu chiar cel mai vechi din Iaşi! am acelaşi număr din 1998!); în plus, am şi un telefon al băiatului, tot în reţea; nu contează. Musai să stau la coadă. O coadă inacceptabil de mare – durează peste o oră pînă ajung la operatoare! De ce? Ce vină am eu? Că vreau să dau firmei 8 milioane de lei vechi? Pentru asta-s pedepsit? Pentru fidelitate – 7 ani în reţea?! Nu e normal. La viitoarea coadă, zău, mă mut la Connex!
Nici cu telefonul fix nu e mai simplu : dacă te duci să plăteşti la Telefoane, pe Lăpuşneanu, stai cel puţin juma’ de oră ; de ce? Au ceva cu tine? Te pedepsesc fiindcă nu ai renunţat la fix? Voi renunţa!
La magazinul Billa, la fel : sîmbăta, cel puţin, eşti obligat să te înşiri la un rînd de cel puţin 6 metri; de ce? Ca pedeapsă că faci cumpărăturile acolo? Le poţi face şi-n altă parte! De ce, spre exemplu, din 12 case nu funcţionează niciodată 12? Fac economie? Pe timpul meu? Mersi!
Situaţia nu e diferită nici la agenţia de voiaj CFR, nici la drumul spre mare (în week-end), nici la drumul spre Predeal, nici la Fisc, Flanco, Starea Civilă, Electrica, Trezorerie, Paşapoarte, ba chiar, uneori, la bancomate!
Cine zice că suntem o naţie care nu ştim să respectăm tradiţia? Iote, pe cea a cozii o păs trăm cu sfinţenie, pensionarii avînd cu cine discuta şi cui se plînge, iar cei ce au ghinionul (încă!) să lucreze, blestemîndu-şi zilele şi ADN-ul etnic. Păcat!…
Ajung la concluzia că sunt concetăţeni care nu concep viaţa fără a sta la coadă; şi şmecheri care exploatează stupidul lor handicap. Asta e!…