Haz de nehaz
Cu voluptate & ştiinţă, despre ciolanul cu fasole
Mănînc de-o viaţă ciolan cu fasole. „Ei şi?” – veţi zice, sătui deja de futilitatea subiectelor mele.
Ei bine, nu e de colea, să te bucuri cu un ciolan de geniu, pe o păstăioasă, idem! Toţi ne pricepuţii cred că a te regala cu un fel de mîncare de excepţie, e la-ndemîna oricui…
Nu e. O ciorbă de burtă, un ciolan pe fasole, o varză cu carne, un muşchi de vită, o musaca de vinete, un ghiveci de post, o plachie etc., sunt bucăţi care se realizează cu greu, tată, cu vocaţie, inspiraţie, experienţă şi chiar gologani – gîrlă…
Spre exemplu, în 1975 eram cu dramaturgul I.D.Şerban, la restaurantul Berlin din Bucureşti şi, ni se făcu, brusc, poftă de o asemenea delicatesă ; cerurăm două porţii. Ospătarul, meseriaş, ne avertiză : „ Vă aduc, dar să ştiţi că numai ciolanul cîntăreşte cam …un kil şi jumătate!”.
Am acceptat, totuşi. A durat masa fix patru ore; atîta ne-au vlăguit bestia de os cu şorici, plus boambele! Am ieşit cu greu din local, sătui, ghiftuiţi, balonaţi, mergînd cu grijă pe stradă, de teamă că ne vom …ridica la cer, din cauza umflării!…
Am mai păţit tărăşenia peste ani, la restaurantul Podul Mogoşoaiei, tot în Capitală ; era ziua amicului Mihai Rusali de la Constanţa : eram cu Nicu Apostol, prietenul & vecinul meu din Bucureşti. Mare chin pe noi, să terminăm animalul! Şi nici nu-ţi venea să-l laşi în farfurie( nu numai din pricina preţului)!
Neînvăţîndu-mă minte, după Sf. Ion, merg cu băiatul meu cel mic, la Caraffa, în Iaşi ( în Mall) . Ospătarul îmi aduce un ciolan cu fasole care cîntărea peste …două kilograme.
Evident, nu l-am putut termina. Ce-a rămas, după două ore de tras la „vîsle” culinare, l-am luat la pachet. M-a costat leafa pe două zile( cam 400.000 lei). Am întrebat de ce e aşa mare por ţia ; „nu-l putem tăia! îl servim numai întreg!” – mi-a răspuns anapoda, chelnerul.
E ca şi cum ai spune că ţi-e jenă să tranşezi o pulpă de porc, mai bine o serveşti întreagă, că-i mai estetic. E-te, scîrţ!
Da’ nici ce se-ntîmplă la Club XXI, localul meu preferat din Timişoara, nu e cuşer : acolo îţi dă ciolanul…dezosat! Nu e porţia mare, nici foarte scumpă, dar parcă n-are gust, tată, fără os! ( barbaria asta se întîmplă şi cu pulpa de pui: jumătate din crîşme începură să o ofere fără os; de ce? osul dă şi el dulceaţa lui, preparatului! Plus că arată mai bine, aşa cum l-a făcut mumă-sa!…).
Mă opresc cu povestitul, fiindcă mi se făcu o poftă de ciolan cu fasole!…of, taaareee mai îmi e poftă, fraţilor! Şi lîngă ciolan, pui o salată de varză crudă şi un vin alb sec, mult, rece şi gratis, şi-apoi să te ţii, viaţă!
Aud?! Cine zicea că românul trăieşte prost?!…Numai prostul trăieşte prost ; iar românul e deş tept. Pa!