Fraţilor,viaţa e dură!Orice spui – o poţi înbulina,căci nu se renunţă la ideea cu calom –nia!
Io-s iresponsabil, da’ cineva mi-a atras atenţia, acum fo’ patru ani, că tot nu scap!Că numai’ să mă iau de el, că ai lui mă vîră-n gherlă, oricît de tare fac io pe umoristu’!
E naş pa,bre!
Adicătelea, nici umor n-am voie?Titluri –nu,bani- nu(în Iaşi,vorbesc),da’ nici băş -călie?Nici zeflemea?Păi ce mai rămîne din Mandea?!
Nu vreau post la Academia de Arte (deşi-l merit,avînd un doctorat,şi-n teatru,nu-n filologie!),nu vreau nici să montez la Naţio -nal(că mi-a zis Puiu Holban că aş avea un duşman periculos,p-acolo,care doar la nume necunoscute nu face gît!),dar măcar libertatea de-a lua universul la mişto,pot să mi-o permit în Iaşi, nu?!
Că pe cititori nu-i interesează de ce nu-s capabil să mă-nvîrt io printre cele şap -te coline,ci el vrea ştiri & comentarii la zi.Punct!
Asta-i şi dă Mandea,prompt.
Chestia cu „ciocu’ mic” e a lui Mihăilescu, acela de la Guvern, care fu dat prin Le monde cum că zice expresii de bîlci.
Acu’ o fi obosit omu’ să vorbească distins!Că nu e simplu să dai explicaţii, zilnic, la sute de reclamagii, şi să-ncerci să-i convingi că nu se poate mai bine!
Şi-apoi, nea Mihăilescu are ceva de răţoi simpatic , ori răţoii n-au… ciocul mic?Păi atunci de ce să urle „ciocu’ mare!”?!
Fiţi realişti, cîrcotaşi dvs.!
Se scumpeşte curentul cu 3%;nu e o tragedie nici asta!Că se dau 5% la pensionari, în plus.
Noi care n-apucăm pensia, nu mai con -tăm!
Că, aşa cum am mai spus-o, toţi au grijă de copii şi bătrîni ; cei care fac România de azi, aşa cum e ea, nu mai contează dacă au tot ce le trebuie!
Io-s într-o zi rea, văzurăţi asta, da’ omul bun are şi clipe de revoltă, ţaţo!
Şi Văcă a zis ziariştilor, la un bairam din Par -lament,”mîncaţi,da’ nu filmaţi!”.
De ce?Că doar nu era nimic jenant acolo!
Io nu-nţeleg de ce se sperie politicienii de aăparatul de filmat?!Că doar nu face TRUCAJE!El,sireacul, dă măr -turie doar de ce VEDE,cu ochi candizi!
Că politicienii se scobesc în nas, halesc şi soilesc pe banii noştri, asta-i altă mîncare de peşte stricat!
De ce să le interzicem accesul?Că doar şi ei v-au ales, mitocani cu sfert de milion la teşcherea,lunar!
Mi-a plăcut sîmbătă, insistenţa Gabrielei Vrânceanu-Firea!Tot vroia să scoată de la abia scăpatul Cubreacov, dezvăluiri sen -zaţionale!
Bietul om, care mărturisea că 65 de zile n-a auzit decît rusa,ce să facă mai în -tîi?!Să spună adevărul?Dacă-l ”ascund”, iar?!
Să mintă?Dacă se vede cusătura?!
Mai bine se preface că nu vrea să încurce ancheta procuraturii şi zice şi el, precum Vîntu la cele două talk-showuri, veţi afla adevărul, cîndva!PROMIT!
Acest cîndva e teoretic, ca să fie existenţa lui practică.
Cu ăia din Transnistria nu te joci,nene, că nu-s căluşarii de la Scorni -ceşti!
Andrei Pleşu a primit,recent, premiul Joseph Bech,distincţia acordată celor care luptă pentru o Europă unită.Felicitări!
Se scumpesc permisul de conducere,talonul auto şi paşa -portul.Ce bine!
Că eu nu conduc!Şi nici p-afară n-ajung!
Măcar am o consolare…
Iar in -vestitorii FNI fac hărmălaie degeaba : 1)cine i-a determinat să pună banii acolo unde nu era nimic sigur?2)statul le-a dat pînă acum 10 milioane de parai!Ce mai vor?
Mie,care-am pierdut la loz în plici un miliard, nu mi-au dat nici 100 de lei
Şi nu mă duc în Pizza Victoriei să răguşesc urlînd „Hoţii!Hoţii!”,în faţa unora pe care i-am propus la guver -nare…
Mai bine vedeţi ce faceţi cu căldurile astea,că nu se mai pote respira, iar fabricanţii de spirtoase se sinucid pe capete…
Pa!Moleşeală benefică!Sforăituri discrete şi judecăţi ome -noase!
Ura!!!!(şi la gară).
