Într-o zi, mă sună prietenul meu Claudiu, de la Baia Mare, să mă-ntrebe cum face să-mi tri mită o sticlă de palincă. Eu, la curent cu festivalurile de umor din ţară, ştiind că amiralul umorului, Ananie Gagniuc, e în juriu (unde altundeva?) la festivalul Podul mincinoşilor, de la Sibiu, îi propun lui Claudiu o soluţie simplă & practică, în care inutilul se poate îmbina, armonios, cu neplăcutul : să ia două peturi de licoare din aceea divină, care se mărgelează la agitat, să se suie-n tren şi să dea o fu gă pîn’ la Sibiu ; sub pretextul că participă şi el la festival, ca interpret, cu un monolog de Ananie Gagniuc (semnat iniţial, nu se ştie de ce, Constantin Tănase),să-i plaseze discret cei patru litri de ră chie incoruptibilului jurat (precizînd că doi sunt pentru mine) ; astfel, domnul comandor se va alege cu băutura, iar talentatul actor cu o menţiune, plus 500.000 lei (bani care, aproape i-ar acoperi cheltuielile de deplasare).Unde mai pui că era şi o soluţie a ajungerii lichidului destinat mie, chiar la mine!
Totul a decurs impecabil, pînă la ultimul punct : mai precis, băutura n-a mai poposit, vreo dată, la destinatar.
După un an, cînd mi-a trecut ura, l-am întrebat, aproape detaşat, pe matrozul umorului dobrogean :”Recunoşti că ai băut, atunci, palinca mea, animalule?” Cu o privire suferind /senină, pe care doar martirii antichităţii, Ceapaev şi Rîmaru au mai profesat-o, în ultimele lor clipe, Noni a răspuns: „Chiar aşa mă crezi? A băut-o…conductorul trenului!”
După ce mi-am cerut scuze pentru nedemna-mi suspiciune, am dat vreo trei votci mari în bufetul Gării de Nord şi am ascultat, astfel, continuarea :”…Eram pe bancheta acceleratului Si biu/Bucureşti, flancat de cele două pîntecoase pălinci; cînd a venit naşul, i-am mărturisit, cu ruşine, că n-am bilet”(cunosc acea privire ruşinată a umoristului : este cu-adevărat, irezistibilă!-n.n. ) . An gajatul SNCFR s-a uitat aspru la mine. Atunci, i-am spus sincer(cunosc sinceritatea poves titorului : este, într-adevăr, neţărmurită!-n.n.) : domne’, ai două variante : ori mă depui la sediul po liţiei TF, ori alegi una dintre sticlele de palincă ! …
Milos , pesemne, conductorul a preferat băutura. Acum, Bogdane, stăteam cu frică, nu cumva să aleagă palinca ta, să mă fac apoi de rîs! Eu ştiam care-i a ta – că avea pe etichetă Izvorul mi nunilor, pe a mea scriiind Cola zero ; incoruptibilul funcţionar a întins mîna spre Cola : dar eu, sensibil cum mă ştii (cunosc sensibilitatea marinarului : petalele florii de măr japonez sunt brutale, în comparaţie cu gingăşia sufletului său!- n.n.), am gemut uşurel , aşa, cam cum ar expia un mîţ care n-a cunoscut lumea animalelor, în îndelungată profunzime!…Pesemne, impresionat de vaerul ieşit , involuntar, din mine, controlorul şi-a reorientat mîna, energic şi brusc, spre Izvorul minunilor. Asta a fost ! Ghinion ! Crede-mă, nu am exagerat nici cu o cîtime !”…(cunosc şi obiectivitatea domnului Gagniuc : e mai presus de cea a istoricilor elveţieni! -n.n.).
Ştiam că sunt ghinionist, în problemele vitale (palinca, spre exemplu) ; dar, pe de altă parte, după cum v-aţi dat seama din istorioara relatată mai sus, am noroc la prieteni ! Să-mi trăiască!…