Ca iubitor al rîsului & surîsului ( umorolog – cum mi-a zis cîndva, amicul Costică Dram, cu care mă regăsesc în epilogul acestui volum) trebuie să mărturisesc că, în ultimele luni, mulţi autori de dulciţi către nelucrative zîmbete, mi-au oferit opuri chisnovate, rugîndu-mă, uneori, să şi scriu ceva despre progeniturile lor literare. O fac cu plăcere, în cazul prietenilor ; în cazul duşmanilor, nu e momentul să-mi pun problema, deoarece inamicii nu solicită un ins care şi-aşa, ca amic e destul de băşcălios, dar’ mite…
În cazul lui Tani Paraschiv, lucrurile sunt mai simple : îl cunosc de peste zece ani, am lucrat cu el pe scenă, în multe spectacole, am făcut mult umor, în varii ocazii şi am deşertat multe peturi cu vin sec, cu prilejuri din cele mai diferite. I-am citi şi cărţile anterioare. Am şi vorbit despre ele, la Casa Pogor. Cu succes –a zis el; fiindcă volumele lui, pesemne, îmi stimulau glanda ironiei. Sper să nu fiu posac nici de data aceasta, cînd dau sama-n scris.
CUM SĂ DEVII PRIMAR e un fel de roman satiric. Zic „ un fel”, deoarece nu urmăreşte, la modul tradiţional, firul roşu al story-ului, încercînd o …epicizare secvenţială. Cartea are trei caltăţi incontestabile :1) e hazoasă; 2)nu plictiseşte; 3)e actuală.
E vie. E fluentă, parcă fără să-şi propună. E credibilă, mai ales în absurdul anumitor situaţii – semn că Tani are , în mod cert, vînă de prozator. Volumul lui însă, o să vă convingeţi, se putea intitula, la fel de bine, Cum e la maternitate, Cum să fii căsătorit, Cum să nu rămîi student, Cum să intri-n politică, Cum să mergi la pescuit…Fiecare capitol are o nouă temă, care , în mod izbutit, o continuă pe cea veche; Trovileu se continuă în Papleacă, iar copilul lui Papleacă îi va urma tată lui, la rîndu-i, într-o umbră de picaresc treimiist, cu probleme „vitale”( sau „letale” ?) care în totdeauna au dat bătăi de cap bieţilor eroi de romane umoristice.
Cartea are pagini excepţionale şi pagini care suferă de dejà-vu. Unele secvenţe (puţine!) sunt cu noscute din bancuri, deci nu dovedesc o personală construcţie epică. Există, de vreo două-trei ori, şi cîteva jocuri de cuvinte facile. Dar ceea ce are ea precumpănitor, ţine de profunzime; unghia leu lui iese la iveală în multe momente, reconvingîndu-ne că autorul are ce spune în umorul naţional contemporan, atît de vitregit de nume referenţiale.
Umorul, pe care l-am studiat şi noi, intens, în multe ocazii, are atîtea pliuri – vizibile & invizibile – încît cine nu e obişnuit să-l deguste, zilnic, nici nu-l poate aprecia cu profesionalism. Fost stu dent, fost ginere, fost candidat la primărie, Tani Paraschiv ştie să gloseze cu inspiraţie, pe tema vie ţii universitare, a instituţiei …soacrei, a naivilor care intră, anapoda, în viaţa politică. Ironic, sar castic, autoironic, critic & autocritic, echidistant politic, cu o vervă a fabulaţiei infatigabilă, pro zatorul cîştigă lectorul, definitiv, mai ales după primele 30 de pagini, cînd glumiţa se transformă în verdict.
Ca să vă conving că nu vorbesc din complezenţă, citez, în continuare, cîteva fraze care vor intra, începînd de azi, în antologia personală de citate din cărţile de gen (antologie în care, vai!, s-au strîns deja, vreo două mii de pagini!) :”Pînă a ajunge să faci politichie, trebuie mai întîi să faci mo notichie, urmată de stereotichie”(p.55) ;”Politica poate deveni, în funcţie de situaţie, pasiune, pro fesie sau puşcărie” (p. 56);”La început s-a înscris doar în trei partide : unul de dreapta, unul de centru şi unul de stînga.[…]Partidul de centru i-a cerut un lucru mult mai practic: să nu facă nimic din ce i-a spus partidul de dreapta şi cel de stînga”( tot p.56);”Undeva, în valea satului, bătea clo potul bisericii, iar altundeva, în deal, bătea poliţia. Bătea puţin şi vîntul”(p.57);sau :”Primarul tre buie să fie format din doi oameni. Şansele de a-l găsi pe primar, cresc astfel cu 100%…Pentru prima dată se poate declara oficial că primarul are…două feţe…Ambii primari vor avea aceeaşi secretară, pentru a se reduce numărul funcţionarilor publici din administraţia locală”(p.65);ori :” prea multe gunoaie în ţara asta! Toată patria e plină de tomberoane, dar cele mai multe sunt tot la Bucureşti. Am fost şi acolo. Am vrut să strîng gunoiul de la un partid, dar nu m-au lăsat. Au zis că nu mai sunt statutari şi nu pot lua hotărîri importante”(p.79); în fine:” Nu-i bine să deranjezi som nul naţiunii, că naşte lideri!”( p.80).
Mă uit cu greu desluşibilă bucurie , pe raftul meu de bibliotecă dedicat volumelor de umor : sunt cîteva sute. Azi, li se adaugă Cum să devii primar . Şi sunt fericit că Tani Paraschiv, chiar dacă n-a devenit primar (de altfel, spuneţi-mi, care-i ironistul acela iresponsabil, dornic să conducă oraşe ?! ) a avut o şansă mult mai serioasă : a devenit scriitor de umor. Ceea ce înseamnă că nu dă case, ci dă satisfacţii iubitorilor de literatură. Nu astupă gropi, ci ni-i descrie pe ăi de cad în ele. Nu dă cu mici în populaţie, de fiecare întîi mai, ci îi desfiinţează pe cei „mici”.
3:0 pentru Tani, nu?!….